Prima seară însorită la Festivalul inimilor [FOTO] Duminică – parada şi seara de gală!

Publicat în 12 iul. 2014
Soarele a luminat în sfârşit sâmbătă seara feţele dansatorilor de pe scena din Parcul Rozelor, vremea bună fiind un motiv în plus de a ajunge în zonă pentru iubitorii de folclor internaţional. De la ora 19:30 au urcat pe scenă ansamblurile: „Cununiţa” – Bănia, Ansamblul din...

Raliul Banatului revine după zece ani

Publicat în 12 iul. 2014
La Timișoara se desfășoară Cupa României la Automobilism, Raliul Banatului. Prima din cele două zile ale Raliului Banatului a început la Timişoara cu o miniparadă a autoturismelor înscrise în concursm după care s-a dat startul la prima probă specială.  A fost organizat un traseu...
accident circulatie politie

Autocar cu 67 de pasageri, implicat într-un accident la Lipova

Publicat în 12 iul. 2014
Un autocar, în are se aflau 67 de persoane, și un autoturism au fost implicate într-un accident rutier pe DN 7, în zona orașului Lipova. Din primele cercetări efectuate la fața locului de polițiști, se pare ca soferul autoturismului, care se deplasa dinspre Arad spre Deva, a...

Timba şi-a luat antrenor secund. Zoran Milovic revine la Timişoara

Publicat în 12 iul. 2014
Gruparea de baschet masculin Timba Timişoara şi-a întărit banca tehnică prin aducerea lui Zoran Milovic ca antrenor secund.  Milovic se întoarce la Timba, după ce a îmbrăcat maieul “urşilor”, ca jucător, în sezonul 2012-2013. “Cu Zoran am avut o relaţie foarte bună, eu ca...

Garâna își sărbătorește majoratul cu cel mai bun line-up

Publicat în 12 iul. 2014
La Festivalul de Jazz de la Garâna se vorbește, de obicei, despre două subiecte: despre muzică și despre vreme. Despre muzică, la superlativă, despre vreme, însă, cu teamă, să nu fie mai rău. În ciuda ploii mărunte, dar insistente de vineri seara, câteva sute de spectatori a...

Marius Staicu a devenit „şoim”

Publicat în 12 iul. 2014
Atacantul Marius Staicu va evolua pentru Şoimii Pâncota în sezonul 2014-2015 al ligii a II-a de fotbal. Staicu s-a despărţit de ACS Poli după ce nu a reuşit să se impună în returul precedentului campionat, când a evoluat doar 85 de minute, în jocul cu Gaz Metan Mediaş. Staicu...

Ploile abundente provoacă inundații în Caraș-Severin

Publicat în 12 iul. 2014
Aproape 20 de străzi din municipiul Caransebeş, dar şi câteva curţi şi pivniţe au fost inundate, sâmbătă, în urma precipitaţiilor căzute în ultimele ore. Pârâul Potoc a ieşit din matcă şi a inundat străzile Tudor Vladimirescu, Dâlmei, Ardealului şi cele laterale. Comitetul pentru...

ACS Poli a câştigat primul amical. Alexa, mulţumit de jucătorii tineri

Publicat în 12 iul. 2014
ACS Poli Timişoara a câştigat cu 1-0 primul amical al verii, disputat astăzi în compania echipei de ligă a treia, Millenium Giarmata. Primul test de la reunire pentru trupa antrenată de Dan Alexa s-a disputat pe durata a trei reprize de câte 30 de minute fiecare. Golul a venit pe...

Mitingul aviatic suplimentează cursele RATT

Publicat în 12 iul. 2014
Cursele liniei Expres 4, de la Bastionul Theresia spre Aeroportul Timişoara vor fi suplimentate duminică. Decizia a fost luată de RATT pentru a veni în sprijinul timișorenilor care vor să meargă la mitingul aviatic. Astfel, autobuzele vor circula cu o frecvenţă de 20 de minut...

Tort din brânză de capră sau telemea cu mirodenii, bunătăţi la Târgul Bio de la Timişoara

Publicat în 12 iul. 2014
Tort din brânză de capră, telemea cu mirodenii şi suc de mere bio – sunt produsele naturale pe care le expun tineri fermieri din toată ţara, veniţi în fiecare săptămână la Timişoara. În oraşul de pe Bega funcţionează, la fiecare final de săptămână un târg de produse bio, di...

Roșii de Macea, răchie de Aldești și finala Cupei Mondiale la Festivalul Părădăicilor

Publicat în 12 iul. 2014
Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Părădăicilor se desfășoară sâmbătă și duminică în comuna Macea, județul Arad Manifestarea vizează promovarea producătorilor locali de roșii, a produselor și tradițiilor culinare din Arad, dar și mișcarea în aer liber. Concursul de ciclism care...

JazzTM, ediția a II-a, a devenit poveste, în acorduri de sitar. Anoushka Shankar a vrăjit Timișoara. FOTO

Publicat în 12 iul. 2014
Vraja a cuprins, vineri seara, Piața Victoriei din Timișoara, când pe scena Festivalului Internațional JazzTM, a urcat Anoushka Shankar. Una dintre cele mai puternice personalități ale lumii prin activismul susținut, Anoushka Shankar, a urcat desculță, împreună cu sitarul său,...
12