Ce face primăria Ghioroc pentru acreditarea comunei ca staţiune de interes local?

Publicat în 05 mai 2017
Comuna arădeană Ghioroc ar putea fi declarată staţiune în viitorul apropiat. Reprezentanţii Primăriei Ghioroc afirmă că sunt în curs de realizare a documentației pentru declararea localității ca stațiune de interes local. Astfel, edilul-şef Corneliu Popi Morodan a contactat...

O jumătate de milion de lei pentru şcolarizarea consilieri judeţeni din Arad

Publicat în 05 mai 2017
Cursurile de şcolarizare ale consilierilor judeţeni din Arad şi angajaţilor acestei instituţii vor costa, anul acesta, aproximativ 500.000 de lei. O licitaţie pentru adjudecarea acestor servicii a fost organizată în acest sens. Contractele au drept scop achiziţionarea serviciilor...

Expoziţie de bonsai, în premieră, la Timişoara

Publicat în 05 mai 2017
La Timișoara are loc, la acest sfârșit de săptămână, prima expoziție de bonsai. De astăzi până duminică, la Iulius Mall, vor fi expuşi aproximativ 40 de pomișori. Totodată, vor fi oferite, ateliere demonstrative, unde cei interesaţi vor primi informaţii utile despre recoltare şi...

Dosarul CFR Marfă: Patru directori în arest preventiv

Publicat în 05 mai 2017
Foştii directori generali ai CFR Marfă, Mihuţ Constantin Crăciun şi Pavel Bărculeţ, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului Timiş a fost anunţată după o ședință maraton de aproape zece ore. Magistraţii au mai decis arestul altor două persoane din cele...

Şvabul bănăţean Ignaz Bernhard Fischer decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler

Publicat în 05 mai 2017
Preşedintele Asociatiei Fostilor Deportati din România în URSS, timişeanul Bernhard Fischer Ignaz, primeşte Ordinul National ”Steaua României” în grad de cavaler, la împlinirea vârstei de 90 de ani. Ordinul i-a fost conferit de Presedintele României, Klaus Iohannis...

? O piesă cu doar 41 de cuvinte

Publicat în 05 mai 2017
Despre piesa ”Highway Star” a grupului Deep Purple, în rubrica ”Muzici moderne”: Rubricile  ”Muzici moderne” realizate de Bogdan Puriș  sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 9.40, 15.40 şi 18,35. Le puteți găsi și pe internet la...

? Compozitorul maghiar Bela Bartok, unul dintre cei mai cântați compozitori moderni din lume

Publicat în 05 mai 2017
Din 1905 compozitorul Bela Bartok a început să culeagă folclor împreună cu Zoltan Kodaly. Peste tot unde mergeau, cei doi compozitori  aveau cu ei un dispozitiv Edison… Continuarea  în  rubrica  “Clasicii  Muzicii”:   Rubricile  ”Clasicii muzicii” realizate de Călin...

? Au fost vremuri în care alcoolul era pe fețele tuturor femeilor

Publicat în 05 mai 2017
    Ieri am vorbit despre excesele sărbătorilor de Paște și am zăbovit asupra originii cuvântului ficat, despre care spuneam că este eroul anonim al acestor zile. Tot în rubrica de ieri semnalam că originea cuvântului „ficat” (smochină, în limba latină) se află în...

Spectacole cu casa închisă la TESZT. Organizatorii anunță reprezentații suplimentare

Publicat în 05 mai 2017
Organizatorii TESZT anunţă reprezentaţii suplimentare pentru spectacolele care se joacă cu casa închisă. Astfel, se mai adaugă câte o reprezentație la spectacolele: “Voi n-ați văzut nimic!” în regia lui David Schwartz, în 23 mai, de la ora 19:00, “ONE.”, solo creat de Lisa...

Defecțiune la Colterm. Se întrerupe apa caldă în zona Torontalului

Publicat în 05 mai 2017
Colterm întrerupe furnizare apei calde, astăzi, între orele 8:00 și 15:00, la punctul termic 45. Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni, precizează reprezentații Colterm. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Bucovina,...

Vreme răcoroasă cu ploi în averse

Publicat în 05 mai 2017
Astăzi, vremea rămâne în continuare instabilă. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse vor fi averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe arii restrânse, cantitățile de apă cumulate vor fi însemnate și se mențin condițiile de...

Remiza li s-a scurs printre degete

Publicat în 05 mai 2017
Naționala masculină de handbal a României a fost învinsă de formația Serbiei cu de 23-22 (13-9), în Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” din Baia Mare, în Grupa a II-a a preliminariilor EURO 2018. Petar Nenadic a adus victoria oaspeților, cu o aruncare în ultima secundă de...
12