Pasajul Popa Șapcă va avea șase benzi în loc de patru

Publicat în 01 sept. 2017
Pasajul de la Popa Şapcă, din Timişoara, va avea şase benzi de circulaţie în loc de patru benzi, așa cum era prevăzut iniţial. Primarul Nicolae Robu a anunţat că reprezentanții municipalităţii au decis să modifice proiectul. Vor fi benzi dedicate pentru virajul la stânga și la...

Avocatul Poporului reia audiențele în vestul țării

Publicat în 01 sept. 2017
Biroul Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului reia, luna aceasta, audienţele în teritoriu. Reprezentanţii Biroului vor fi prezenţi în 4 septembriue, între orele 12:00 şi 16:00, la Arad, la sediul Direcţiei Venituri, de pe strada Mucius Scaevola. La Reşiţa, se vor deplasa în...

Filiorianu, în finală, la individual compus

Publicat în 01 sept. 2017
Sportiva română Ana Luiza Filiorianu s-a calificat, joi, în finala de la individual compus din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică ritmică de la Pesaro (Italia), după evoluţiile bune de la măciuci şi panglică. Filiorianu a fost a 14-a în calificări la măciuci, cu 16,250...

”Naționalele” de gimnastică încep astăzi

Publicat în 01 sept. 2017
65 de sportivi de la 17 cluburi din țară vor participa la Campionatele Naționale de gimnastică, programate la Ploiești de vineri până duminică. Vor fi reprezentate și cluburile din vestul țării: CSS Lugoj, CSM Lugoj, CSS Timișoara și CSM Arad. Campionatul Național de gimnastică...

”Vesticele” joacă acasă. Etapa se aude la Radio Timișoara

Publicat în 01 sept. 2017
”Arena Radio” de sâmbătă, prima ediție din septembrie, se centrează din nou pe meciurile din Liga a doua de fotbal. Cele mai multe informații vor veni de pe axa Timiș-Arad-Bihor-Cluj-Satu Mare: Ripensia Timișoara – FC Argeș, crainic Claudiu Barbu UTA –  CS Balotești,...

Vremea va fi deosebit de caldă, dar vor reveni ploile

Publicat în 01 sept. 2017
Astăzi, vremea va fi deosebit de caldă după-amiaza, dar va deveni ușor instabilă. Cerul, variabil în prima parte a zilei, se va înnora treptat. Spre seară, dar mai ales în cursul nopții, pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat din...

AUDIO | Daum, dispus să negocieze

Publicat în 01 sept. 2017
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, Christoph Daum, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu cerşeşte un loc de muncă în România şi că după meciul cu Muntenegru din 4 septembrie este dispus să discute despre orice, inclusiv dacă mai rămâne sau nu la conducerea...
12