Trenurile Zăpezii ajung și la Petroșani

Publicat în 19 nov. 2018
Trenurile Zăpezii vor ajunge, în acest an, şi la Petroşani. Anunţul a fost făcut de CFR Călători, iar măsura vine în sprijinul turiştilor, amatori de schi, în Parâng şi Straja. Valea Jiului a fost inclusã pe ruta trenurilor cãtre statiunile de iarnã dupã numeroasele interventii...

Germanul Zwayer arbitrează meciul Muntenegru – România

Publicat în 19 nov. 2018
Arbitrul german Felix Zwayer va conduce meciul dintre echipele reprezentative de fotbal ale României şi Muntenegrului, care va avea loc mâine, la Podgorica, în Liga Naţiunilor, potrivit site-ului UEFA, citat de Agerpres. Arbitri asistenţi au fost desemnaţi Thorsten Schiffner şi...

Simona Halep, lider mondial pentru a 55-a săptămână

Publicat în 19 nov. 2018
Jucătoarea română de tenis Simona Halep ocupă pentru a 55-a săptămână în cariera sa primul loc în clasamentul mondial (WTA), dat publicităţii astăzi, notează Agerpres. Halep se află pe locul 10 într-un clasament all-time, dar până la finalul anului se va apropia de poziţia a...

Proiectul extinderii magistralei de gaz în Arad, într-o nouă etapă

Publicat în 19 nov. 2018
Proiectul privind extinderea magistralei de gaz în judeţul Arad începe să prindă contur. Deputatul PSD, Florin Tripa spune că primăriile de pe Valea Crişului s-au constituit deja într-o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, iar procedura este în derulare şi pentru Vale...

Sindicaliștii de la Filarmonica Banatul consideră că instituția are nevoie de o conducere nouă

Publicat în 19 nov. 2018
Membrii de sindicat din cadrul Filarmonicii Banatul din Timişoara consideră că instituția de cultură are nevoie de un manager nou. Sindicaliștii susţin că atitudinea directorului Ioan Coriolani Gârboni faţă de angajaţi şi nepăsarea pe care o arată faţă de problemele instituţiei...

Mihai Fifor demisionează din funcția de ministru al Apărării

Publicat în 19 nov. 2018
Mihai Fifor a anunţat astăzi că şi-a depus demisia din funcţia de ministru al Apărării. Firor susține că vrea să întărească echipa PSD pentru a pregăti următoarele alegeri, informează Agerpres. “Înainte de toate, vreau să spun că am prezentat şi colegilor mei, doamnei...

Djokovic încheie anul pe primul loc, Copil a mai urcat o poziţie

Publicat în 19 nov. 2018
Sârbul Novak Djokovic va încheia anul 2018 pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), în timp ce germanul Alexander Zverev a urcat pe patru în ierarhia publicată astăzi, după titlul cucerit, ieri, la Londra, la Turneul Campionilor...

Un bărbat a fost înjunghiat într-un pasaj pietonal din Arad

Publicat în 19 nov. 2018
Un bărbat a fost înjunghiat aseară de o persoană necunoscută, într-un pasaj pietonal din Arad. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 20:30 în pasajul care trece pe sub calea ferată din cartierul Micălaca. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean...

O bicicletă unicat şi un cub din leduri, invențiile a doi hunedoreni premiate la București

Publicat în 19 nov. 2018
Două invenţii ale unor hunedoreni au fost premiate la Salonul Naţional de Inventică pentru Tineret. O bicicletă unicat, care poate fi personalizată după dorinţa viitorului utilizator, inclusiv prin montarea unor panouri fotovoltaice, a primit premiul special ‘Best...

Zeci de arbori plantați de voluntari în parcul din fața Spitalului Județean din Timișoara

Publicat în 19 nov. 2018
40 de arbori de dimensiuni mari au fost plantaţi în parcul din faţa Spitalului Judeţean Timişoara. Este vorba de copaci din speciile  platan și celtis de 3,5 metri înălţime, cu trunchi gros și coroană formată, tocmai ca arborele să aibă șanse maxime să prindă rădăcini și să se...

Aquatim spală rețeaua de apă și rezervorul din Belinț

Publicat în 19 nov. 2018
Locuitorii din Belinț, județul Timiș, vor rămâne fără apă rece în prima parte a zilei de astăzi. Societatea Aquatim va întrerupe, între orele 8:00 și 16:00, furnizarea apei reci în Belinț. Măsura este necesară pentru spălarea și dezinfectarea rezervorului de înmagazinare și ...

Prognoza meteo la început de săptămână

Publicat în 19 nov. 2018
Astăzi, vremea va fi în general închisă și rece. Cerul va fi noros. Pe arii relativ extinse în cursul zilei se vor semnala ploi slabe. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab în cursul zilei, iar noaptea slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului....
12