Sistem nou de acces pentru turiștii care vizitează Castelul Corvinilor
Publicat in: 29 nov. 2018
etichete: bilet intrare, case de bilete, Castelul Corvinilor, Hunedoara, sistem acces, turisti, turnicheti

Foto: Facebook-Primaria Hunedoara
Accesul turiştilor care vizitează Castelul Corvinilor din Hunedoara se va desfăşura după ce aceştia îşi vor valida biletele la un sistem electronic construit pe bază de turnicheţi.
În acest mod vor fi eliminate cozile de pe podul de la intrarea principală în incinta monumentului istoric, pentru că biletul nu va mai fi verificat la intrarea în incinta obiectivului turistic.
Turnicheţii vor fi conectaţi la două unităţi de emitere a biletelor şi pot asigura trecerea a 20 de persoane pe minut.
Proiectul de reamenajare a caselor de bilete şi de control al accesului la Muzeul Castelul Corvinilor a fost finanţat de Primăria Hunedoara şi a costat aproape 110.000 de lei.