Aproape 10 milioane de lei pentru modernizarea stației de epurare din Șiria
Publicat in: 04 ian. 2019
Staţia de epurare din Şiria va fi modernizată. Contractul în valoare de 9,7 milioane de lei a fost semnat, deja, şi are o durată de execuţie de 16 luni.
Compania de Apă Arad arată că lucrările nu influenţează obiectivele existente în zonă, nu modifică secţiunile de scurgere a apelor şi nu prezintă surse de poluare. Investiţia este realizată în cadrul unui proiect european mai amplu, în valoare de peste 148 de milioane de lei, ce vizează îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi apă uzată în vederea conformării cu prevederile Tratatului de Aderare şi ale Directivelor Uniunii Europene.