Lugojul pierde restanța de campionat…

Publicat în 14 mart. 2019
Al doilea duel Lugoj – Bacău din această săptămân s-a încheiat favorabil echipei moldovene, după ce marți, în Cupa României, gazdele au furnizat surpriza. De data aceasta, semifinalista Cupei CEV Știința Bacău s-a impus în restanța de campionat disputată la sala ”Ioan Kuns...

Parteneriat Inovativ pentru Dezvoltarea Durabilă a Mediului Rural, semnat în premieră la Timișoara

Publicat în 14 mart. 2019
Un Parteneriat Inovativ pentru Dezvoltarea Durabilă a Mediului Rural a fost semnat, astăzi, la Timişoara, în premieră naţională. Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale va colabora cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului cu scopul de a-i...

Ministrul Transporturilor anunță la Deva că există fonduri suficiente pentru modernizarea infrastructurii feroviare

Publicat în 14 mart. 2019
Infrastructura feroviară trebuie modernizată şi există suficiente fonduri pentru acest lucru, susţine ministrul Transporturilor. Prezent la Deva, unde a inspectat stadiul lucrărilor pe două tronsoane ale coridorului 4 paneuropean, Răzvan Cuc a spus că bugetul pe anul în curs...

Conflictul dintre sindicatul artiștilor și conducerea Filarmonicii Banatul continuă

Publicat în 14 mart. 2019
Conflictul dintre sindicatul artiștilor de la Filarmonică și conducerea instituției continuă, deși părea că lucrurile s-au liniștit după semnarea contractului colectiv de muncă. Liderii de sindicat de la Filarmonică îl acuză pe directorul instituției că se comportă abuziv și că...

Halep, nominalizată la Heart Award pentru evoluţia din Fed Cup

Publicat în 14 mart. 2019
Cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep, a fost nominalizată, alături de alte trei sportive, la Heart Award (Premiul Inimii), după evoluţia sa remarcabilă din meciul cu Cehia, din primul tur al Fed Cup, potrivit site-ului oficial al competiţiei citat de...

Cupa României la futsal e vizată și de Autobergamo!

Publicat în 14 mart. 2019
Liga I de fotbal în sală se întreupe în această săptămână pentru că se joacă turneul Final Four al Cupei României. Zona de vest are o singură echipă implicată, Autobergamo Deva, care joacă a doua semifinală cu gazdele de la Dunărea Călărași. Autobergamo și Dunărea s-au întâlni...

AUDIO / La UTA, crește numărul accidentaților…

Publicat în 14 mart. 2019
UTA – Luceafărul Oradea e singura partidă cu două echipe din zonă implicate în meci direct în runda a 25-a din liga a 2-a de fotbal. Confruntarea începe la ora 11, sâmbătă, fiind reflectată în direct la Arena Radio. Sursa foto: Facebook UTA Arad Arădenii vor alinia ...

”Europa”, în premieră pe scena Teatrului German Timișoara

Publicat în 14 mart. 2019
Tema complexă a granițelor fluide și a identităților schimbătoare.

Festivalul “Drăgan Muntean” ediția a VIII-a. Schimbări în regulamentul concursului / Fișa de înscriere

Publicat în 14 mart. 2019
Manifestarea organizată de Centrul de Cultură și Artă și Consiliul Județean Hunedoara ajunge la ediția a VIII-a. Se va desfășura în perioada 12 – 14 aprilie la Deva. Schimbările din regulamentul concursului vizează vârsta participanților, limitele fiind de acum între 16 și 35 de...
IPJ Timis

Polițist din Timiș, cercetat disciplinar în cazul crimei de la Sânandrei

Publicat în 14 mart. 2019
Un polițist din Timiș este cercetat pentru neglijență în serviciu într-un caz de omor. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, în luna ianuarie, polițistul care îndeplinea funcția de dispecer nu a direcționat un echipaj de poliție la primul apel la 112 în cazul unei...

Patru chioșcuri de bilete STPT rămân deschise în weekend la Timișoara

Publicat în 14 mart. 2019
Timișorenii vor avea la dispoziție noi puncte de unde își pot cumpăra bilete pentru transportul în comun, la sfârșit de săptămână. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, din 16 martie, va suplimenta cu încă patru numărul punctelor de vânzare bilete și abonamente...

Restricții de circulație pentru automarfare în Ungaria

Publicat în 14 mart. 2019
Circulația autocamioanelor mai mari de 7,5 tone va fi restricționată timp de două zile în Ungaria. Autoritățile de frontieră Ungare au informat Inspectoratul Poliției de Frontieră Oradea că, din această seară de la ora 23:00 (ora României) până în 15 martie, la ora 23:00, va fi...