Timișoreanul Ștefan Kovacs, printre cei mai buni 50 de antrenori ai tuturor timpurilor

Publicat în 19 mart. 2019
Românii Mircea Lucescu şi Ştefan Kovacs au fost incluşi de revista France Football pe lista celor mai buni 50 de antrenori din istoria acestui sport, primul fiind pe locul 41, iar al doilea, pe 43, informează Agerpres. Mircea Lucescu, născut în 1945, a câştigat Cupa UEFA c...

Reșițeanca Alina Vuc, în recuperare: „Unul dintre cele mai mari regrete e că nu pot participa la C.E. de la București”

Publicat în 19 mart. 2019
Luptătoarea reșițeană Alina Vuc speră să se recupereze în timp pentru a participa la Campionatele Mondiale din luna septembrie, de la Astana (Kazahstan). Vuc s-a accidentat luna trecută la ligamentul încrucișat anterior al genunchiului drept și a fost supusă unei intervenţii...

AUDIO / SCM Politehnica, fără Orbovic și Pribanic împotriva penultimei clasate

Publicat în 19 mart. 2019
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara evoluează din nou în fața propriilor suporteri, mâine, în etapa a 24-a a Ligii Zimbrilor. Bănățenii întâlnesc de la ora 18, penultima clasată CSM Bacău; Orbovic și Pribanic vor fi menajați, cu siguranță, la fel cum s-a întâmplat și în...

S-au semnat contractele pentru reabilitarea termică a altor 10 blocuri din fonduri UE

Publicat în 19 mart. 2019
Trei noi contracte de finanțare europeană, care vizează reabilitarea termică a 10 blocuri din Timișoara, au fost semnate astăzi. Potrivit directorului ADR Vest, Sorin Maxim, valoarea totală a celor trei proiecte este de 20 de milioane de lei, dintre care 12 milioane de lei sunt...

Facturile Colterm se pot plăti și la casieriile din mall-uri

Publicat în 19 mart. 2019
Timișorenii își pot plăti facturile Colterm în cele două mall-uri. Compania de termoficare anunță că noile puncte de lucru din centrele comerciale au devenit funcționale. În punctele din Iulius Mall și Shopping City se pot face plăți între orele 10:00 – 22:00, în numerar sau cu...

Dueluri cu fulgere în Complexul Studențesc din Timișoara

Publicat în 19 mart. 2019
Spectacol electrizant în Complexul Studenţesc din Timişoara, primul din cele cinci cartiere unde se va prezenta The Lightning Project. Pe muzica timişoreanului Alex Zimcea, doi dansatori britanici au prezentat un show nemaivăzut prin această parte. Lords of Lightning creează...

Lucrările din Parcul Central ar trebui finalizate în aprilie

Publicat în 19 mart. 2019
Lucrările la Parcul Central, aflat într-un amplu proces de reabilitare vor fi terminate până în luna aprilie, dă asigurări Nicolae Robu. Potrivit primarului, firma care lucrează la acest proiect a promis că lucrările nu vor fi gata mai târziu de luna aprilie: “Se lucrează la...

Curățenia de primăvară din Arad a ajuns în stațiile de tramvai

Publicat în 19 mart. 2019
Compania de Transport Public Arad a demarat acțiunea de igienizare a celor 126 staţii de tramvai din municipiu. Timp de zece zile, angajaţii CTP, înarmaţi cu ustensile şi soluții de curățenie profesionale, vor curăţa peroanele, copertinele, mobilierul existent precum și grilajele...

Primarul Robu nu renunță la operațiunea de tăiere a cablurilor aeriene: Termenul a fost 2009

Publicat în 19 mart. 2019
Primarul Timișoarei Nicolae Robu anunță că nu face niciun pas înapoi în operațiunea de tăiere a cablurilor aeriene din oraș. Edilul Timișoarei spune că termenul pe care firmele de cablu îl aveau pentru introducerea firelor de pe stâlpi în subteran a expirat demult, iar primăria...

AUDIO / O întâlnire timișoreană cu Brâncuși

Publicat în 19 mart. 2019
    Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, dar, atunci când s-a dezbătut alegerea unei zile a culturii române, a fost pronunțat și numele lui Constantin Brâncuși. A fost aleasă ziua de 15 ianuarie, data nașterii Poetului Național, dar această zi putea fi și cea de ieri,...

Premianţii Galei Radio România Cultural 2019

Publicat în 19 mart. 2019
Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XIX-a, şi-a desemnat căştigătorii‚ luni, 18 martie, la Teatrul Odeon. Moment deosebit de aşteptat de lumea culturală, evenimentul s-a bucurat de prezenţa multor personalităţi ale lumii culturale şi artistice, a Preşedintelui...

Inspectoratul Școlar Timiș și Liceul Carmen Sylva au rămas fără internet după tăierea cablurilor aeriene

Publicat în 19 mart. 2019
Sediul Inspectoratului Școlar Timiș și cel al Liceului Carmen Sylva din Timișoara nu mai au internet. Situația a apărut după ce aseară o echipă condusă de primarul Nicolae Robu a început să taie cablurile aeriene pentru că operatorii nu au respectat solicitatea de a le muta în...
12