FOTO/ Lectura, în dezbatere, la Timişoara, la Caravana Gaudeamus Radio România

Un eveniment inedit va fi în Piaţa Victoriei, pe 23 mai a.c., începând cu ora 12:00, care aduce Lectura, în dezbatere!, moment inclus în seria manifestărilor dedicate târgului de carte, Caravana GAUDEAMUS, ediţia a XI –a de la Timişoara. Elevi ai „Cercurilor de Scriere creativă” de la Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara, coordonaţi de prof. Dr. Elena Ligia Jebelean, vor citi, în avanpremieră, fragmente din următorul volum colectiv de scrieri creative, cel cu numărul opt, care va fi publicat în seria „Timişoara povesteşte…”. Fiecare volum de „Timişoara povesteşte…” reuneşte diverse cronici de evenimente culturale, texte epice şi încercări de eseu pornind de la proiectele la care elevii au participat împreună cu profesoara Elena Jebelean, coordonator al proiectului.  Nimic nu te învaţă mai bine să fii deschis decât să contopeşti cu lumea ta o lume nouă. Nimic nu te învaţă mai bine să fii generos decât să dăruieşti celorlalţi din tine însuţi. A te deschide, a fi generos, a gândi împreună, a visa – sunt daruri pe care ni le face lectura, apreciază prof. Elena Jebelean. Lectură şi idei în dialog, pornind de la textele recent create, sunt propunerile micilor autori în devenire, eveniment out-door organizat de Radio Timişoara la Caravana GAUDEAMUS – RADIO ROMÂNIA, cu sprijinul Colegiului Naţional Pedagogic „Carmen Sylva”, pe 23 mai, ora 12 :00, în Piaţa Victoriei. Update- Galerie foto de la eveniment:   Dialog realizat de Simona Stoiţa cu prof. Dr. Elena Jebelean, Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva”, Timişoara.     Foto: Facebook-Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva”.