Roland Garros / Begu și Halep, calificate în turul al 3-lea

Publicat în 30 mai 2019
România are două jucătoare calificate în turul al 3-lea al turneului de la Roland Garros. Irina Begu a ajuns în această fază, după victoria de azi cu Karolina Muchova în trei seturi, scor 1-6, 6-3, 6-4. Aproape două ore a durat această întâlnire începută slab de compatrioata...

SCM Timișoara, nevoită să se mulțumească cu locul 6

Publicat în 30 mai 2019
SCM Timișoara a încheiat pe locul 6 ediția 2018/2019 a Ligii Naționale de baschet masculin, după ce a pierdut și meciul 3 al seriei cu BCMU FC Argeș Pitești, chiar la sala „Constantin Jude”. Piteștenii s-au impus în această seară cu 79-72 și câștigă duelul pentru locul 5 cu 2-1...

Timișoreanul Deian Sorescu, măr al discordiei între Rednic și Rădoi

Publicat în 30 mai 2019
Mijlocaşul timișorean Deian Sorescu, de la Dinamo, ar fi meritat să facă parte din lotul României la Campionatul European U21 din Italia şi San Marino, consideră antrenorul Mircea Rednic, citat de Agerpres. „Nu a dispărut entuziasmul, este o lipsă de omogenitate, am dat...

Peste 100 de copii din centrele de plasament petrec ziua de 1 Iunie împreună cu studenții politehniști

Publicat în 30 mai 2019
Liga Studenţilor din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii a Universităţii Politehnica Timişoara organizează, de 1 iunie, cea de-a X-a ediţie a proiectului intitulat ‘Fii tu fratele mai mare’. Sunt aşteptaţi peste 120 de copii din centrele de plasament di...

AUDIO / Ultima impresie contează! ASU Politehnica vrea victoria în fața viitorului antrenor al UTA-ei

Publicat în 30 mai 2019
ASU Politehnica e singura divizionară secundă timișoreană care va încheia pe teren propriu sezonul 2018/2019. Sâmbătă, de la ora 12.00, alb-violeții se vor duela, pe arena „Știința”, cu Metaloglobus București, una dintre revelațiile returului de campionat. O opinie pe care...

Trafic blocat în Caraș-Severin în urma unui accident. Doi agenți de poliție au ajuns la spital

Publicat în 30 mai 2019
Doi agenţi de poliţie au fost transportaţi la spital în urma unui accident care s-a produs pe DN 68, pe raza localităţii Voislova din Caraș-Severin. Circulaţia rutieră a fost blocată pe DN 68, în dreptul localităţii Voislova, din cauza unui accident rutier în care a fos...

Inundații în Arad, în urma ploilor torențiale

Publicat în 30 mai 2019
Mai multe gospodării au fost inundate, în ultimele ore, în Arad, în urma ploilor torențiale din ultimele ore. Județul Arad s-a aflat sub incidența unui cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. “În urma fenomenelor meteorologice periculoase (cod portocaliu) în...

Percheziţii în Reşiţa şi Timişoara la traficanţi de droguri

Publicat în 30 mai 2019
Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat 15 percheziţii, pe raza municipiilor Reşiţa şi Timişoara. Deschiderile fac parte dintr-o acțiune de destructurare a unei grupări care se ocupa cu traficul de droguri. Potrivit DIICOT, la locuinţele traficanţilor au...

Sediul Bibliotecii Județene Timiș poate fi refăcut cu fonduri guvernamentale

Publicat în 30 mai 2019
Consiliul Judeţean Timiş aşteaptă o hotărâre de Guvern privind finanţarea lucrărilor de reabilitarea a sediului Bibliotecii Judeţene din Piaţa Libertăţii. Documentaţia pentru investiţia a fost pregătită de anul trecut, dar sunt necesare fonduri atât pentru proiectare cât şi...

Cod galben de ploi torențiale și vijelii în vestul țării

Publicat în 30 mai 2019
Judeţul Hunedoara, zonele de munte din Arad, Caraş-Severin şi Bihor, și zona de deal  din Timiş intră sub atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Avertizarea intră în vigoare la ora 12:00 şi este valabilă până mâine dimineaţă, la ora 3:00. Potrivit...

Circulație deviată pentru mai multe mijloace de transport, duminică, la Timișoara

Publicat în 30 mai 2019
Circulația mai multor mijloace de transport în comun va fi deviată, duminică, anunță Societatea de Transport Public Timișoara. Astfel, în data de 2 iunie, între orele 5:00 și 17:00, va fi modificat traseul mai multor mijloace de transport cu ocazia evenimentului sportiv UVT...

Piața Volantă din zona stadionului va fi suspendată pe 1 iunie

Publicat în 30 mai 2019
Timișorenii care obișnuiesc să se aprovizioneze de la Piața Volantă din zona stadionului “Dan Păltinișanu” trebuie să știe că va fi suspendată la final de săptămână. SC Piețe SA anunță că sâmbătă, 1 iunie, Piața Volntă nu va funcționa. Motivul îl reprezintă desfășurarea...
12