Drumurile nesemnalizate, pericol public

Publicat în 28 aug. 2014
Unele drumuri din Timiș sunt pericol public din cauză că nu sunt trasate, susține consilierul județean Petru Juravle. Acesta dă exemplul drumului Cenad-Timișoara. Pentru rezolvarea problemei de aici e nevoie, însă, de intervenția Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumur...

Circulaţia rutieră, închisă pe DN 66

Publicat în 27 aug. 2014
Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 66, pe raza oraşului Haţeg, va fi închisă, timp de cinci zile. Potrivit Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale restricţia, intrată în vigoare miercuri, la ora 12.00, se menţine până luni, 1 septembrie, la ora 14.00. În zilele în care...

Colterm continuă revizia anuală

Publicat în 27 aug. 2014
Colterm efectuează, în perioada 25 – 29 august, revizia anuală a rețelelor de transport a energiei termice, în zona de nord a Timișoarei. Repreanții furnizorului de agent termic anunță că au fost finalizate lucrările pe o parte din străzile afectate de revizie, astfel încât...

Program modificat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș

Publicat în 27 aug. 2014
De la 1 septembrie, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș își modifică programul de lucru cu publicul. Astfel, oficiile din țară vor prelua și vor elibera cereri și lucrări după următorul program: – Depunerea cererilor având ca obiect serviciile de cadastru și...

Se prelungeşte traseul liniei 8 barat în Timişoara

Publicat în 25 aug. 2014
Traseul liniei 8 barat din Timişoara va fi prelungit, de marţi, din Piaţa Bălcescu până la Piaţa Gheorghe Domăşneanu. De asemenea, va fi modificat şi orarul autobuzului. Noul traseu şi staţiile înfiinţate pot fi găsite pe siteul oficial al RATT.   Citeşte şi: Tramvaiele de...
cod portocaliu inundatii

Cod Galben de inundaţii în opt bazine hidrografice, până luni dimineaţă

Publicat în 24 aug. 2014
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea a Apelor a emis o atenţionare Cod Galben de inundaţii pentru râurile din opt bazine hidrografice. Avertizarea este valabilă până luni, la ora 9:00, bazinele afectate fiind Bistra (Timiş superior), Cerna, Jiu, Olt, Vedea, Argeş,...

Colterm începe revizia anuală în zonele Şagului, Steaua şi Iosefin

Publicat în 22 aug. 2014
Furnizorul de agent termic din Timişoara se pregăteşte pentru sezonul de iarnă 2014-2015. Drept urmare, Colterm a programat o serie de lucrări de revizie tehnică, necesare pentru creşterea gradului de siguranţă în funcţionarea reţelei termice de transport. Lucrările vor fie...

Tramvaiele de pe liniile 4 şi 8 circulă deviat, în Timişoara. RATT introduce autobuzul 8 barat

Publicat în 22 aug. 2014
Circulaţia mai multor mijloace de transport în comun din Timişoara se modifică de luni. Regia Autonomă de Transport Timişoara operează o serie de modificări din cauza lucrărilor de refacere a macazului existent la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare şi 1 Decembrie 1918. Astfel,...

Fără apă caldă în zonele Dirijorului și Torontalului din Timișoara

Publicat în 22 aug. 2014
Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde la punctul termic 45, vineri între orele 8:00 și 16:00. Sistarea este impusă de remedierea unei defecțiuni termice la rețeaua termică primară. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile...
autobuz RATT

Traseu deviat pe linia E 3 din cauza lucrărilor de pe bulevardul Victor Babeş

Publicat în 21 aug. 2014
Autobuzele de pe linia Expres 3 din Timişoara vor circula pe un traseu deviat, vineri şi sâmbătă. Modificarea este cauzată de lucrările de asfaltare de pe Bulevardul Victor Babeş. Astfel, autobuzele E3 vor circula deviat pe strada Cluj – bulevardul Michelangelo – strada 20...

Cursuri pentru administratori de bloc

Publicat în 20 aug. 2014
Arădenii interesaţi să devină administratori de imobile se pot pregăti în domeniu la un nou curs organizat de Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative. Programul se va desfăşura în perioada 25 august – 6 septembrie. Potrivit organizatorilor, cursanţii vor fi pregătiţi în legislaţia...

Noi întreruperi în furnizarea apei calde

Publicat în 19 aug. 2014
Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde la PT 30 și 31 în ziua de miercuri, 20.08.2014, între orele 8:00 și 16:00. Întreruperea este necesară pentru remedierea unei defecțiuni tehnice la rețeaua termică primară. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele...