Aleșii din Reșița chemați să voteze rectificarea bugetului local

Publicat în 29 sept. 2019
Bugetul municipiul Reşiţa va fi rectificat luni în şedinţa Consiliului Local. Pe ordinea de zi se regăsesc 21 de proiecte, iar multe dintre acestea se referă la diverse operaţiuni, precum dezlipiri/dezmembrări a unor suprafețe de teren. Aleşii din Reşiţa se vor pronunţa şi asupra...

Timișul a primit fonduri pentru refacerea podului de la Găvojdia

Publicat în 25 sept. 2019
Podul de pe drumul județean care face legătura între Găvojdia și Știuca va fi reabilitat. Consiliul Județean Timiș a aprobat astăzi o rectificare bugetară prin care a fost alocată suma de 2,5 milioane de lei acestui obiectiv. Potrivit președintelui CJ Timiș, Călin Dobra, banii...

Datorii de un milion de euro la Spitalul din Lugoj. Acuze între primar și managerul spitalului

Publicat în 16 aug. 2019
Spitalul Municipal din Lugoj are datorii de un milion de euro la medicamente,  alimente şi oxigen, iar furnizorii amenință cu procese dacă nu își primesc banii. Primarul Francisc Boldea îl acuză pe manager că nu știe să administreze fondurile, dar și că unitatea are prea mulți...

Fosta unitate militară din Lipova a ajuns groapă de gunoi

Publicat în 13 aug. 2019
Câteva sute de tone de deşeuri au fost depozitate, în ultimele două luni, în curtea fostei unităţi militare din Lipova, după ce ridicarea gunoaielor de la populaţie a fost preluată de administraţia locală, firma responsabilă pierzându-şi licenţa. Problemele au început încă de...

Primarul din Moldova Noua și-a anunțat demisia

Publicat în 31 iul. 2019
Primarul  oraşului  Moldova Nouă, Adrian Torma, şi-a anunţat  astăzi  demisia din funcție. Adrian Torma a luat decizia după şedinţa Consiliului Local, unde a cerut o diminuare cu 30% a cheltuielilor cu salariile pentru funcţionarii primăriei. Proiectul nu a fost aprobat, fapt...

50 de cenți pe cap de locuitor, contribuția Aradului la bugetul Alianței Vestului

Publicat în 10 iul. 2019
Primăria Municipiului Arad va propune Consiliului Local să adopte o hotărâre prin care fiecare locuitor al oraşului să plătească o contribuţie de 0,5 euro pe an pentru funcţionarea Alianţei Vestului, o decizie similară fiind luată deja în Cluj-Napoca, săptămâna trecută. Primarul...

AUDIO | Buget majorat cu 400.000 de euro, pentru CSM Reșița. Primarul, încântat de vânzarea abonamentelor

Publicat în 10 iul. 2019
Reșița a promovat cu două echipe, în acest an. Cea de handbal masculin a urcat în Liga Națională, iar cea de fotbal a ajuns în Liga a II-a. Autoritățile pregătesc bugetul pentru noul sezon, ce va fi majorat cu aproximativ 66%. Într-un interviu la Radio Timișoara, primarul Ioan...

Ripensia, pregătire pe plan local, cu câteva nume noi

Publicat în 07 iul. 2019
Ripensia Timișoara se pregătește pe plan local, iar Alexandru Pelici are la dispoziție și câteva nume noi. Cel mai cunoscut e Caius Lungu, un fundaș lateral care poate evolua pe ambele flancuri, trecut pe la Fortuna Covaci, Voința Sibiu și CSM Râmnicu Vâlcea. În ultimii ani, el a...

CJ Timiș a aprobat cotizația pentru Asociația Timișoara 2021

Publicat în 05 iul. 2019
Asociația Capitală Europeană a Culturii Timișoara 2021 primește suma de 500.000 de lei de la Consiliul Județean pentru acest an. Aleșii județeni întruniți astăzi în ședință au aprobat cotizația pe care CJ Timiș trebuie să o achite către Asociație în 2019. Vicepreședintele...

Sportul de performanţă primeşte cei mai mulţi bani de la CJ Timiş

Publicat în 05 iul. 2019
Consiliul Județean a decis astăzi modul în care vor fi împărţiţi banii alocaţi, anul acesta, activităților sportive. Suma se ridică la 3,2 milioane de lei, cea mai mare parte a banilor merge spre sportul de performanță, spune vicepreşedintele CJ Timiş, Nicolae Oprea. “Suma totală...

17 milioane de lei pentru reabilitarea casei de cultură din Hunedoara

Publicat în 19 iun. 2019
Casa de cultură din municipiul Hunedoara va fi reabilitată cu 17 milioane de lei, bani de la bugetul județului. Consilierii județeni au aprobat documentaţia şi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei fiind aprobaţi miercuri de consilierii judeţeni. “Votul dat de consilierii...

Bugetul Timișoarei, axat pe infrastructura rutieră, sănătate, educaţie, cultură şi spaţii verzi

Publicat în 13 mai 2019
Bugetul municipiului Timişoara pe anul 2019 în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro va fi unul axat de investiţii în infrastructura rutieră, sănătate, educaţie, cultură şi spaţii verzi. În domeniul educației sunt prevăzute lucrări de reabilitare sau construcție și...