S-a aflat motivul pentru care oamenii merg la serviciu chiar dacă sunt bolnavi

Publicat în 11 nov. 2015
Experţii britanici au descoperit motivele pentru care oamenii merg la serviciu, chiar dacă sunt bolnavi. Rezultatele cercetării au fost publicate în „Journal of Occupational Health Psychology”. S-a demonstrat că angajaţii merg la locul de muncă, deşi sunt bolnavi, din...

Femeile din România, printre cele mai prost plătite în Uniunea Europeană

Publicat în 29 oct. 2015
Femeile din România câștigă, în medie, printre cele mai mici venituri din Uniunea Europeană, singurele plătite mai prost fiind bulgăroaicele. Conform unei analize realizate de Eurostat, femeile din România câştigă 2 euro şi jumătate pe oră, cu peste 10 euro mai puţin decât media...

Interes scăzut la târgul de joburi pentru persoanele din grupuri vulnerabile

Publicat în 14 oct. 2015
Interes redus pentru Târgul de Joburi sociale, organizat la Timişoara de Camera de Comerţ Industrie și Agricultură din oraş. Târgul, desfășurat miercuri, la Hotel Continental din Timișoara, face parte din proiectul „CASE – Competențe Antreprenoriale Sociale”, al cărui obiectiv...

“Zilele Carierei” se întorc la Timişoara

Publicat în 12 oct. 2015
Târgul de locuri de muncă, destinat studenţilor, “Zilele Carierei”, va fi organizat de Universitatea Politehnica, la Restaurantul Universitar din Complexul Studenţesc, în zilele de 28 şi 29 octombrie. La cea de-a şaptea ediţie a evenimentului şi-au anunţat participarea 60 de...
Tinerii fara bacalaureat nu se grabesc la AJOFM

Şomerii timișeni își pot găsi mai uşor un loc de muncă în alt judeţ din ţară

Publicat în 23 sept. 2015
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș a implementat a un sistem electronic prin care șomerii din județ își pot găsi mai ușor un loc de muncă oriunde în țară. Prin acest sistem electronic, baza de date naţională este pusă la dispoziţia firmelor şi celor î...
Spitalul Judetean de Urgenta Arad

Aproape 100 de posuri, scoase la concurs la Spitalul Județean Arad

Publicat în 21 iul. 2015
98 de posturi sunt scoase la concurs de către conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Cele mai multe, 34, sunt posturi de asistent medical. Mai sunt disponibile 33 de posturi de infirmier şi 14 posturi de brancadier. De asemenea, sunt scoase la concurs 10 posturi...

Rata şomajului în România, în creștere

Publicat în 03 iun. 2015
Rata şomajului a ajuns, în luna aprilie 2015, la 6,9%, în creştere cu 0,1% atât faţă de luna anterioară, cât şi în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul 2014, arată cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică. În acelaşi timp, numărul şomerilor cu vârste între...

Vrei să fii corespondent Radio România?

Publicat în 02 mart. 2015
Vrei să fii corespondent Radio România? Ai voce radiofonică şi experienţă jurnalistică? Trimite, până la data de 12 martie 2015 , CV-ul tău, însoţit de un demo de aproximativ 1 minut în format text şi audio, pe adresa de e-mail radio.actualitati@radioromania.ro. Detalii...