Şanse pentru zece pacienţi cu afecţiuni la rinichi sau prostată. Specialişti români şi străini operează cu tehnică de ultimă generaţie la Timişoara

Publicat în 17 sept. 2015
Cel de-al doilea Simpozion Internaţional “Clasic şi Modern în Endourologie” are loc în aceste zile la Timişoara. Peste o sută de urologi de renume mondial şi specialişti români consacraţi au venit la eveniment si discuta despre cele mai recente terapii în domeniu. Zece pacienţi...

Noul RMN de la Spitalul Municipal Timișoara, funcțional în curând

Publicat în 03 sept. 2015
Noul RMN al Spitalul Municipal Timişoara va deveni funcţional la sfârşitul acestei luni. Managerul unităţii, Octavian Mazilu spune că echipamentul a fost montat într-un spaţiu special amenajat, urmând să fie obţinute acum aprobările necesare pentru funcţionare. Mazilu mai spun...

Cardul național de sănătate este obligatoriu de la 1 septembrie

Publicat în 25 aug. 2015
Cardul naţional de sănătate devine obligatoriu de la 1 septembrie. Autorităţile anunţă, însă, că acordarea serviciilor medicale urgente nu este condiţionată de prezentarea lui. În schimb, în cazul afecţiunilor cronice, pacienţii vor fi nevoiţi să îl folosească la toţi furnizorii,...

Tot mai multe analize la laboratorul Spitalului Județean din Timișoara, tot mai puțini bani

Publicat în 26 feb. 2015
Reprogramări de la o lună la alta şi multe drumuri, la spital, pentru analize. Așa se poate sintetiza situaţia asiguraţilor care ajung la Spitalul Judeţean din Timişoara pentru investigaţii de laborator în ultima parte a lunii. Reprezentanții cele mai mari unități medicale din...
card de sanatate

AUDIO / Zeci de mii de timișeni nu și-au primit cardurile de sănătate!

Publicat în 12 ian. 2015
Aproape 50.000  de timişeni nu au primit cardurile de sănătate.  Acestea vor putea fi ridicate de la casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate cel mai probabil de săptămâna viitoare, spune purtătorul de cuvânt al CJAS, Mariana Marcu. Pacienţii care nu au intrat încă în posesia...

AUDIO / Meniul special de sărbători pentru pacienții internați în spitalele timișorene

Publicat în 23 dec. 2014
Bolnavii internaţi la Spitalul Judeţean din Timișoara pe perioada sărbătorilor de iarnă vor avea un meniu special. Nu vor lipsi de pe masa lor de Crăciun tradiţionalele sărmăluţele, toba şi cozonacul, spune purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Dan Ilincariu Pregătirile în...

AUDIO / Pacienții de la Spitalul Județean Arad nu pot vota! Conducerea unității așteaptă răspuns de la BEC

Publicat în 02 nov. 2014
Conducerea Spitalului Judeţean Arad aşteaptă încă un răspuns de la Biroul Electoral Central cu privire la cei aproape 300 de pacienţi care nu pot vota cu urna mobilă. Aceştia şi-au exprimat dorinţa de a vota însă cererile nu au fost depuse la timp. În aceste condiţii, pentru cei...

Pacienţii internaţi la Spitalul Judeţean din Timişoara au votat cu ajutorul urnei speciale. Când votează personalul medical?

Publicat în 02 nov. 2014
Bolnavii care nu se pot deplasa sau pacienţii internați în spitale şi-au putut exercita dreptul la vot. Cei mai mulţi dintre pacienţii internaţi la Spitalul Judeţean din Timişoara au votat duminică cu ajutorul urnei speciale. Bolnavii au făcut solicitări în scris pentru urna...

Medicamente noi pentru pacienții cu boli rare

Publicat în 03 iul. 2014
Pacienţii care suferă de forme rare ale unor boli precum cancerul, epilepsia, leucemia, anumite deficienţe endocrine şi neurologice degenerative vor beneficia de tratamente noi. Acestea au fost cuprinse în lista de medicamente compensate şi gratuite care a fost actualizată şi...

Carduri pentru pacienții care fac dializă

Publicat în 27 iun. 2014
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a demarat, luna aceasta, un proiect-pilot de testare a cardului naţional pentru pacienţii aflaţi în servicii de dializă. Astfel, 79 de furnizori privaţi de servicii medicale de dializă au încheiat acte adiţionale cu CNAS şi urmează ca d...

Zeci de pacienţi ai Spitalului Judeţean din Timişoara participă la testarea unor medicamente noi

Publicat în 19 iun. 2014
Aproximativ 80% din secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara realizează studii clinice pe pacienţi. Medicii spun că aceste studii reprezintă singura modalitate prin care cercetătorii îşi pot da seama cât de eficient este un medicament. În plus, specialiştii...

Timişenii aglomerează Unitatea de Primiri Urgenţe cu probleme minore

Publicat în 14 mai 2014
Unităţile de Primiri Urgenţe sunt de multe ori asaltate de pacienţi care prezintă, de fapt, probleme de sănătate minore, tratabile la cabinetele medicilor familie.  Deşi ar trebui să apeleze la medicul de familie, la cabinet sau la centrul de permanenţă,  foarte mulţi timişeni...