Festivalul Vinului se mută în Parcul Rozelor din Timișoara

Publicat în 03 nov. 2014
Pentru prima dată,  Festivalul Vinului de la Timișoara nu va mai avea loc în zona Stadionului “Dan Păltinișanu”. Organizatorii, Consiliul Local, Primăria Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului au decis ca festivalul să se desfășoare în perioada 7 – 9 noiembrie în Parcul...

Pregătiri pentru Târgul de Crăciun de la Timişoara

Publicat în 30 oct. 2014
La Timişoara au început deja pregătirile pentru ediţia a VIII-a a Târgului de Crăciun, organizat între 1 decembrie 2014 şi 7 ianuarie 2015. În această iarnă, căsuţele vor fi amplasate în două locaţii din municipiu: în Piaţa Victoriei şi în piaţeta de la Şcoala Generală nr. 30,...
Primaria Timisoara

Norma de hrană, solicitată pentru toți angajații din administrație

Publicat în 30 oct. 2014
Poliţiştii locali vor beneficia de normă de hrană, de  la 1 ianuarie 2015. Sindicaliştii din administraţie au reuşit să obţină unele drepturi în urma protestului din 7 octombrie. Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie spun, totuşi, că rămân mulţi...

Lucrări din fonduri europene la Timişoara: Jiul sau Popa Şapcă

Publicat în 29 oct. 2014
Mai multe proiecte edilitare vor fi realizate cu fonduri europene accesate de Primăria Timişoara. Primarul Nicolae Robu spune că există deja sau sunt în lucru studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice, pentru mai multe proiecte. Între acestea şi lărgirea pasajelor Jiul şi...

Procurorii DNA au descins din nou la Primăria Timişoara! Ce caută de data aceasta?

Publicat în 28 oct. 2014
UPDATE Reprezentanţi ai DNA au ridicat, marţi, documente de la Primăria Timişoara legate de contracte încheiate în ultimii doi ani de municipalitate pentru întreţinerea spaţiilor verzi. Primarul Nicolae Robu declara că este vorba controlu Curţii de Conturi referitor la spaţiile...

DNA verifică clubul Politehnica

Publicat în 21 oct. 2014
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, astăzi, Primăriei Timişoara documente legate de finanţarea clubului de fotbal Politehnica din perioada 2008-2011. Tamaş Schiffbeck, procurorul-şef al DNA Timişoara, a spus că nu este vorba despre o perchiziţie, ci de ridicare a unor...

AUDIO / Descinderi la Primăria Timişoara

Publicat în 21 oct. 2014
UPDATE! Descinderi, marţi dimineaţă, la Primăria Timişoara într-un dosar privind finanţarea echipei de fotbal FC Politehnica Timişoara, al cărei patron era Marian Iancu. Procurorii DNA au ajuns la Primăria Timişoara în jurul orei 10:00 şi au mers direct în biroul primarului...

Nicolae Robu, supărat că centura Timișoarei nu apare în Masterplanul Guvernului

Publicat în 07 oct. 2014
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat, marți, că municipalitatea ar putea interzice accesul marilor transportatori în oraș. Mai mult, Nicolae Robu spune că vrea să organizeze un protest, împreună cu societatea civilă, în acest sens. Este absolut inadmisibil (…) Să ai acest...

Viceprimarul Traian Stoia descoperă documente care pot reașeza negocierile cu Ordinul Călugărițelor de la Notre Dame

Publicat în 04 oct. 2014
În plin proces de negociere dintre Primăria Timișoara și Ordinul Călugărițelor de la Notre Dame, pentru chiria de la Liceul Dositei Obradovici, viceprimarul Traian Stoia solicită o reducere a chiriei în baza unor documente descoperite în arhive. Potrivit viceprimarului,...
Romulus turnulete

“Recensământul turnulețelor” din Timișoara, la primele rezultate

Publicat în 16 sept. 2014
Primăria Timișoara a prezentat primele rezultate ale „recensământului turnulețelor”. Acțiunea a fost declanșată în urmă cu o lună, când s-a constatat că turnulețele unei clădiri de pe strada Romulus au fost construite fără autorizație. Potrivit șefului Direcției de Urbanism din...

Firmele care poluează Timișoara ar putea rămâne fără autorizație

Publicat în 16 sept. 2014
Primarul Timișoarei Nicolae Robu a lansat un nou atac la adresa companiilor din oraș care poluează. Edilul a spus că s-a săturat de promisiuni și vrea să vadă rezultate concrete, care înseamnă lipsă de miros. Primarul a mai spus că dacă Garda de Mediu nu este în stare să-i...

Banii pentru noul corp de clădire al Spitalului “Louis Țurcanu” au venit doar ‘pe hârtie’

Publicat în 11 sept. 2014
Primăria Timișoara a primit o adresă prin care se anunță alocarea celor 5 milioane de lei de la Guvern pentru noul corp de clădire al Spitalului de Copii “Louis Țurcanu”. Direcția de Sănătate Publică Timiș a transmis adresa Ministerului Sănătății privind repartizarea sumei de 5...