Tensiuni la Spitalul din Deva. Salariile, plătite cu întârziere

Publicat în 16 apr. 2018
Salariile angajaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva vor fi plătite până pe 25 aprilie. Întârzierea poate ajunge, astfel, la circa zece zile, deoarece au existat neînţelegeri în cadrul negocierilor privind acordarea sporurilor de secţie medicală, a declarat, luni, directorul...

Au sosit preavizele de concediere colectivă la Primăria Deva

Publicat în 01 mart. 2018
Peste o sută de angajaţi ai Primăriei Deva au început să primească, astăzi, preavizele de concediere colectivă. Administraţia nu mai are bani pentru a suporta cheltuielile cu salariile astfel că renunţă la angajaţi de la Poliţia Locală, de la Gospodărire Comunală şi de la...

Salarii majorate la CJ Hunedoara. Cât vor câștiga președintele și vicepreședinții

Publicat în 14 feb. 2018
Salariile angajaților Consiliului Județean Hunedoara și ale celor din instituțiile subordonate vor fi majorate. Potrivit proiectului pregătit de conducerea instituţiei, în noua grilă, președintele instituţiei va avea o indemnizație de 17.100 lei față de 13.050, cât se stabilise...

Salariile mici și posturile blocate îi nemulțumesc pe profesorii arădeni

Publicat în 07 feb. 2018
Cadrele didactice din Arad ameninţă tot mai mult cu proteste din cauza problemelor salariale. O conferinţă-protest a fost organizată de către Sindicatul Democratic din Învăţământ Arad, a cărui lider, Dănuţ Ienăşescu, este vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere...

Funcționari de Primăria Petrila, obligați să restituie bani încasați ilegal la salarii

Publicat în 15 ian. 2018
Nouă angajaţi ai Primăriei Petrila trebuie să restituie 200.000 de lei încasaţi ilegal la salarii. Oamenii lucrează la serviciul de achiziţii şi au primit sume suplimentare pentru munca desfăşurată la proiectele finanţate din fonduri guvernamentale, situaţie care nu este permisă...

Funcţionari ai Primăriei Timişoara vor avea salariile diminuate. Nicolae Robu: Începem anul în forţă

Publicat în 09 ian. 2018
Mai mulţi functionari ai Direcţiei de Urbanism din Primăria Timişoara vor avea salariile diminuate. Anunţul a fost făcut de primarul Nicolae Robu, care s-a declarat nemulţumit că functionarii Direcţiei de Urbanism au întocmit doar 35 de dosare de supraimpozitare a unor...

Angajații APIA Timiș, a doua zi de proteste

Publicat în 17 nov. 2017
Angajaţii Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură continuă protestele declanșate ieri. Angajații APIA au ieşit, şi astăzi, în faţa sediului instituţiei din judeţul Timiş. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că acţiunea de ieri nu a avut niciun rezultat şi sunt hotărâţi să...

Situaţie critică la SMURD Nădlac

Publicat în 26 sept. 2017
SMURD Nădlac, din jud Arad, are nevoie urgentă de bani pentru plata salariilor angajaţilor. Primarul localităţii Nădlac, Ioan Marginean, spune că presiunea pusă pe buget de finanţarea SMURD este prea mare şi cere ajutorul ISU. Ioan Marginean precizează că trimis deja o adresa...

Tarifele pentru cursele județene din Arad se pot majora

Publicat în 12 sept. 2017
Tarifele pentru cursele judeţene ar putea fi majorate cu 20 la sută, în Arad. Compania de Transport Public a solicitat Consiliului Judeţean adoptarea unei hotărâri care vizează majorarea tarifelor  motivând că au crescut salariile. În plus, numărul călătorilor a scăzut cu 15 la...

AUDIO / Integrarea noilor veniți rămâne o problemă

Publicat în 29 iul. 2017
ACS Poli Timișoara se antrenează și duminică dimineață, în preziua jocului cu Astra Giurgiu, din etapa a 3-a a Ligii I de fotbal. Antrenorul Ionuț Popa nu-l poate folosi în jocul de luni, ora 21, pe mijlocașul Alexandru Munteanu suspendat după eliminarea din jocul cu FCSB. O altă...

Grevă la Garda de Mediu

Publicat în 10 mai 2017
Angajaţii Gărzilor de Mediu au intrat astăzi în grevă generală pe termen nelimitat. Salariaţii reclamă, în primul rând, inechitatea salarială care există în domeniul protecției mediului. Astfel, angajații Gărzii Naționale de Mediu au venituri sub cele ale angajaţilor de l...

1 februarie aduce mai multe majorări salariale

Publicat în 01 feb. 2017
Prima zi a lunii februarie aduce o majorare a salariului minim brut cu 200 de lei. Tot de miercuri, personalul din instituţiile şi autorităţile administraţiei publice locale va beneficia de o creştere a salariilor cu 20 de procente. O altă categorie care va beneficia de o...