30 de vatmani de la Compania de Transport Arad au intrat în grevă japoneză

Publicat în 16 mai 2016
Circa 30 dintre cei 100 de vatmani ai Companiei de Transport Public Arad au intrat în grevă japoneză. Ei sunt nemulţumiţi pe salarii şi cer să primească spor de stres, însă conducerea Companiei spune că acesta nu este prevăzut în legislaţia muncii. Conducerea Companiei de...

Noile salarii ale bugetarilor: Cât vor câştiga preşedintele, miniştrii sau parlamentarii

Publicat în 11 apr. 2016
Noile salarii ale bugetarilor au fost stabilite. Preşedintele va avea cel mai mare salariu brut din sistemul bugetar, de 15.000 lei, președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților vor fi plătiți cu 13.706 lei, ca și prim-ministrul. Senatorii și deputații vor fi plătiți cu...

Salariile a peste jumătate din bugetari cresc în medie cu 5% din august

Publicat în 06 apr. 2016
Salariile a mai mult de jumătate dintre bugetari se vor majora în medie cu 5% de la 1 august. Anunţul a fost făcut, astăzi, de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Purtătorul de cuvânt al Executivului a arătat că cea mai mare creştere va fi în cazul asistenţilor sociali...

Salarii luate de vânt și împrăștiate pe câmp

Publicat în 15 mart. 2016
Salariile angajaţilor unei primării au zburat, la propriu, pe câmp. Mașina personală a unui angajat al Primăriei Corlățeni din județul Botoșani, care transporta banii de salarii, a fost implicată într-un accident rutier. Din cauza impactului puternic, portbagajul în care se aflau...

FOTO / Protest al cadrelor didactice și al pensionarilor, la Timișoara

Publicat în 06 mart. 2016
Sindicaliştii din educație şi pensionarii au ieşit astăzi în stradă la Timișoara pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de actualul guvern tehnocrat, pe care îl acuză de ignoranţă. Protestatarii au scandat lozinci precum „Jos Guvernul”, „Hoţii” şi „Demisia”, adresate celor care...
Bursa locurilor de muncă pentru femei, la Arad

Mai multe posturi decât arădence în căutarea unui job, la Bursa locurilor de muncă

Publicat în 04 mart. 2016
Bursa locurilor de muncă dedicată femeilor, de la Arad, a oferit mai multe posturi decât numărul vizitatorilor. 12 agenţi economici au pus la dispoziţie 267 de joburi, de care s-au interesat doar 250 de persoane. Purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de...

TVR, aproape de colaps

Publicat în 15 feb. 2016
Directorul general interimar al TVR, Irina Radu, a trimis astăzi conducerii Parlamentului o scrisoare în care a atenţionat că situaţia televiziunii publice s-a agravat considerabil. Irina Radu le-a cerut parlamentarilor să hotărască dacă România mai are nevoie de un serviciu...

Grevă spontană la Primăria Dumbrăvița. Angajații și-au primit salariile tăiate

Publicat în 08 feb. 2016
Angajații Primăriei Dumbravița au declanșat, în această dimineață, o grevă spontană. Oamenii au refuzat să lucreze în semn de protest față de diminuarea salariilor cu 600 de lei, după ce Curtea de Conturi a constatat că unele sporuri au fost acordate ilegal. Potrivit angajaţilor...

Veniturile RATT se bazează pe subvențiile Primăriei Timișoara

Publicat în 23 ian. 2016
Regia Autonomă de Transport Timişoara estimează venituri de aproape 93 de milioane de lei în acest an. În ceea ce privește cheltuielile, acestea vor depăși 90 de milioane de lei. Cei mai mulți bani – 38,5 milioane – vor fi direcționați spre salarii. Din totalul veniturilor, 56 de...

Protest spontan al consilierilor Serviciului de Probațiune Arad

Publicat în 21 ian. 2016
Consilierii din cadrul Serviciului de Probaţiune Arad au întrerupt activitatea în mod spontan. Ei sunt decişi să protesteze în acest mod până la înregistrarea unei reacţii favorabile şi urgente din partea Ministrului Justiţiei la revendicările formulate de consilierii din toat...

Medicii din Anglia, în grevă din cauza salariilor mici

Publicat în 12 ian. 2016
Zeci de mii de medici din Anglia au declanşat astăzi grevă, denunţând condiţiile de lucru, inclusiv salariile mici. Este primul protest de acest gen din ultimii 40 de ani, informează site-ul agenţiei AP. Aproximativ 50.000 de doctori care au vechime de cel mult zece ani vor...

Dezinteres față de posturile de îngrijitoare și infirmiere, la Spitalul Județean din Timișoara; zeci de locuri libere

Publicat în 22 dec. 2015
Posturile de infirmieră sau îngrijitoare de la Spitalul Judeţean Timişoara nu prezintă interes. Unitatea a organizat, în acest an, trei concursuri de ocupare a posturilor auxiliare însă numărul candidaţilor nu a acoperit necesarul. Prin urmare, spitalul are în continuare nevoie...