Castelul Regal de la Săvârșin se va deschide vizitatorilor. În afara domeniului se deschid ateliere de meșteșuguri

Publicat în 20 feb. 2017
Cel mai important brand al Văii Mureșului rămâne Castelul Regal de la Săvârșin. O parte din Domeniul Regal de la Săvârșin urmează să fie deschisă publicului, spre vizitare, la finalizarea lucrărilor de reabilitare. Consilierul Casei Regale, Radu Ghina, speră ca anul acesta s...

Liceul din Sărvârșin va fi extins din fonduri europene

Publicat în 16 feb. 2017
Liceul din Săvârșin va fi extins și modernizat, iar mai multe străzi din comuna arădeană și satele aparținătoare vor fi asfaltate cu fonduri europene. Primăria a depus cereri de finanțare pentru cinci proiecte, în valoare de 3 milioane și jumătate de euro. Primarul Ioan Vodicean...

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principesa Maria au împărţit daruri la un centru din Săvârşin. Oamenii s-au interesat de sănătatea Regelui Mihai

Publicat în 23 dec. 2016
300 de familii nevoiaşe din Săvârşin precum şi bătrânii unui cămin pentru vârstnici vor avea un Crăciun mai îmbelşugat, mulţumită darurilor primite astăzi, din partea Familiei Regale. Principesa Moștenitoare Margareta şi Principesa Maria au oferit Centrului pentru persoan...

Inspectoratul Școlar Arad analizează cazul elevei omorâte în accident la Săvârșin

Publicat în 02 nov. 2016
Cazul în care o elevă din comun arădeană Săvârşin au fost omorâte într-un accident auto, va fi investigat de Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar. Acesta va analiza de ce fetele, una de 16 ani care a şi decedat, şi alte două de 16 respectiv 17 ani, cât timp erau...

Primul târg de bucate regale, la Săvârșin

Publicat în 26 oct. 2016
Prima ediţie a Târgului de bucate regale este organizat astăzi în comuna arădeană Săvârşin. La eveniment vor fi prezentate şi modurile în care se pot obţine bani europeni pentru agricultură. Sunt aşteptaţi producători agricoli de pe Valea Mureşului, dar şi alţi producători cu...

Accident la Săvârșin: Trei eleve rănite de o autoutilitară

Publicat în 21 oct. 2016
Trei eleve din Arad au fost rănite grav, după ce în timpul orelor de la şcoală au plecat să adune bani pentru balul bobocilor. Accidentul s-a petrecut pe DN 7, pe raza localității Săvârșin, unde cele trei fete, una de 16 ani și două de 17 ani, erau plimbate cu un căruț de tre...

Trei super-comune în județul Arad și alte două în Timiș

Publicat în 24 aug. 2016
Judeţul Arad ar putea avea trei super-comune, dacă un proiect de lege care se referă la reclasificarea localităţilor va fi adoptat. Este vorba despre Beliu, Gurahonţ şi Săvârşin. Cele trei localități ar urma să aibă rol de servire intercomunală în zonele în care nu există oraşe...

O delegație de la Săvârșin merge la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana

Publicat în 11 aug. 2016
O delegaţie oficială a comunei arădene Săvârşin, unde se află Castelul Familiei Regale a României, merge la Bucureşti pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana a României. Delegația va fi condusă de primarul localităţii, Ioan Vodicean, care spune că delegația din Săvârșin va...

La Săvârșit a înflorit “Stânjenelul reginei”

Publicat în 08 aug. 2016
La Castelul Regal de la Săvârşin o floare de iris alb pare să fi înflorit special pentru Regina Ana. Conform sitelului romaniaregala.ro, „la intrarea de vest a Castelului Săvârşin au fost plantaţi toamna trecută stânjenei de diverse culori, proveniţi de la Universitatea d...

? Slujbă religioasă în memoria Reginei Ana, la Săvârşin

Publicat în 07 aug. 2016
În biserica ortodoxă din comuna arădeană Săvârşin a fost oficiată astăzi o slujbă religioasă în memoria Reginei Ana. Slujba a fost săvârşită de Arhiepiscopul Aradului, Timotei Seviciu, împreună cu părintele arhidiacon Tiberiu Ardelean şi preotul paroh de la Săvârşin, Dorin Călin...

Principesa Margareta și Principele Radu, la slujba de comemorare a Reginei Ana de la Săvârșin

Publicat în 05 aug. 2016
O slujbă specială de comemorare a Reginei Ana va avea loc dumincă la Biserica Ortodoxă din comuna Săvârşin. La slujbă vor participa Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu. Slujba va avea loc duminică, 7 august, cu începere de la ora 11:45, la...

Slujbe de pomenire pentru Regina Ana la Săvârșin

Publicat în 02 aug. 2016
Mai multe slujbe de pomenire a Majestăţii Sale Regina Ana a României vor fi oficiate, în aceste zile, în  Biserica Orodoxă din Săvârşin. Ceremoniile vor avea loc până duminică, inclusiv. Şi la Catedrala Ahiepiscopală din Arad a fost oficiată o slujbă de pomenire a Majestăţii...