Altele din Sport:
Campioana en titre a Germaniei la fotbal, Bayern Munchen, se confruntă cu o situaţie critică la postul de portar. Trei dintre ei sunt accidentați.
UTA rămâne lider în zona play-out a Superligii de fotbal, după remiza campioanei cu ultima clasată.
SCM Râmnicu Vâlcea îşi păstrează ecartul de opt puncte faţă de Minerul Lupeni şi după etapa cu numărul 20 din Liga a treia. În derby-ul week-end-ului, din etapa a 20-a, cele două au remizat, 1-1, în Valea Jiului, golul egalizator al gazdelor venind cu două minute înainte de final.
Cele două vestice îşi ştiu programul din ultima fază a întrecerii din liga secundă. Ambele se regăsesc în Grupa B a play-out-ului şi se vor întâlni în meci direct pe 25 aprilie, pe arena "Ştefan Dobay".
Liderul neînvins al Ligii a doua şi-a aflat programul din play-off. După victoria de ieri a celor de la Steaua în faţa Politehnicii Iaşi, bucureştenii şi-au asigurat prezenţa în Top 6 în dauna celor de la ASA Târgu Mureş şi vor fi primii adversari ai hunedorenilor în ultima fază a întrecerii.
CSC Dumbrăviţa a bifat al treilea succes de la restartul campionatului. Alb-verzii s-au impus cu scorul preferat, 1-0 (1-0), în faţa celor de la Concordia Chiajna, graţie unei reuşite a căpitanului Alin Şeroni.
Formaţia antrenată de Florin Maxim a bifat a 16-a victorie stagională şi încheie sezonul regular fără înfrângere! Hunedorenii s-au impus cu 2-1 în faţa celor de la FC Bihor Oradea şi sunt tot mai aproape de o promovare pe prima scenă.
UTA Arad a debutat cu o victorie în play-out-ul Superligii. Arădenii au trecut cu 3-2 (2-0), de FC Hermannstadt, începutul celor două reprize fiind hotărâtor în succesul "Bătrânei Doamne", care avea 2-0 pe tabelă după şase minute.
Politehnica Timişoara se întoarce cu doar un punct din deplasarea de la Pecica, din etapa a 20-a a seriei a şaptea din Liga a treia. Timişorenii au deschis scorul, au fost conduşi cu 2-1, dar au egalat înainte de intrarea în minutul 90.
CSM Reşiţa se pregăteşte pentru ultima etapă din sezonul regulat al Ligii a II-a de fotbal. Rossonerii vor înfrunta în deplasare formaţia CSC Şelimbăr, meciul urmând să se dispute pe arena din Cisnădie. Va fi primul joc al lui Leontin Doană pe banca tehnică, după instalarea sa ca înlocuitor al lui Flavius Stoican.
Politehnica Timișoara dispută mâine cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care din cauza absențelor nu vor putea fi în aceeași formulă ca în primele partide din an, vor evolua pe terenul Progresului Pecica, grupare care mai are șanse matematice la atingerea play-off-ului.
Unul dintre cele mai interesante meciuri ale rundei cu numărul 21 din Liga a doua se dispută, sâmbătă, la Hunedoara. Liderul neînvins Corvinul primeşte replica celor de la FC Bihor Oradea, formaţie care, după remiza din etapa precedentă, şi-a asigurat, în premieră după promovare, locul în play-off.
"Bătrâna Doamnă" debutează pe teren propriu în ultima fază a Superligii. Formaţia antrenată de Adrian Mihalcea primeşte, mâine, vizita celor de la FC Hermannstadt - o echipă aflată în nevoie mare de puncte, în lupta pentru evitarea retrogradării.
În ultima etapă a sezonului regulat din Liga 2, echipa lui Florin Fabian primește vizita Concordiei Chiajna. Meciul va avea loc sâmbătă, 14 martie, de la ora 12.30 – concomitent cu toate celelalte partide ale etapei cu numărul 21.
Corvinul Hunedoara și FC Bihor Oradea se întâlnesc, sâmbătă, de la ora 12:30, în ultima etapă a sezonului regular, iar doi dintre componenți divizionarelor secunde au primit scrisori de convocare de la Naționala Republicii Moldova.
Gruparea arădeană a pus în vânzare, de astăzi, tichete de acces pentru debutul în play-out-ul Superligii. Oficialii roș-albilor au fost puși în dificultate de schimbările repetate ale programului rundei, "dictate" de LPF și de deținătorii drepturilor TV.
CSM Reşiţa n-a stat nici 24 de ore fără antrenor principal. Gruparea cărăşeană a anunţat semnarea unei înţelegeri cu Leontin Doană, cel care îl va înlocui, astfel, pe Flavius Stoican.
Toate partidele ultimei etape a sezonului regular din Liga secundă de fotbal se vor disputa sâmbătă, de la aceeaşi oră, 12:30. În ceea ce priveşte play-off-ul, a mai rămas o singură "necunoscută", ocupanta locului şase, pentru care se "bat", ASA Târgu Mureş şi Steaua Bucureşti.
Începutul dezamăgitor de an, cu trei înfrângeri înregistrate în tot atâtea meciuri disputate în 2026, dar mai ales din cauza faptul că s-a ratat accederea în play-off-ul Ligii 2, l-au determinat pe antrenorul Flavius Stoican (49 de ani) să-și dea demisia de la ACSM Reșița.
UTA debutează acasă, cu FC Hermannstadt duminică, 15 martie, de la ora 15:00, în prima rundă a play-out-ului Superligii. De altfel, LPF a publicat programul primei runde în care vor lupta pentru o clasare mai bună, în a doua jumătate a ierarhiei.
Penultima etapă din sezonul regular al Ligii secunde de fotbal a adus unele clarificări. Corvinul Hunedoara a devenit câștigătoarea sezonului...
UTA a remizat în deplasare cu Metaloglobus. Partida a contat pentru ultima etapă a sezonului regular. Scorul final a fost 2-2. Startul meciului...
Selecționerul Mircea Lucescu a anunțat numele fotbaliștilor din străinătate pe care îi are în vedere pentru barajul Turcia – România, de la...
Vesticele joacă sâmbătă și duminică în penultima etapă din Liga a II-a de fotbal. Două dintre ele au meci direct în Valea Domanului. CSM...
Valentin Costache a deschis scorul în partida Pyunik Erevan – FC Noah, din Cupa Armeniei. Fostul mijlocaș de la UTA a înscris în minutul 49 al...
UTA înfruntă Metaloglobus București, în ultima etapă a sezonului regular din Superliga de fotbal. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora...
Dennis Man a marcat un gol pentru PSV Eindhoven, dar aceasta a fost învinsă de NEC Nijmegen cu scorul de 3-2, marţi seara, pe Goffertstadion, în...
Como şi Inter Milano au terminat la egalitate, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei la fotbal. Como, gazda acestei...
CSC Dumbrăvița dă doi jucători în echipa lunii februarie în Liga a II-a de fotbal. Timișenii ocupă doar locul al 15-lea, dar au obținut...
UTA va aborda de pe locul al nouălea ultima etapă a sezonului regular din Superliga de fotbal, după ce duminică a pierdut acasă, 2-4 cu FCSB....
Corvinul a fost cel mai aproape de înfrângere în etapa a 19-a a ligii secunde de fotbal. Hunedorenii au făcut 2-2, acasă, cu CS Dinamo, egalând...
În penultima etapă a sezonului regular din Superliga de fotbal, UTA a pierdut pe teren propriu meciul cu FCSB, scor 2-4. Disputată fără miza...
În ultimul meci al etapei a 19-a din Liga a II-a de fotbal, FC Bihor a fost învinsă de Chindia Târgoviște. Orădenii au pierdut cu 1-0...
Liga a III-a de fotbal s-a reluat la acest final de săptămână. Iată rezultatele înregistrate de echipele din vestul țării: SERIA 6 Jiul...
Atacantul român Dennis Man a marcat un gol pentru PSV Eindhoven, în meciul câştigat aseară cu scorul de 3-1 cu Heracles, la Almelo. Meciul a...
Trei vestice sunt implicate în jocurile de astăzi, de la matineu. Liderul, Corvinul Hunedoara, și CSM Reșița joacă în deplasare, în vreme ce...
UTA își joacă una dintre ultimele șanse de calificare în play-off-ul Superligii de fotbal. Arădenii primesc vizita campioanei en titre FCSB,...
În etapa a 18-a din Liga a II-a de fotbal, CSC Dumbrăvița primește vizita Politehnicii Iași. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00,...
Liga a III-a de fotbal se reia la finalul acestei săptămâni, cu o echipă mai puțin în Seria a 7-a. Hidro Mecanica Șugag s-a retras din...
În săptămâna primului meci oficial din 2026, formația de Liga a III-a Politehnica Timișoara a oficializat un transfer sonor. E vorba despre...
Trofeul SuperLigii de fotbal ajunge la Arad. Acesta va fi expus mâine, între orele 10:00 - 22:00, la parterul Atrium Mall. O sesiune de poze și...
Inter Milano, echipă antrenată de românul Cristian Chivu, a fost eliminată din Liga Campionilor de formaţia norvegiană Bodo/Glimt. Nordicii...
Etapa a 18-a din Liga a II-a de fotbal s-a încheiat cu o victorie extrem de importantă pentru liderul Corvinul. Hunedorenii s-au impus cu 2-0...
Formația de Liga a III-a Timișul Șag a anunțat cooptarea în conducerea clubului a fostului atacant Ovidiu Cuc. El va ocupa funcția de...
Etapa a 18-a din Liga a II-a de fotbal este pe cale să stabilească un record: patru meciuri disputate pe același teren. Meciul ce închide...
FC Bihor a învins ASA Tg. Mureș și este tot mai aproape de play-off. Golul victoriei a venit în minutul 90+4. Toate reușitele de pe stadionul...
CSC Dumbrăvița a întâlnit CS Afumați, în deplasare, într-un decor alb. Meciul a fost decis de un penalty. Într-o săptămână în care...
CSM Reșița și Chindia Târgoviște și-au disputat trei puncte foarte importante în Valea Domanului. Cărășenii au condus de două ori, dar nu...