Clătite adolescentine la o nouă ediție a Festivalului Clătitelor de la Moneasa
30 iulie 2016 – 31 iulie 2016 @ 11:00 – Stațiunea arădeană Moneasa găzduiește în zilele de 30 și 31 iulie 2016 a 16-a ediție a Festivalului Clătitelor. Anul acesta, festivalul se desfășoară sub sloganul “Clătite adolescentine numai pentru T(M)INE”. Participanţii vor avea ocazia să se înfrupte din aproximativ 20.000 de clătite cu zeci de feluri de umpluturi. Clătitele sunt servite fie cu gemuri din […]
Articol de Dana Florea, 30 iulie 2016, 11:00

Stațiunea arădeană Moneasa găzduiește în zilele de 30 și 31 iulie 2016 a 16-a ediție a Festivalului Clătitelor.
Anul acesta, festivalul se desfășoară sub sloganul “Clătite adolescentine numai pentru T(M)INE”. Participanţii vor avea ocazia să se înfrupte din aproximativ 20.000 de clătite cu zeci de feluri de umpluturi.
Clătitele sunt servite fie cu gemuri din fructe de pădure, preparate de localnici, fie cu preparate rafinate, precum sosul de vanilie cu trufe, pregătit după o rețetă vieneză apreciată odinioară de aristocrația din capitala Imperiului Habsburgic.
Festivalul se deschide, oficial, sâmbătă, 30 iulie, la ora 11.00 pe platoul din faţa hotelului Parc şi îl are maestru de ceremonii pe actorul Zoltan Lovas.
„Vom avea două zile de distracţie, foarte multe clătite, ca de obicei, iar vedeta din acest an va fi tortul de clătite flambat pe care îl vom oferi unui turist care îşi serbează ziua de naştere. Va fi un tort nemaipomenit, făcut din biscuiţi, oferit de un agent economic. Vă aşteptăm, aşadar, în număr cât mai mare, la Parada Clătitelor Adolescentine care se va desfăşura, în 30 şi 31 iulie, la Moneasa”– spuneZoltan Lovas, organizatorul evenimentului.
În cele două zile de festival, Teatrul de Vară din Moneasa va găzdui spectacole de muzică uşoară, dar şi spectacole folclorice susţinute de artişti de renume.
Sâmbătă, de la ora 20.00, pe scenă vor urca: Amna, Keo, Misty şi Lorena, iar duminică, de la ora 14.00, interpreţii de muzică populară Marius Ciprian Pop, Mariana Deac, Felicia Costa, Cornelia Căprar, Malvina Nagy, Tiberiu Crişan, Aura Bonchiş, Ansamblul Folcloric Şicula Ansamblul Rapsozii Zărandului (condus de Petrică Paşca).
Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Judeţean Arad, onsiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Primăria Moneasa şi Hotel Parc Moneasa.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.
(Foto: clatite.tm.ro)