Ascultă Radio România Timișoara Live • 

AUDIO / Naționala U18 țintește calificarea la Campionatul Mondial

AUDIO / Naționala U18 țintește calificarea la Campionatul Mondial

Articol de Tiberiu Atanasoae, 31 martie 2017, 18:14

Am ascultat-o pe Bianca Pașca, una dintre cele trei jucătoare de la Agroland Timișoara din lotul pentru Campionatul European de volei U18, din Olanda. „Tricolorele” sunt de ieri la Arnhem, unde mâine vor debuta la turneul final. Orașul de pe Bega este reprezentat de două componente de bază: căpitanul Bianca Pașca și extrema Adelina Ungureanu. Cele două au avut evoluții determinante la campania de calificare, încununată cu un rezultat istoric. Un rezultat care acum aduce un obiectiv îndrăzneț – clasarea în primele șase, care oferă calificarea la Campionatul Mondial din Argentina, programat în a doua jumătate a lunii august.

„De două luni încoace doar despre asta vorbim, deoarece ar fi un moment istoric pentru România. Noi ne dorim, de asemenea, foarte mult să avem prestații bune, să ne mobilizăm și să ajungem printre cele șase”, a adăugat Bianca.

romaniau18

Adelina Ungureanu (#1), Bianca Pașca (10), și Florina Murariu (6), de la UVT Agroland Timișoara, pot lua parte la cea mai importantă perfomanță din voleiul feminin românesc juvenil, de după Revoluție

Tinerele tricolore au stat două luni în cantonament la Blaj. Această perioadă a fost oportună pentru consolidarea relațiilor de joc. Una dintre cele mai experimentate jucătoare, Adelina Ungureanu consideră că obiectivul este realizabil și vorbește despre ce va face diferența într-o eventuală luptă pentru medalii.

„Nu e deloc un obiectiv greu, ci unul pe care ne dorim foarte mult să îl îndeplinim. Ne bucurăm că am ajuns până aici, dar nu este de ajuns pentru noi, ne dorim mult mai mult. Suntem foarte încrezătoare pentru turneul care urmează și eu simt echipa foarte pregătită, încrezătoare și dornică de victorie. Cu siguranță, obiectivul este realizabil. Dacă vorbim despre o medalie, cred că diferența o va face disciplina fiecărei echipe. Cine va reuși să pună în aplicare cel mai bine indicațiile venite de pe bancă, dar va conta și curajul de moment, dorința, determinarea, pentru că în timpul meciurilor se pot întâmpla multe lucruri”, a explicat extrema de la UVT Agroland.

A treia jucătoare de la Agroland este Florina Murariu, jucătoare născută în 2002, una dintre cele mai tinere componente ale aceste reprezentative. Florina a fost în lotul extins pentru campania de calificare, iar de această dată a primit mai mult credit din partea selecționerului Istvan Bokor. Chiar dacă perioada de pregătire a fost dificilă, cele două colege de la club au ajutat-o să se acomodeze. Și Florina Murariu este optimistă înaintea acestui turneu.

„A fost foarte important, deoarece în cele mai multe momente când eram cu moralul la pământ, ele au fost singurele care m-au ajutat și am mare încredere în ele. A fost greu, pentru toată lumea a fost greu. Mai ales pentru mine, pentru că încă nu știu să gestionez atât de bine situațiile grele și nu sunt atât de pricepută precum colegele mai în vârstă. Dar, încetul cu încetul, am reușit să trec peste aceste momente. Plec spre Olanda cu încredere. Sperăm ca rezultatul să fie unul foarte bun”, a spus Florina.

România a fost repartizată în grupa a doua, alături de Serbia, Polonia (echipe aflate în Top 20 mondial), Grecia, Belarus și Slovenia. O grupă accesibilă, în opinia căpitanului Bianca Pașca.

„Noi am fost foarte norocoase, deoarece am prins o grupă mai accesibilă și avem șanse mari de a ne califica din grupă. Din punctul meu de vedere, cele mai bune echipe din grupa noastră sunt Belarus și Polonia, dar încă nu am ajuns la turneul final și nu știm care va fi starea fiecărei formații la momentul respectiv. De aceea, nu putem subestima pe nimeni. Nu am apucat să ne vedem adversarele în ultimele două luni, dar pe cele mai multe le-am văzut în anii trecuți. Și în vară, la Balcaniadă, am văzut Serbia, din ce am înțeles nu și-au schimbat echipa, dar au progresat, la fel ca noi.”, a conchiș Pașca

Din cealaltă serie fac parte Turcia, Germania, Olanda, Bulgaria, Rusia și Italia. Tricolorele încep turneul final în compania Serbiei, mâine, la ora 16:30, ora României.

Vojvodina – Poli, capul de afiș al amicalelor „legate” de vestice în pauza internațională
Sport joi, 24 septembrie 2026, 18:17

Vojvodina – Poli, capul de afiș al amicalelor „legate” de vestice în pauza internațională

Competiția s-a întrerupt pentru o pauză lungă, de aproape trei săptămâni, în Superliga și Liga a II-a de fotbal. Aproape toate...

Vojvodina – Poli, capul de afiș al amicalelor „legate” de vestice în pauza internațională
AUDIO / Săptămâna finalei: „Ne putem desprinde lejer”
Sport joi, 24 septembrie 2026, 11:23

AUDIO / Săptămâna finalei: „Ne putem desprinde lejer”

SCM USV Timișoara are întreg lotul valid pentru finala Ligii de Rugby. Bănățenii sunt câștigătorii sezonului regular și înfruntă Dinamo,...

AUDIO / Săptămâna finalei: „Ne putem desprinde lejer”
Dennis Man și Vlad Dragomir, în avionul pentru Suedia
Sport joi, 24 septembrie 2026, 10:04

Dennis Man și Vlad Dragomir, în avionul pentru Suedia

Naționala de fotbal a României va ajunge în această seară, la Stockholm, pentru primul meci din Liga Națiunilor. Mâine, de la ora 21.45,...

Dennis Man și Vlad Dragomir, în avionul pentru Suedia
SCM Politehnica, deplasare pe terenul actualului lider
Sport joi, 24 septembrie 2026, 09:15

SCM Politehnica, deplasare pe terenul actualului lider

Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara. Alb-violeții joacă pe terenul...

SCM Politehnica, deplasare pe terenul actualului lider
Sport joi, 24 septembrie 2026, 08:29

Stadionul din Petroșani, omologat pentru Superligă

Arena „Petre Libardi” din Petroșani, a fost omologată, ieri, pentru disputarea partidelor de primă ligă. O comisie formată din...

Stadionul din Petroșani, omologat pentru Superligă
Sport miercuri, 23 septembrie 2026, 14:50

Final de drum pentru Alexandru Pelici la Satu Mare

Divizionara secundă CSM Olimpia Satu Mare a anunțat despărțirea de antrenorul Alexandru Pelici. Tehnicianul timișorean încheie un mandat scurt...

Final de drum pentru Alexandru Pelici la Satu Mare
Sport miercuri, 23 septembrie 2026, 09:53

AUDIO / Corvinul i-a provocat demiterea lui Stjepan Tomas

Eșecul de luni, 2-3 cu Corvinul Hunedoara, i-a fost fatal antrenorului Oțelului Galați, Stjepan Tomas. Croatul a fost demis de echipa de la...

AUDIO / Corvinul i-a provocat demiterea lui Stjepan Tomas
Sport miercuri, 23 septembrie 2026, 09:41

AUDIO / Săptămâna finalei: „Timișoara e favorită”

Rugbiștii Timișoarei sunt la un pas să facă din nou tripla. SCM Timișoara dispută sâmbătă finala Ligii de Rugby, cu Dinamo, la București,...

AUDIO / Săptămâna finalei: „Timișoara e favorită”