Ascultă Radio România Timișoara Live • 

AUDIO / Ghiroda marchează toate cele trei goluri, dar învinge la limită

Timișul este aproape de a treia promovare consecutivă în Liga a III-a de fotbal și a opta în ultimele zece sezoane, după succesul obținut ieri de ACS Ghiroda, 2-1 (1-0), în deplasare, cu Inter Petrila. Meciul a fost de bună calitate, mult peste nivelul Ligii a IV-a, cu ritm și ocazii numeroase la ambele porți.

AUDIO / Ghiroda marchează toate cele trei goluri, dar învinge la limită

Articol de Adrian Schindarli, 18 iunie 2017, 00:20 / actualizat: 18 iunie 2017, 8:48

Petrila Ghiroda intrarea echipelor

Campioana județului  Hunedoara a început în forță, însă timișenii au avut prima mare ocazie, prin Baranyi. Acesta a scăpat în situație de unu la unu cu portarul Haring, dar șutul său a ocolit poarta. Golgeterul Ghirodei avea să deschidă scorul în minutul 41, cu un șut de la peste 20 de metri, deviat de un adversar și care l-a păcălit pe portar.

Imediat după pauză, Dolha a trimis în transversala Ghirodei, iar apoi tot bănățenii au punctat, prin Pătrașcu, direct dintr-o lovitură liberă mult lateral stânga, în minutul 53. Autogolul timișeanului Mancaș, ce a trimis un trasor în vinclul propriei porți, la ultima fază a meciului, a mai îndulcit amarul înfrângerii lui Inter.

Antrenorul hunedorenilor, Aurel Moldovan, a vorbit despre meci, șansele de promovare și arbitraj.

Fostul internațional Paul Codrea este director tehnic la ACS Ghiroda și ne spune cum a trăit meciul de la Lonea.

Codrea a avut puterea să glumească și când a venit vorba despre autogolul spectaculos al lui Mancaș.

Pe teren au fost și jucători cu experiență în Liga I, Iosif Kalai, la Petrila, și Leo Naidin, la Ghiroda, ambii ajunși la 37 de ani, iar în tribune au luat loc circa 600 de spectatori. Tehnicianul gazdelor, Aurel Moldovan este dezamăgit că echipa nu le-a putut oferi un rezultat bun.

Au evoluat formațiile:

Petrila: Haring – Horvath, Agapi, Câmpean, I. Androne (46 Perșe) – Matei (84 Tăian), Drăgoescu, Kalai, Bocu – Mareș, Dolha. Antrenor: Aurel Moldovan.

Ghiroda: Dubou – Firuț (76 Filimon), Stefanovici, Gavriluță, Damian – Mancaș, Gaidoș, Naidin (77 Popa), Budur – Baranyi (76 Dochița), Pătrașcu (62 Centea). Antrenor: Vlad Bura. Director tehnic: Paul Codrea.

Returul se joacă pe recent modernizata arenă din Ghiroda, sâmbătă, 24 iunie, de la ora 17,30, și va fi transmis în direct la Radio Timișoara, așa cum s-a întâmplat și cu meciul tur.

AUDIO / Corvinul face surpriza pe Arena Națională!
Fotbal sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 22:34

AUDIO / Corvinul face surpriza pe Arena Națională!

Andrej Fabry a produs momentul serii, cu golul spectaculos din min 41; slovacul a trimis bine plasat din afara careului, la colțul lung și l-a...

AUDIO / Corvinul face surpriza pe Arena Națională!
AUDIO / Bihorul pierde, după un octombrie (aproape) perfect
Fotbal sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 18:14

AUDIO / Bihorul pierde, după un octombrie (aproape) perfect

Trupa orădeană FC Bihor Oradea a cedat acasă, cu 1-0, în fața uneia dintre revelațiile toamnei – CSM Sșatina. Oltenii au marcat prin Răzvan...

AUDIO / Bihorul pierde, după un octombrie (aproape) perfect
AUDIO /  Dumbrăvița nu aduce nimic nici de la Clinceni
Fotbal sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 12:57

AUDIO / Dumbrăvița nu aduce nimic nici de la Clinceni

Reușita ilfovenilor, din mijlocul primei părți, a fost decisivă pentru soarta întâlnirii. Ime Ndon a șutat inspirat, de la marginea careului...

AUDIO / Dumbrăvița nu aduce nimic nici de la Clinceni
Iasmin Latovlevici, noul antrenor Poli 2
Fotbal sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 10:12

Iasmin Latovlevici, noul antrenor Poli 2

”Lato”, ajuns în prezent la 40 de ani, a pregătit până acum formația U19 a clubului alb-violet, lider în Seria 9 a Campionatului Național....

Iasmin Latovlevici, noul antrenor Poli 2
Fotbal vineri, 6 noiembrie 2026, 19:56

AUDIO / UTA, la prima înfrângere pe teren propriu

Ultima etapă a sezonului regular aduce astfel primul eșec din actuala stagiune, pe Arena „Francisc Neuman” pentru gruparea de pe Mureș. Unicul...

AUDIO / UTA, la prima înfrângere pe teren propriu
Fotbal vineri, 6 noiembrie 2026, 07:42

Corvinul, meci de gală și noutăți legate de lot / AUDIO

Portarul Codruț Sandu o va părăsi pe Corvinul, urmând a se întoarce la echipa de unde este împrumutat, Dinamo. Potrivit celor spuse de...

Corvinul, meci de gală și noutăți legate de lot / AUDIO
Fotbal joi, 5 noiembrie 2026, 16:19

AUDIO / Bihorul vrea o victorie pentru o (mini)vacanță liniștită

FC Bihor dispută un duel important cu CSM Slatina înaintea pauzei competiționale. Meciul e programat sâmbătă, de la ora 12,30, pe stadionul...

AUDIO / Bihorul vrea o victorie pentru o (mini)vacanță liniștită
Fotbal joi, 5 noiembrie 2026, 11:35

AUDIO / Dumbrăvița merge încrezătoare în Ilfov

Alb-verzii abordează jocul cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din remiza cu liderul Politehnica...

AUDIO / Dumbrăvița merge încrezătoare în Ilfov