Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Argentina obține calificarea în ultima etapă

Selecţionata Argentinei, vicecampioana lumii, a obţinut calificarea la Cupa Mondială de fotbal ediţia 2018 graţie unei prestaţii de excepţie a starului său Lionel Messi, care a marcat de trei ori în partida câştigată în deplasare, cu scorul de 3-1, în faţa reprezentativei Ecuadorului, marţi seara, în ultima etapă a preliminariilor zonei America de Sud.

Argentina obține calificarea în ultima etapă

Articol de Adrian Schindarli, 11 octombrie 2017, 08:23

Gazdele au deschis scorul în primul minut al partidei disputată pe stadionul Olimpico Atahualpa din Quito, la o altitudine de 2.850 m, prin Romario Ibarra, însă Messi a restabilit egalitatea după 11 minute, iar apoi şi-a adus echipa în avantaj (min.20), înainte de a stabili rezultatul final, în partea secundă a jocului (min.62).

În urma acestui succes, Argentina a ocupat poziţia a treia în clasamentul final al grupei unice sud-americane, care asigură calificarea directă la turneul final din Rusia. Messi şi colegii săi au profitat, însă, şi de rezultatul de egalitate înregistrat în întâlnirea dintre Peru şi Columbia (1-1), echipe cu care naţionala ‘albiceleste’ se afla în luptă directă pentru participarea la CM 2018.

Columbienii s-au clasat pe poziţia a patra, ultima care asigură prezenţa directă la Mondialul de anul viitor, în timp ce Peru, ocupantai poziţiei a cincea urmează să dispute un baraj intercontinental cu Noua Zeelandă, în luna noiembrie.

Alături de Argentina şi Columbia au mai obţinut calificarea directă la turneul final din Rusia selecţionata Braziliei, cvintuplă campioană mondială şi câştigătoarea grupei sud-americane, care avea asigurată calificarea încă de luna trecută, precum şi reprezentativa Uruguayului, ocupanta locului secund, învingătoare cu 4-2 în faţa Boliviei.

Marea perdantă a acestor preliminarii este naţionala statului Chile, campioana en titre a Americii de Sud, care a ratat participarea la CM 2018 după eşecul suferit în faţa Braziliei (0-3).

Deva face scorul etapei, liderul pierde în premieră / AUDIO
Fotbal duminică, 4 octombrie 2026, 16:28

Deva face scorul etapei, liderul pierde în premieră / AUDIO

CIL Blaj rămâne lider în Seria 7 din Liga a III-a de fotbal, în ciuda înfrângerii de la Pecica. Formația din județul Alba a suferit prima...

Deva face scorul etapei, liderul pierde în premieră / AUDIO
„După 30-40 de ani, tot despre Atletico și Real Madrid vorbim…” / AUDIO
Fotbal duminică, 4 octombrie 2026, 11:31

„După 30-40 de ani, tot despre Atletico și Real Madrid vorbim…” / AUDIO

Inaugurarea bazei sportive Costică Rădulescu s-a produs ieri (sâmbătă, 3 octombrie). Complexul din Timișoara ce poartă numele regretatului...

„După 30-40 de ani, tot despre Atletico și Real Madrid vorbim…” / AUDIO
AUDIO / Diferență minimă, în amicalul UTA – FC Bihor
Fotbal vineri, 2 octombrie 2026, 19:13

AUDIO / Diferență minimă, în amicalul UTA – FC Bihor

Diferența a fost făcută de o fază fixă concretizată de arădeni, cu ”ajutorul” unei devieri;  fundașul orădenilor, Jozef Dolny, a...

AUDIO / Diferență minimă, în amicalul UTA – FC Bihor
AUDIO / Corvinul se impune în ultimul meci pe actualul stadion din Hunedoara
Fotbal vineri, 2 octombrie 2026, 16:58

AUDIO / Corvinul se impune în ultimul meci pe actualul stadion din Hunedoara

Partenere tradiționale de jocuri amicale, Hunedoara și Șelimbăr au încheiat a doua săptămână de pauză internă, în primele eșaloane ale...

AUDIO / Corvinul se impune în ultimul meci pe actualul stadion din Hunedoara
Fotbal vineri, 2 octombrie 2026, 08:59

Varga, Vlaicu, Paleacu&Co. revin pe teren la inaugurarea bazei sportive Costică Rădulescu / AUDIO

Inaugurarea bazei sportive ce poartă numele regretatului Costică Rădulescu are loc mâine (sâmbătă, 3 octombrie), cu începere de la ora 10:00....

Varga, Vlaicu, Paleacu&Co. revin pe teren la inaugurarea bazei sportive Costică Rădulescu / AUDIO
Fotbal miercuri, 30 septembrie 2026, 08:56

UTA, victorie la scor în primul amical / AUDIO

UTA a învins Unirea Sântana, cu 4-0, într-o partidă amicală de fotbal. Toate golurile au fost marcate în prima repriză, de El Sawy (două),...

UTA, victorie la scor în primul amical / AUDIO
Fotbal luni, 28 septembrie 2026, 16:48

Bilanț la UTA: „Suntem într-un deficit de trei puncte, dar mai aproape de play-off” / AUDIO

UTA este pe locul al zecelea după prima treime a sezonului regular din Superliga de fotbal. Arădenii au început mai greu, dar apoi s-au redresat....

Bilanț la UTA: „Suntem într-un deficit de trei puncte, dar mai aproape de play-off” / AUDIO
Fotbal duminică, 27 septembrie 2026, 19:13

AUDIO / România lui Hagi caută revanșa în fața Bosniei

România întâlnește Bosnia și Herțegovina mâine seară, pe Arena Națională, în etapa a doua din grupa B4 a Ligii Națiunilor....

AUDIO / România lui Hagi caută revanșa în fața Bosniei