Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Lider sindical APIA Timiş: Vom avea salarii mai mici cu până la 2.800 lei

Angajaţii din teritoriu ai Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură au protestat nemulţumiţi de faptul că, de la 1 ianuarie 2018, salariile din centrele judeţene şi locale ar putea să scadă până la aproximativ 30%, solicitând tratament egal cu cei din aparatul central.

Lider sindical APIA Timiş: Vom avea salarii mai mici cu până la 2.800 lei

Articol de Radio Timișoara, 16 noiembrie 2017, 13:15

Cei aproximativ 60 de angajaţi ai APIA Timiş au interrupt, timp de trei ore, programul cu publicul. Oamenii au ieşit în curtea instituţiei, nemulţumiţi, în primul rând, de scăderea salariilor, din întâi ianuariem, a declarat, la Radio Timișoara, liderul sindical APIA Timiș, Adela Văsiu.

“Nemulţumirile sunt legate de scăderea salariilor, ca urmare a aplicării prevederilor Legii salarizării publice cât şi trecerea contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului. Toate acestea ne afectează salariile şi, de la 1 ianuarie, vom avea salarii mai mici cu până la 2.800 de lei din funcţia de conducere, consilierii superiori vor avea o scădere de 1.100 de lei. Vrem o alinere pe grilă, pe noua lege, cu APIA central”, a spus Adela Văsiu.

Liderul sindical al APIA Timiş spune că nu se știe încă dacă salariile brute vor crește, ca urmare a modificărilor din Codul Fiscal, astfel încât venitul net să nu fie micșorat. Angajații APIA au protestat în mai multe județe din țară, inclusiv la Arad și Hunedoara.

Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat rudele și le-ar fi spart geamurile casei
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 13:21

Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat rudele și le-ar fi spart geamurile casei

Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi mers la locuința celor două rude, ar fi forțat poarta și ar fi intrat fără drept în curte. Acolo ar...

Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat rudele și le-ar fi spart geamurile casei
Aur pentru un elev din Timișoara, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 13:20

Aur pentru un elev din Timișoara, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Șerban Mihai Brindescu face parte din lotul României care a participat la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori....

Aur pentru un elev din Timișoara, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
O tânără băută a intrat cu mașina într-un stâlp, la Reșița. Un copil a fost rănit
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 13:06

O tânără băută a intrat cu mașina într-un stâlp, la Reșița. Un copil a fost rănit

Potrivit polițiștilor, tânăra conducea, de dimineață, dinspre Câlnic către Triaj, când ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a...

O tânără băută a intrat cu mașina într-un stâlp, la Reșița. Un copil a fost rănit
4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 13:03

4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș

Bilanțul incendiului de la depozitul de anvelope din Caransebeș a fost actualizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin....

4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 10:56

Turist mort în Retezat, după ce a alunecat pe gheață

Accidentul s-a produs pe versantul vestic al crestei dintre Șaua Custurii și Vârful Păpușa Mică, în zona centrală a Masivului Retezat....

Turist mort în Retezat, după ce a alunecat pe gheață
Social sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 23:22

Incendiu la un depozit de anvelope din Caransebeș

Pompierii militari din Caransebeș au intervenit pentru stingerea incendiului, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență...

Incendiu la un depozit de anvelope din Caransebeș
Social sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 19:07

Femeie rănită într-un accident rutier în Timișoara

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 54 de ani conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, dinspre Calea Stan Vidrighin spre strada...

Femeie rănită într-un accident rutier în Timișoara
Social sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 19:05

Accident mortal pe DN 6 în Timiș

Accidentul s-a produs în jurul orei 12:05, pe DN 6. Potrivit polițiștilor, un bărbat de 71 de ani conducea un autoturism dinspre strada Tapiei...

Accident mortal pe DN 6 în Timiș