Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Românii și-au aflat primii adversari la Roland Garros! La feminin, ar putea fi șapte jucătoare din țara noastră pe tabloul principal

Tenismenul arădean Marius Copil îl va înfrunta pe italianul Marco Cecchinato în prima rundă a turneului de la Roland Garros, care va debuta duminică la Paris. Copil a intrat în premieră direct pe tabloul principal la Roland Garros. La ediţia de anul trecut arădeanul a ajuns pe tabloul principal venind din calificări şi a fost învins în primul tur de spaniolul Albert Ramos Vinolas.

Românii și-au aflat primii adversari la Roland Garros! La feminin, ar putea fi șapte jucătoare din țara noastră pe tabloul principal

Articol de Gabriel Toth, 25 mai 2018, 07:34

La feminin, liderul mondial Simona Halep, va juca în prima rundă cu americanca Alison Riske, potrivit tragerii la sorţi. Pe tabloul principal de simplu se mai află patru românce, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan. Mihaela Buzărnescu va fi în premieră cap de serie (31) şi va juca în primul tur cu americanca Vania King (1.276 WTA), în faţa căreia are o victoria la junioare, în 2004. Irina Begu va primi replica slovacei Anna Karolina Schmiedlova, Sorana Cîrstea va înfrunta un cap de serie (24), australianca Daria Gavrilova, iar Ana Bogdan o va întâlni pe cehoaica Marketa Vondrousova.

România ar putea avea chiar şapte jucătoare pe tabloul principal, dacă Irina Bara şi Alexandra Dulgheru vor câştiga meciurile din ultimul tur al calificărilor.

SCM Politehnica Timișoara a transferat un american aflat la treia experiență în România
Sport vineri, 3 iulie 2026, 10:10

SCM Politehnica Timișoara a transferat un american aflat la treia experiență în România

Prim-divizionara de baschet masculin SCM Politehnica Timișoara și-a asigurat serviciile lui Trendon Jae Haynes Hankerson. Născut pe 7 octombrie...

SCM Politehnica Timișoara a transferat un american aflat la treia experiență în România
Corvinul, învinsă de vicecampioana Sloveniei
Sport vineri, 3 iulie 2026, 08:55

Corvinul, învinsă de vicecampioana Sloveniei

Prim-divizionara de fotbal Corvinul Hunedoara a cedat, la limită, în ultimul amical din cantonamentul sloven. A fost, aseară, 0-1 cu FC Koper,...

Corvinul, învinsă de vicecampioana Sloveniei
Sorana Cîrstea ține steagul sus la Wimbledon
Sport vineri, 3 iulie 2026, 08:48

Sorana Cîrstea ține steagul sus la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului....

Sorana Cîrstea ține steagul sus la Wimbledon
Victorie remarcabilă pentru „Vulturi”, la Oradea: 73-66 cu Grecia
Sport joi, 2 iulie 2026, 22:25

Victorie remarcabilă pentru „Vulturi”, la Oradea: 73-66 cu Grecia

Echipa națională de baschet masculin a României a obținut o victorie remarcabilă în această seară, în preliminariile Campionatului Mondial....

Victorie remarcabilă pentru „Vulturi”, la Oradea: 73-66 cu Grecia
Sport joi, 2 iulie 2026, 14:08

Al patrulea transfer al verii, oficializat de SCM Politehnica Timișoara

Formația de baschet masculin SCM Politehnica Timișoara a oficializat astăzi al patrulea transfer al verii. E vorba despre Skyler Tyrone Flatten,...

Al patrulea transfer al verii, oficializat de SCM Politehnica Timișoara
Sport joi, 2 iulie 2026, 11:26

Politehnica și Dumbrăvița, întâlnire amicală pe „Electrica”

Cele două reprezentante ale Timișul din viitorul sezon al Ligii a II-a de fotbal vor disputa un amical sâmbătă, la prânz. Politehnica...

Politehnica și Dumbrăvița, întâlnire amicală pe „Electrica”
Sport joi, 2 iulie 2026, 10:14

AUDIO / 90 de ani de la primul event din România: Ripensia 1935/1936 (II)

În episodul trecut, o lăsasem pe Ripensia la jumătatea istoricului sezon 1935/1936, la capătul căruia avea să câștige ambele trofee puse în...

AUDIO / 90 de ani de la primul event din România: Ripensia 1935/1936 (II)
Sport joi, 2 iulie 2026, 09:22

CM 2026 | Toate gazdele sunt în optimi! Dramatism în Belgia – Senegal

Selecţionata Statelor Unite s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formaţia...

CM 2026 | Toate gazdele sunt în optimi! Dramatism în Belgia – Senegal