Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Noul șef al CNAIR crede că loturile 3 și 4 din autostrada Lugoj – Deva vor fi deschise anul acesta

Loturile 3 și 4 din autostrada Lugoj – Deva vor fi operaţionale de anul acesta, consideră noul director al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga.

Noul șef al CNAIR crede că loturile 3 și 4 din autostrada Lugoj – Deva vor fi deschise anul acesta

Articol de Radio Timișoara, 13 august 2018, 12:49

Șful CNAIR aminteşte de existenţa unui plan de a deschide 100 de noi kilometri de autostradă cu ocazia sărbătoririi Centenarului Unirii.

Readus la conducerea CNAIR după ce fusese demis, Narcis Neaga spune într-un interviu pentru Agerpres că cele două tronsoane pot fi deschise traficului.

“Mizăm pe două loturi din Lugoj-Deva, respectiv lotul 4, unde lucrează poate singurul constructor român care ‘este în viaţă’ şi care, poate, este cel mai bun constructor la ora actuală care lucrează pe piaţa românească, şi, totodată, mizăm pe lotul 3 acolo. Constructorul (de pe lotul 3 – n. r.) a început să se mobilizeze. Au fost, să spunem, nişte neînţelegeri între Companie şi constructor, dar în final s-au rezolvat, s-au atenuat – a fost şi intervenţia domnului ministru, s-a întâlnit de câteva ori cu constructorul, i-a spus foarte clar că nu are nicio constrângere să nu-i rezilieze contractul dacă nu-şi vede de treabă – şi, împreună, am reuşit să îl mobilizăm pe constructorul respectiv şi credem că îşi va duce la îndeplinire misiunea, adică va termina lotul de autostradă Lugoj-Deva 3. Deci, loturile 3 şi 4 vor fi gata anul acesta”, declară Narcis Neaga pentru Agepres.

Conform ultimelor date cuantificate de cei de la CNAIR, progresul a rămas în iulie la același nivel cu cel din iunie, adică 83% pe lotul 3, respectiv 84% pe lotul 4 din autostrada Lugoj-Deva

Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici pentru foștii cultivatori de roșii
Economie sâmbătă, 17 octombrie 2026, 09:25

Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici pentru foștii cultivatori de roșii

Festivalul Florilor de Toamnă își propune să promoveze producătorii locali și să le ofere acestora ocazia de a-și prezenta oferta în fața...

Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici pentru foștii cultivatori de roșii
Seceta a compromis aproape 78.000 de hectare de culturi de primăvară în județul Arad
Economie joi, 15 octombrie 2026, 21:18

Seceta a compromis aproape 78.000 de hectare de culturi de primăvară în județul Arad

Seceta pedologică a afectat puternic culturile de primăvară din județul Arad. Până la termenul-limită de 15 octombrie, 3.586 de fermieri au...

Seceta a compromis aproape 78.000 de hectare de culturi de primăvară în județul Arad
Peste 30 de milioane de lei din meditații, declarați de profesorii din vestul țării
Economie luni, 12 octombrie 2026, 17:32

Peste 30 de milioane de lei din meditații, declarați de profesorii din vestul țării

Profesorii din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara au declarat, în ultimii doi ani, peste 30 de milioane de lei din meditații. Numărul...

Peste 30 de milioane de lei din meditații, declarați de profesorii din vestul țării
Cetatea Dezna, magnet pentru turiștii pasionați de aventură. Traseul via ferrata atrage mii de vizitatori
Economie joi, 8 octombrie 2026, 18:37

Cetatea Dezna, magnet pentru turiștii pasionați de aventură. Traseul via ferrata atrage mii de vizitatori

Ruinele Cetății Dezna au devenit un punct de atracție pentru turiștii pasionați de aventură, după amenajarea primului traseu via ferrata...

Cetatea Dezna, magnet pentru turiștii pasionați de aventură. Traseul via ferrata atrage mii de vizitatori
Economie sâmbătă, 3 octombrie 2026, 08:15

S&P menține ratingul României la BBB-, dar păstrează perspectiva negativă

Standard & Poor’s a decis să mențină ratingul României la BBB-, ultima treaptă din categoria „investment grade”. Decizia este...

S&P menține ratingul României la BBB-, dar păstrează perspectiva negativă
Economie vineri, 2 octombrie 2026, 14:09

Leul se prăbușește în fața euro. BNR a anunțat un nou record

Euro a depășit astfel recordul înregistrat pe 23 septembrie, când BNR anunțase o cotație de 5,2788 lei. Cu o zi înainte, moneda europeană...

Leul se prăbușește în fața euro. BNR a anunțat un nou record
Economie miercuri, 30 septembrie 2026, 17:00

Seceta pedologică severă afectează culturile agricole din Timiș

Seceta pedologică severă afectează culturile agricole din județul Timiș. Până acum, au fost constatate pagube cuprinse între 35 și 80% pe...

Seceta pedologică severă afectează culturile agricole din Timiș
Economie luni, 28 septembrie 2026, 20:38

Ministrul Economiei, despre domeniul schiabil Semenic, reclamată la CE: Este o investiție cu multiple beneficii

Prezent la Timișoara, ministrul a declarat că, în cazul unor reclamații de distrugere a mediului, doar justiția poate stabili care este...

Ministrul Economiei, despre domeniul schiabil Semenic, reclamată la CE: Este o investiție cu multiple beneficii