Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Serată muzical-literară “Coincidentia oppositorum”, cu piese în primă audiție

15 octombrie 2018 @ 19:00 –

Poeme și trei lucrări muzicale special compuse, interpretate de ansamblul ATEM.

Articol de Dana Florea, 15 octombrie 2018, 19:00

Serată muzical-literară “Coincidentia oppositorum”, cu piese în primă audiție
Map Unavailable

În acord cu momentul aniversar prilejuit de Centenarul Marii Uniri, Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest Timişoara organizează serata literar – muzicală “Coincidentia oppositorum”, ce aduce împreună creațiile muzicale a trei generații de compozitoare de origine română și rafinamentul poeților timișoreni, într-o încercare de a pune în lumină atât valorile locale, cât și cele din afara granițelor țării.

Evenimentul va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara luni, 15 octombrie 2018, de la ora 19.00.

În programul concertului sunt implicate trei generații de compozitoare, pornind de la “Marea Doamnă” a muzicii românești, Myriam Marbe (România), generația ajunsă în apogeul creației artistice: Doina Rotaru (România), Violeta Dinescu (România / Germania), Dana Cristina Probst (România / Austria), Adina Dumitrescu (România / Finlanda), și mai tânăra generație, reprezentată de Mariana Ungureanu (Republica Moldova / Franța), Sabina Ulubeanu (România) și Diana Rotaru (România).

În cadrul seratei muzical – literare vor fi prezentate în primă audiție absolută trei lucrări compuse pentru acest proiect, datorate compozitoarelor Adina Dumitrescu, Dana Cristina Probst și Mariana Ungureanu. În mod simbolic, prima și ultima lucrare aparțin celei dintâi compozitoare al cărei nume este reținut în istoria muzicală, călugărița Hildegard von Bingen.

Lucrările vor fi interpretate de ansamblul timișorean ATEM. Format în anul 2013 cu principala motivație de a pune în lumină lucrările de referință din repertoriul contemporan, ansamblul ATEM este format din cadre didactice ale Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara și membri ai Filarmonicii Banatul, desfășurând o intensă activitate atât în plan solistic cât și în domeniul cameral: soprana Rut Iovescu, flautistul Vlad Colar, clarinetistul Cristian Miclea, violonista Cristina Mălăncioiu și pianistul Victor Părău.

Latura muzicală a seratei va fi întregită de poemele lui Eugen Bunaru, Borco Ilin, Marian Oprea, Robert Șerban și Gabriel Timoceanu.

Evenimentul va fi prezentat de Robert Șerban.

Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării. 

 

(Foto: facebook.com/pg/Atem-Ensemble)

Anca Todoni, la o minge de turul secund de la Nottingham
luni, 16 iunie 2025, 19:14

Anca Todoni, la o minge de turul secund de la Nottingham

Todoni (20 ani, 90 WTA), intrată pe tabloul principal ca ”lucky loser”, a pierdut după două ore şi 36 de minute, însă a ratat două...

Anca Todoni, la o minge de turul secund de la Nottingham
Cseke Attila, Doctor Honoris Causa din partea Universității de Medicină şi Farmacie din Timişoara
luni, 16 iunie 2025, 18:02

Cseke Attila, Doctor Honoris Causa din partea Universității de Medicină şi Farmacie din Timişoara

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Medicină şi Farmacie „Victor...

Cseke Attila, Doctor Honoris Causa din partea Universității de Medicină şi Farmacie din Timişoara
filarmonica banatul
luni, 16 iunie 2025, 17:59

Două recitaluri și un concert vocal-simfonic extraordinar, în ultima săptămână a stagiunii Filarmonicii Banatul

În săptămâna în care încheie actuala stagiune, Filarmonica Banatul Timișoara propune publicului două recitaluri deosebite și un concert...

Două recitaluri și un concert vocal-simfonic extraordinar, în ultima săptămână a stagiunii Filarmonicii Banatul
CJ Timiș cumpără Castel Royal din Moșnița pentru a muta Clinica de Psihiatrie
luni, 16 iunie 2025, 17:42

CJ Timiș cumpără Castel Royal din Moșnița pentru a muta Clinica de Psihiatrie

Un hotel construit în stilul castelelor franțuzești va deveni, în curând, noua Clinică de Psihiatrie a Spitalului Județean din Timișoara....

CJ Timiș cumpără Castel Royal din Moșnița pentru a muta Clinica de Psihiatrie
luni, 16 iunie 2025, 17:26

Teatrul German de Stat Timișoara caută copii actori pentru musicalul Cartea junglei

Se caută băieți pentru rolurile Mowgli și Elefănțelul Junior cu vârsta între 10 și 14 ani și fete pentru rolul Shanti cu vârsta între 8...

Teatrul German de Stat Timișoara caută copii actori pentru musicalul Cartea junglei
luni, 16 iunie 2025, 14:53

S-a întors „acasă, în Belgia”. Rednic a semnat unde a mai antrenat

Fostul tehnician de la UTA a semnat un contract de doi ani cu Standard Liege. Rednic a mai antrenat-o pe Standard vreme de aproape 8 luni, între...

S-a întors „acasă, în Belgia”. Rednic a semnat unde a mai antrenat
luni, 16 iunie 2025, 11:13

Librăria independentă „La Două Bufnițe” își închide porțile după nouă ani de poveste

După aproape nouă ani de cărți, dialog și prietenie, librăria “La Două Bufnițe” din Timișoara se pregătește să își închidă...

Librăria independentă „La Două Bufnițe” își închide porțile după nouă ani de poveste
luni, 16 iunie 2025, 10:17

Salinitatea de la Praid afectează Mureșul în județul Arad

Râul Mureş va fi afectat de calamitatea de la Praid de la Petriș până la Nădlac în județul Arad. Apele Române, prin Sistemul de Gospodărire...

Salinitatea de la Praid afectează Mureșul în județul Arad