Salonul Internațional de Vinuri VINVEST 2019, la Timișoara
19 aprilie 2019 – 21 aprilie 2019 @ 10:00 – 17:00 –
Printre surprizele ediției se numără prezența unui călugăr de la Muntele Athos, degustări de vinuri vechi de 60 de ani și un spumant cu particule de aur.
Articol de Dana Florea, 19 aprilie 2019, 10:00

Timișoara, în curând Capitală Europeană a Culturii, găzduiește în acest an o ediție specială a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST. Ajuns la cea de-a 16-a ediție, VINVEST 2019 aduce laolaltă- pentru prima dată în țara noastră- vinuri provenind din trei orașe desemnate Capitale Europene ale Culturii în 2021: Timișoara (România), Elefsina (Grecia), Novi Sad (Serbia).
Evenimentul va avea loc în perioada 19-21 aprilie la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.
Alături de producători din orașele Elefsina (Grecia) și Novi Sad (Serbia) își vor expune bogăția vitivinicolă și culturală la Timișoara parteneri de tradiție ai VINVEST din Serbia, Franța, Italia, Spania, Grecia sau Republica Moldova. De asemenea, turismul vitivinicol grecesc este adus în fața vizitatorilor de președintele Asociației de Afaceri din Insula Ammouliani, Nikitas Martigakis, prin pachete turistice ce spun povești încântătoare despre tărâmuri de vis și vinuri autentic grecești.
De asemenea, cei interesați pot participa la simpozione și prezentări: “Bogăția sectorului vitivinicol și gastronomic regional, național și internațional”, “Vinuri noi și vinuri vechi” și “Vinul și sănătatea”, dar și la manifestările dedicate gastronomiei, artelor, sau literaturii.
Ca în fiecare an, își vor prezenta ofertele reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului, precum importatorii și distribuitorii de vin, sau producătorii și distribuitori de utilaje.
Salonul va fi deschis între orele 10:00 – 17:00.
Detalii pe www.vinvest.ro.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.
(Foto: pixabay.com)