Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Copil e pe 78 ATP; Halep, tot pe 3 WTA!

Tenismenul arădean Marius Copil a urcat un loc faţă de săptămâna trecută, în clasamentul mondial, şi se află pe 78. Copil a pierdut în ultimul tur al calificărilor  la Madrid și nu a avut șansa de a prinde un loc de lucky-loser pe tabloul principal, deoarece niciun jucător din primul tur nu a abanadonat.

Copil e pe 78 ATP; Halep, tot pe 3 WTA!

Articol de Viorel Jurcut, 6 mai 2019, 12:51

Pe podiumul mondial ATP, elveţianul Roger Federer a urcat pe locul al treilea în dauna germanului Alexander Zverev, care a coborât pe patru. Sârbul Novak Djokovic este lider incontestabil, cu peste 3.000 de puncte avans faţă de spaniolul Rafael Nadal, care la rândul său are cu peste 2.000 de puncte în plus faţă de Federer. Diferenţa dintre Federer şi Zverev este infimă, de doar 25 de puncte.

În clasamentul mondial feminin, Simona Halep ocupă în continuare locul al treilea, la fel ca săptămâna trecută. Halep se află la 469 de puncte de liderul Naomi Osaka şi la 153 de a doua clasată, cehoaica Petra Kvitova. România are patru jucătoare în top 100, celelalte trei fiind Mihaela Buzărnescu, pe 31, Sorana Cîrstea pe 93 şi Irina Begu pe 96.

CSM Deva, a treia victorie consecutivă în Liga I de baschet / AUDIO
Sport luni, 9 noiembrie 2026, 09:54

CSM Deva, a treia victorie consecutivă în Liga I de baschet / AUDIO

Nou-înființata CSM Deva a obținut o victorie în prelungiri. Devenii au învins CSU Targu Mureș, pe teren propriu. Partida a contat pentru etapa...

CSM Deva, a treia victorie consecutivă în Liga I de baschet / AUDIO
Derby-ul Banatului găsește Poli și Reșița pe locuri de play-off / AUDIO
Sport luni, 9 noiembrie 2026, 07:28

Derby-ul Banatului găsește Poli și Reșița pe locuri de play-off / AUDIO

Politehnica Timișoara și CSM Reșița se înfruntă în etapa a XIII-a a ligii secunde de fotbal. Meciul va avea loc luni, 9 noiembrie, la ora...

Derby-ul Banatului găsește Poli și Reșița pe locuri de play-off / AUDIO
Rareș Ilie, convocat de urgență la naționala mare
Sport duminică, 8 noiembrie 2026, 19:15

Rareș Ilie, convocat de urgență la naționala mare

Hagi l-a chemat pentru meciurile cu Polonia și Bosnia Herțegovina, din Liga Națiunilor, pe Rareș Ilie. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani...

Rareș Ilie, convocat de urgență la naționala mare
CSM și CSU, trei victorii și un eșec în bazinul din Oradea
Sport duminică, 8 noiembrie 2026, 18:26

CSM și CSU, trei victorii și un eșec în bazinul din Oradea

CSM-ul a obținut două victorii categorice, iar CSU a adunat un succes și o înfrângere. CSM Oradea și-a continuat parcursul perfect în...

CSM și CSU, trei victorii și un eșec în bazinul din Oradea
Sport duminică, 8 noiembrie 2026, 09:42

Manuel Neuer, cel mai vârstnic jucător din istoria lui Bayern

Actualul portar al bavarezilor l-a depășit pe fostul portar Bernd Dreher (40 de ani şi 198 de zile), însă a fost nevoit să părăsească...

Manuel Neuer, cel mai vârstnic jucător din istoria lui Bayern
Sport sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 22:34

AUDIO / Corvinul face surpriza pe Arena Națională!

Andrej Fabry a produs momentul serii, cu golul spectaculos din min 41; slovacul a trimis bine plasat din afara careului, la colțul lung și l-a...

AUDIO / Corvinul face surpriza pe Arena Națională!
Sport sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 20:24

AUDIO / Diferență mare pentru sibieni, la Timișoara

SCM Timișoara a condus o singură dată, în primul sfert, cu 3-2, în rest avantajul a fost doar de partea vizitatorilor. Leii din Banat au avut un...

AUDIO / Diferență mare pentru sibieni, la Timișoara
Sport sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 18:14

AUDIO / Bihorul pierde, după un octombrie (aproape) perfect

Trupa orădeană FC Bihor Oradea a cedat acasă, cu 1-0, în fața uneia dintre revelațiile toamnei – CSM Sșatina. Oltenii au marcat prin Răzvan...

AUDIO / Bihorul pierde, după un octombrie (aproape) perfect