Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Simona Halep s-a impus în duelul românesc cu Mihaela Buzărnescu, la Wimbledon

Simona Halep s-a calificat în turul 3 al turneului de tenis de Mare Şlem de la Wimbledon, după o victorie împotriva Mihaelei Buzărnescu, 6-3, 4-6, 6-2.

Simona Halep s-a impus în duelul românesc cu Mihaela Buzărnescu, la Wimbledon

Articol de Gabriel Toth, 3 iulie 2019, 19:18


Simona s-a impus după o oră şi 51 minute în faţa unei adversare care a reuşit unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din acest sezon. Halep a câştigat primul ghem al meciului, reuşind breakul, şi s-a desprins la 2-0, apoi Buzărnescu a egalat, 2-2. După 3-3, Halep a avut o serie foarte bună, câştigând cinci ghemuri consecutive, care i-au permis să-şi adjudece primul set, 6-3, şi să aibă 2-0 în setul secund.

Buzărnescu a revenit puternic, cu două breakuri, şi a avut avantaj de 4-2 în setul 2. Halep a egalat situaţia, 4-4, dar nu a putut s-o împiedice pe rivala ei să se impună în setul 2, cu 6-4. Fostul lider mondial a început în forţă setul decisiv, în care s-a desprins la 3-0. Buzărnescu a revenit din nou, apropiindu-se la 2-3, dar a părut apoi să cedeze fizic şi a pierdut setul, 2-6.

Halep o va întâlni în runda următoare pe belarusa Victoria Azarenka (40 WTA)

EDITORIAL / Poli a ofertat doi atacanți, dar nici mijlocul nu merge ca uns
Sport luni, 17 august 2026, 10:42

EDITORIAL / Poli a ofertat doi atacanți, dar nici mijlocul nu merge ca uns

Politehnica Timișoara a câștigat  3 din cele 4 meciuri oficiale disputate în acest sezon, dar are probleme în a trimite mingea în ațe. Asta...

EDITORIAL / Poli a ofertat doi atacanți, dar nici mijlocul nu merge ca uns
Cristiana Todoni, încă un trofeu la dublu
Sport luni, 17 august 2026, 07:29

Cristiana Todoni, încă un trofeu la dublu

Cristiana Todoni și Alesia Breaz au câștigat turneul W15 de la București. Cele două s-au impus fără set pierdut, în cele patru meciuri...

Cristiana Todoni, încă un trofeu la dublu
AUDIO / Corvinul a deraiat CFR-ul la Arad
Sport duminică, 16 august 2026, 23:23

AUDIO / Corvinul a deraiat CFR-ul la Arad

Corvinul Hunedoara a obținut a doua victorie de la promovarea în Superliga de fotbal, 3-0 cu CFR Cluj. Alb-albaștrii au profitat din plin de...

AUDIO / Corvinul a deraiat CFR-ul la Arad
Timișoreanul Luca Illeș, împrumutat de U-BT Cluj de la Partizan
Sport duminică, 16 august 2026, 18:10

Timișoreanul Luca Illeș, împrumutat de U-BT Cluj de la Partizan

Unul dintre cei mai promițători tineri baschetbaliști români, timișoreanul Luca Illeș, a ajuns în lotul campioanei U-BT Cluj. Formația...

Timișoreanul Luca Illeș, împrumutat de U-BT Cluj de la Partizan
Sport duminică, 16 august 2026, 10:06

LIGA 3 | Weekend plin de amicale pentru divizionarele „C” din zonă

În așteptarea stabilirii seriilor viitoarei ediții din Liga a III-a, formațiile din acest eșalon au continuat seria meciurilor de pregătire....

LIGA 3 | Weekend plin de amicale pentru divizionarele „C” din zonă
Sport duminică, 16 august 2026, 09:44

Sorana Cîrstea merge mai departe la Cincinnati! Ruse a abandonat

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio). Românca a dispus de...

Sorana Cîrstea merge mai departe la Cincinnati! Ruse a abandonat
Sport duminică, 16 august 2026, 09:34

România a încheiat pe locul 8 Campionatul European U16 de la Oradea

Naționala României s-a clasat pe locul 8 la Campionatul European de baschet juniori U16, găzduit la Oradea. Tricolorii au pierdut ieri ultimul joc...

România a încheiat pe locul 8 Campionatul European U16 de la Oradea
Sport sâmbătă, 15 august 2026, 19:47

Alb-violeții păstrează Cupa Poli la Timișoara / AUDIO

SCM Politehnica Timișoara a câștigat cea de-a 49-a ediție a turneului internațional de handbal masculin Cupa Poli. Alb-violeții s-au impus în...

Alb-violeții păstrează Cupa Poli la Timișoara / AUDIO