Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Primul amical pe teren propriu pentru CSM Reșița

CSM Reșița va disputa mâine primul amical pe propriul teren din această vară. De la ora 18.00, rosso-neri vor evolua în compania unei foste adversare din Liga a III-a, Unirea Alba Iulia. Partida se va desfășura pe stadionul „Mircea Chivu”.

Primul amical pe teren propriu pentru CSM Reșița

Articol de Gabriel Toth, 23 iulie 2019, 12:57

Până acum, elevii lui Leontin Doană au disputat trei amicale, toate în deplasare, în care au un bilanț pozitiv. Au fost două victorii, 2-0 cu FC U Craiova 1948, la Turnu Severin, și 1-0 cu Ripensia, în Ciarda Roșie, și o remiză, 1-1, pe „Știința”, cu ASU Politehnica.

În altă ordine de idei, în aceste zile se efectuează lucrări de cosmetizare și modernizare a arenei din Valea Domanului. Se lucrează la lojele de la tribuna oficială, la tribuna a II-a, precum și în zona băncilor de rezerve. Oficialii clubului nou-promovat în Liga a II-a încearcă să aducă arena la standarde cât mai ridicate până la debutul în campionat. În prima etapă, în Valea Domanului va sosi una dintre grupările de tradiție din „B”, Universitatea Cluj.

UTA, Corvinul, Poli și Minerul Lupeni, în aceeași grupă de Cupa României
Fotbal vineri, 21 august 2026, 15:30

UTA, Corvinul, Poli și Minerul Lupeni, în aceeași grupă de Cupa României

Grupele Cupei României la fotbal au fost stabilite astăzi. Un număr record de echipe din vestul țării, cinci, vor evolua în această fază....

UTA, Corvinul, Poli și Minerul Lupeni, în aceeași grupă de Cupa României
Cupa României: în ce urne sunt cele cinci „vestice”
Fotbal vineri, 21 august 2026, 07:25

Cupa României: în ce urne sunt cele cinci „vestice”

O nouă fază a grupelor Cupei României debutează în 2 septembrie. Cinci vestice vor fi implicate și își vor afla adversarele astăzi. Tragerea...

Cupa României: în ce urne sunt cele cinci „vestice”
UTA – Corvinul, în Superligă. Va fi „frăție” doar în peluză / AUDIO
Fotbal joi, 20 august 2026, 17:31

UTA – Corvinul, în Superligă. Va fi „frăție” doar în peluză / AUDIO

UTA abordează meciul cu Corvinul dintr-o situație deloc bună. Arădenii au făcut două puncte din 15 posibile în Superliga de fotbal. În...

UTA – Corvinul, în Superligă. Va fi „frăție” doar în peluză / AUDIO
Cupa României, bătălia pentru grupe / AUDIO
Fotbal miercuri, 19 august 2026, 20:17

Cupa României, bătălia pentru grupe / AUDIO

Patru vestice au fost implicate astăzi în play-off-ul Cupei României la fotbal. Doar Corvinul Hunedoara a jucat în deplasare. Minaur Baia Mare...

Cupa României, bătălia pentru grupe / AUDIO
Fotbal marți, 18 august 2026, 20:28

Se știu seriile din Liga a III-a de fotbal

FRF a stabilit componența seriilor Ligii 3 de fotbal pentru sezonul 2026-2027. Ca sezonul trecut sunt opt serii a câte 12 echipe. Primele patru...

Se știu seriile din Liga a III-a de fotbal
Fotbal marți, 18 august 2026, 20:17

CSM Reșița a suferit prima înfrângere după un meci de 120 de minute / AUDIO

CSM Reșița a părăsit Cupa României la fotbal. În play-off, cărășenii au fost învinși cu 3-2, pe teren propriu, de Petrolul. Reșița a...

CSM Reșița a suferit prima înfrângere după un meci de 120 de minute / AUDIO
Fotbal marți, 18 august 2026, 17:04

Galeriile de la UTA și Corvinul vor împărți aceeași peluză

Galeriile echipelor de fotbal UTA și Corvinul vor sta în aceeași peluză, la meciul direct. Aradul și Hunedoara se vor înfrunta sâmbătă, de...

Galeriile de la UTA și Corvinul vor împărți aceeași peluză
Fotbal marți, 18 august 2026, 15:13

Corvinul revine acolo unde a pierdut promovarea în 2022 / AUDIO

Play-off-ul Cupei României începe astăzi cu două jocuri, ambele de la ora 17:30. Vom avea CSM Reşiţa – Petrolul (avancronica, AICI) şi SCM...

Corvinul revine acolo unde a pierdut promovarea în 2022 / AUDIO