Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Românii cheltuie peste 90% din venituri

Venitul mediu total al unei gospodării în România a fost, în trimestrul II din 2014, de 2.452 de lei/lună, în timp ce cheltuielile totale au reprezentat 90,1% din nivelul veniturilor totale, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Românii cheltuie peste 90% din venituri
Foto: c: antena3.ro

Articol de Carla Chiu, 7 octombrie 2014, 11:53

Potrivit rezultatelor anchetei bugetelor de familie, în trimestrul II 2014, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 2.452 lei pe gospodărie şi 919 lei pe persoană. Veniturile băneşti au fost, în medie, de 2.087 lei lunar pe gospodărie (782 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 365 de lei lunar pe gospodărie (137 lei pe persoană).

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (51,2% din veniturile totale ale gospodăriilor).

Veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 33,9% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural şi cu 12,4% mai mari faţă de ansamblul gospodăriilor. În mediul urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de 63,5% din salarii, de 23,6% din prestaţii sociale, veniturile în natură reprezentând 7,3% din total.

În mediul rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 36,3% din totalul veniturilor.

Cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în trimestrul II 2014, în medie, de 2.210 lei lunar pe gospodărie (828 lei pe persoană) şi au reprezentat 90,1% din nivelul veniturilor totale.

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare). Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,4%).

Unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum sunt determinate de mediul de rezidenţă. Astfel, în timp ce nivelul mediu lunar pe o gospodărie al cheltuielilor totale de consum, este mai mare în urban faţă de rural cu 429 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 47 lei. Aceasta derivă din faptul că, în rural, 42,3% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii, în timp ce în mediul urban, consumul de produse alimentare din resurse proprii a acoperit 18,7% din cheltuielile pentru consumul alimentar.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum, produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul II 2014, în medie, 41,3% din consumul gospodăriilor.

O componentă a consumului, cu pondere relativ mare în cheltuieli, este legată de locuinţă (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea şi întreţinerea locuinţei). În trimestrul II 2014, aceasta a reprezentat 19,5% din cheltuielile totale de consum. În cadrul cheltuielilor cu locuinţa cea mai mare pondere a deţinut-o cheltuielile necesare funcţionării şi încălzirii locuinţei (15,6%). La polul opus s-au situat cheltuielile efectuate de gospodării pentru hoteluri, cafenele şi restaurante (1,5%) şi cele pentru educaţie (0,5%).

Sursa foto: antena3.ro

„Diminețile satului”, în vie la Recaş
Economie sâmbătă, 15 august 2026, 08:10

„Diminețile satului”, în vie la Recaş

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 16 august, între orele 7.00 și 9.00, vă invită la Recaş unde marţi seara cei de la Cramele...

„Diminețile satului”, în vie la Recaş
Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș
Economie miercuri, 12 august 2026, 15:36

Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș

Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor au grăbit maturarea strugurilor în podgoriile de la Recaș, unde campania de recoltare a început...

Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș
O nouă companie anunță mutarea temporară a zborurilor de la Timișoara la Arad
Economie sâmbătă, 8 august 2026, 16:07

O nouă companie anunță mutarea temporară a zborurilor de la Timișoara la Arad

AnimaWings confirmă mutarea temporară a zborurilor operate de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara pe Aeroportul...

O nouă companie anunță mutarea temporară a zborurilor de la Timișoara la Arad
Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra
Economie sâmbătă, 8 august 2026, 15:52

Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra

Lubenița de Gottlob a ajuns pentru prima dată în magazinele românești din Londra, după ce un producător din comuna timișeană a trimis peste...

Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra
Economie sâmbătă, 8 august 2026, 11:42

Aeroportul din Timișoara a înregistrat în iulie un număr record de pasageri

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara a înregistrat, în luna iulie, un record istoric de trafic, cu peste 170.000 de pasageri...

Aeroportul din Timișoara a înregistrat în iulie un număr record de pasageri
Economie vineri, 7 august 2026, 14:50

Seceta lovește agricultura din Timiș

Seceta pedologică severă afectează grav agricultura din județul Timiș, unde culturile de toamnă și de primăvară înregistrează pagube...

Seceta lovește agricultura din Timiș
Economie joi, 6 august 2026, 13:11

Seceta reduce debitele râurilor din Banat la mai puțin de o treime din normal

Seceta hidrologică se accentuează în Banat, unde debitele râurilor au scăzut sub 30% din valorile normale pentru această perioadă....

Seceta reduce debitele râurilor din Banat la mai puțin de o treime din normal
Economie miercuri, 5 august 2026, 20:21

Seceta afectează comunele de pe Valea Carașului. Fermierii aduc apă din râu pentru adăpare

În mai multe sate din zona Carașului, lipsa precipitațiilor a dus la secarea izvoarelor și a fântânilor, afectând atât gospodăriile, cât...

Seceta afectează comunele de pe Valea Carașului. Fermierii aduc apă din râu pentru adăpare