Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a epuizat dozele de Remdesivir

Şeful Clinicii 2 Infecţioase din cadrul Spitalului “Victor Babeş” din Timişoara, Virgil Musta, spune că unitatea medicală a rămas fără Remdesivir, unul dintre antiviralele administrate în tratarea bolnavilor cu COVID-19.

Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a epuizat dozele de Remdesivir

Articol de Radio Timișoara, 7 octombrie 2020, 06:30

“Discutăm despre o fază controlabilă pe care am avut-o până acum şi despre o fază necontrolabilă a pandemiei, în care lucrurile vor scăpa de sub control şi va fi foarte rău pentru comunitate. (…) Am primit un stoc destul de consistent, dar l-am folosit. Sunt mulţi pacienţi care necesită terapie. Este un medicament util, pe care l-am folosit. Urmează, foarte probabil, să primim. Am făcut comandă la minister, dar în momentul de faţă nu îl avem în spital. Avem medicamente similare ca eficienţă”, a afirmat Virgil Musta.

Medicul a precizat că niciun medicament antiviral nu are eficienţă clar dovedită şi că nici Remdesivir nu poate fi administrat la orice pacient, ci în funcţie de comorbidităţile pe care le are.

De la începutul pandemiei, în judeţul Timiş au fost confirmate 4.380 de cazuri COVID-19. În ultimele 24 de ore, în judeţ au fost înregistrate 82 de noi cazuri, din care 46 de noi îmbolnăviri în Timişoara.

Noi puncte de hidratare și răcorire, deschise în Timișoara pe perioada caniculei
Sănătate luni, 10 august 2026, 07:24

Noi puncte de hidratare și răcorire, deschise în Timișoara pe perioada caniculei

Timișorenii care resimt efectele temperaturilor ridicate se pot hidrata și răcori în mai multe puncte amenajate în oraș. Măsura este derulată...

Noi puncte de hidratare și răcorire, deschise în Timișoara pe perioada caniculei
Șocul termic, una dintre cele mai grave consecințe ale caniculei
Sănătate miercuri, 5 august 2026, 16:20

Șocul termic, una dintre cele mai grave consecințe ale caniculei

Medicii de la UPU SMURD Timiș spun că efectele caniculei nu se văd imediat în camerele de gardă, ci după câteva zile în care organismul este...

Șocul termic, una dintre cele mai grave consecințe ale caniculei
DSP Timiș activează punctele de prim ajutor din cauza caniculei
Sănătate marți, 4 august 2026, 10:35

DSP Timiș activează punctele de prim ajutor din cauza caniculei

Direcția de Sănătate Publică Timiș a operaționalizat punctele de prim ajutor din Timișoara și Lugoj și a dispus măsuri suplimentare în...

DSP Timiș activează punctele de prim ajutor din cauza caniculei
Medicii avertizează: Cum ne protejăm de caniculă și cine este cel mai expus riscurilor
Sănătate luni, 3 august 2026, 19:41

Medicii avertizează: Cum ne protejăm de caniculă și cine este cel mai expus riscurilor

Canicula a revenit în vestul țării, iar medicii reiau recomandările ca oamenii să evite expunerea la soare, mai ales la orele prânzului. Cei...

Medicii avertizează: Cum ne protejăm de caniculă și cine este cel mai expus riscurilor
Sănătate joi, 30 iulie 2026, 18:06

Activitatea Spitalului „Louis Țurcanu” din Timișoara nu este afectată de protestele din sănătate

Activitatea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara nu este afectată de greva generală din sănătate....

Activitatea Spitalului „Louis Țurcanu” din Timișoara nu este afectată de protestele din sănătate
Sănătate luni, 27 iulie 2026, 18:51

Deficit major de personal la Spitalul Județean Arad

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad se confruntă cu un deficit major de personal, având 624 de posturi vacante din aproape 3.000 prevăzute...

Deficit major de personal la Spitalul Județean Arad
Sănătate luni, 27 iulie 2026, 18:44

Grevă generală în spitalele din Arad

Activitatea din spitalele publice din județul Arad va fi afectată începând de marți, de la ora 08:00, odată cu declanșarea grevei generale...

Grevă generală în spitalele din Arad
Sănătate joi, 23 iulie 2026, 20:45

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a finalizat un nou proiect PNRR de peste 14 milioane de lei

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a finalizat cel de-al patrulea proiect finanțat prin PNRR, în valoare de peste 14,3 milioane...

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a finalizat un nou proiect PNRR de peste 14 milioane de lei