Ascultă Radio România Timișoara Live • 

WTA a anunțat calendarul competițional până la Wimbledon

Circuitul profesionist feminin de tenis (WTA) şi-a oficializat calendarul competiţional până la turneul de la Wimbledon (28 iunie-11 iulie), confirmând în special desfăşurarea turneelor WTA 1000 la Dubai, Miami, Madrid şi Roma, scrie Agerpres.

WTA a anunțat calendarul competițional până la Wimbledon

Articol de Gabriel Toth, 5 ianuarie 2021, 19:46

 

Întrucât sezonul în WTA începe în Abu Dhabi mâine şi doar turneele din primele şapte săptămâni ale anului 2021 erau cunoscute, până la sfârşitul Australian Open din 21 februarie, organismul care gestionează circuitul feminin a oferit jucătoarelor o viziune pe termen mai lung.

ATP, care organizează circuitul masculin, a anunţat la începutul acestei luni programul complet până la Masters-ul de la Torino din noiembrie, chiar înainte de Cupa Davis.

După Australian Open, jucătoarele vor avea în continuare un turneu WTA 500 în Australia, urmând să fie anunţat locul. Apoi vor urma competiţiile WTA 500 de la Doha sau WTA 250 de la Lyon la început de martie.

Primul WTA 1000 este programat la Dubai pe 8 martie, înainte de Sankt Petersburg WTA 500 pe 15 martie, apoi mini-turneul american. În absenţa Indian Wells, vor urma WTA 1000 la Miami (22 martie) şi WTA 500 la Charleston (5 aprilie).

Săptămâna 12 aprilie va fi dedicată Cupei Billie Jean King (fosta Cupă Fed), înainte de începerea sezonului european pe zgură, în special cu WTA 1000 de la Madrid (26 aprilie) şi Roma (10 mai), iar apoi Roland Garros (23 mai).

Wimbledon (28 iunie-11 iulie) va încheia prima parte a anului competiţional WTA. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu)

Superliga de polo pe apă: Duelul CSM – CSU Oradea, în prima rundă
Sport luni, 15 septembrie 2025, 12:55

Superliga de polo pe apă: Duelul CSM – CSU Oradea, în prima rundă

Campioana CSM Oradea va debuta în noua stagiune internă pe teren propriu, chiar în compania conctidatinei CSU, pe data de 27 septembrie, urmând...

Superliga de polo pe apă: Duelul CSM – CSU Oradea, în prima rundă
Fatum Nyiregyhaza, câștigătoarea Cupei CSM Lugoj
Sport luni, 15 septembrie 2025, 09:28

Fatum Nyiregyhaza, câștigătoarea Cupei CSM Lugoj

Tot ieri, CSM Lugoj a pierdut cu 3-1 în fața Coronei Brașov și încheie cu înfrângeri pe linie turneul tradițional dinainte de startul noului...

Fatum Nyiregyhaza, câștigătoarea Cupei CSM Lugoj
SCM Politehnica Timișoara a condus tot meciul, dar a tremurat la final / AUDIO
Sport duminică, 14 septembrie 2025, 21:29

SCM Politehnica Timișoara a condus tot meciul, dar a tremurat la final / AUDIO

SCM Politehnica Timișoara are maximum de puncte după două etape scurse din Liga Națională masculină de handbal. Astăzi, bănățenii au trecut...

SCM Politehnica Timișoara a condus tot meciul, dar a tremurat la final / AUDIO
Corvinul Hunedoara preia șefia / AUDIO
Sport duminică, 14 septembrie 2025, 12:53

Corvinul Hunedoara preia șefia / AUDIO

Liga a doua de fotbal are un nou lider, după ce Corvinul Hunedoara s-a impus pe terenul lui CSM Olimpia Satu Mare. A fost 4-2, după ce gazdele au...

Corvinul Hunedoara preia șefia / AUDIO
Sport duminică, 14 septembrie 2025, 12:34

CSC Dumbrăvița, a cincea înfrângere consecutivă / AUDIO

CSC Dumbrăvița a cedat din nou pe teren propriu. Timișenii au fost învinși cu 2-1 (1-1) de Sepsi Sfântu Gheorghe. Deschiderea scorului a venit...

CSC Dumbrăvița, a cincea înfrângere consecutivă / AUDIO
Sport duminică, 14 septembrie 2025, 09:41

FCC UAV Arad, învinsă la 60 de puncte diferență

Prim-divizionara de baschet FCC UAV Arad a ales un adversar extrem de tare pentru primul meci de verificare. Galben-albastrele au înfruntat, în...

FCC UAV Arad, învinsă la 60 de puncte diferență
Sport duminică, 14 septembrie 2025, 07:53

Mare surpriză la Buzău, Timișoara joacă astăzi / AUDIO

Runda a doua din Liga Națională masculină de handbal programează un meci la sala Constantin Jude. SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru...

Mare surpriză la Buzău, Timișoara joacă astăzi / AUDIO
Sport sâmbătă, 13 septembrie 2025, 21:27

CSM Oradea, dominație totală în poloul românesc

CSM Oradea a câştigat al cincilea trofeu de Cupa României din palmares. La turneul de la Focșani, Oradea s-a impus clar în finala cu Dinamo...

CSM Oradea, dominație totală în poloul românesc