Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Două înfrângeri, în primele două meciuri cu românce, la Australian Open

Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de canadianca de origine română Bianca Andreescu în trei seturi, cu 6-2, 4-6, 6-3, luni, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Două înfrângeri, în primele două meciuri cu românce, la Australian Open

Articol de Adrian Schindarli, 8 februarie 2021, 09:59


Mihaela Buzărnescu (32 ani, 138 WTA), intrată pe tabloul principal din postura de ”lucky loser”, s-a înclinat după circa două ore de joc (2 h 2 min), dar a avut la un moment dat şansa de a tranşa meciul în favoarea sa.

Andreescu (20 ani, 8 WTA), la primul său meci oficial după o pauză de 15 luni, a dominat clar primul set, adjudecat cu 6-2. Buzărnescu a rupt echilibrul în setul secund la 2-2, cu un break, s-a desprins la 4-2 şi şi-a păstrat avantajul până la finalul setului (6-4). În decisiv, cele două jucătoare au mers cap la cap, iar la 3-3, Buzărnescu a ratat trei mingi de break. Andreescu a reuşit să reziste şi a luat avantaj (4-3), iar în ghemul următor a făcut un break, care s-a dovedit decisiv pentru soarta meciului, câştigând setul cu 6-3.

Buzărnescu a încheiat meciul cu 3 duble greşeli, iar Andreescu a avut 3 aşi, reprezentanta Canadei fiind mai bună la ambele servicii. Andreescu a dominat la capitolul mingi direct câştigătoare, 27-11, dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 34-29.

Bilanţul era egal în meciurile directe, după ce Mihaela a câştigat în 2015 la Toronto (ITF), cu 6-0, 6-2, în primul tur, iar Bianca s-a impus în optimi la Acapulco în 2019, cu 6-2, 7-5.

Buzărnescu s-a ales pentru participare cu 100.000 de dolari australieni şi cu 10 puncte WTA, iar Andreescu, a cărei adversară din turul următor va fi taiwaneza Su-Wei Hsieh, şi-a asigurat 150.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA.

Mihaela Buzărnescu va evolua şi la dublu, unde o va avea ca parteneră pe Ankita Raina (India), cele două urmând să înfrunte cuplul australian Olivia Gadecki/Belinda Woolcock în primul tur.

***

Irina Begu a fost învinsă de sârboaica Nina Stojanovic cu 6-3, 6-4, luni, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Begu (30 ani, 79 WTA), care venea după meciuri foarte lungi jucate săptămâna trecută la Gippsland Trophy, a acuzat probleme fizice, având nevoie de intervenţia medicului în acest meci. Românca s-a înclinat la capătul unui meci care a durat o oră şi 43 de minute în faţa unei jucătoare mai slab clasate în ierarhia mondială (24 ani, 100 WTA).

Begu a încheiat cu 3 aşi şi 6 duble greşeli, în timp ce Stojanovic a avut un as şi 65 duble greşeli. Diferenţa a fost făcută la punctele cu al doilea serviciu şi la mingile de break, capitol la care Begu a fructificat doar 2 mingi din 10, iar Stojanovic 4/7. Românca a încheiat cu 20 de winners, faţă de 25, cât a avut Stojanovic, raportul fiind echilibrat la erorile neprovocate (28 Begu, 27 Stojanovic).

Begu s-a ales cu un cec de 100.000 de dolari australieni şi 10 puncte WTA. Ea va evolua şi la dublu, alături de argentinianca Nadia Podoroska, urmând să o aibă din nou adversară pe Nina Stojanovic, care va face pereche cu Darija Jurak (Croaţia).

AUDIO / Cu un om în minus, Corvinul aduce primul punct din deplasare
Sport luni, 10 august 2026, 20:22

AUDIO / Cu un om în minus, Corvinul aduce primul punct din deplasare

În etapa a 4-a Superligii de fotbal, Corvinul Hunedoara a obținut un punct prețios pe terenul lui FC Botoșani. Meciul disputat în această...

AUDIO / Cu un om în minus, Corvinul aduce primul punct din deplasare
Diagnostic dur pentru UTA: Pitu și Oaidă revin pe teren în 2027
Sport luni, 10 august 2026, 18:20

Diagnostic dur pentru UTA: Pitu și Oaidă revin pe teren în 2027

Sezonul a început greu pentru UTA, atât în ceea ce privește exprimarea din teren, cât și situația medicală a lotului. Doi dintre jucătorii...

Diagnostic dur pentru UTA: Pitu și Oaidă revin pe teren în 2027
AUDIO / CSC Dumbrăvița privește spre grupe, dar trebuie să treacă de Poli
Sport luni, 10 august 2026, 14:57

AUDIO / CSC Dumbrăvița privește spre grupe, dar trebuie să treacă de Poli

Divizionarele secunde din zonă se pregătesc de confruntările din turul 3 al Cupei României. Toate jocurile se dispută miercuri, la ora 17.30....

AUDIO / CSC Dumbrăvița privește spre grupe, dar trebuie să treacă de Poli
AUDIO / Mihalcea are de ales între trei portari la UTA
Sport luni, 10 august 2026, 09:45

AUDIO / Mihalcea are de ales între trei portari la UTA

Prim-divizionara de fotbal UTA l-a prezentat în weekend pe portarul Marcio Rosa, din Capul Verde. În vârstă de 29 de ani, el a făcut parte din...

AUDIO / Mihalcea are de ales între trei portari la UTA
Sport luni, 10 august 2026, 08:33

România U16, învinsă în prelungiri de Lituania la Oradea

La Campionatul European de baschet juniori U16 de la Oradea, România a încheiat faza grupelor cu o înfrângere în fața Lituaniei. Balticii s-au...

România U16, învinsă în prelungiri de Lituania la Oradea
Sport duminică, 9 august 2026, 17:12

Reșițeanul Denis Popescu, printre primii români în bazin la Europenele de la Paris

Printre ei se află și reșițeanul Denis Popescu (acum legitimat la Dinamo București), unul dintre cei mai bine cotați înotători ai delegației...

Reșițeanul Denis Popescu, printre primii români în bazin la Europenele de la Paris
Sport duminică, 9 august 2026, 15:29

Dennis Man, (doar) 21 de minute în remiza lui PSV

Campioana Olandei a început sezonul pe teren propriu, sâmbătă seara, la Eindhoven, dar a ratat victoria după ce a primit gol în minutele...

Dennis Man, (doar) 21 de minute în remiza lui PSV
Sport duminică, 9 august 2026, 15:14

AUDIO / Florin Maxim: ”Trebuie să punem puncte, în bagaje”

Antrenorul hunedorenilor Florin maxim simte că dificultatea meciului vine din faptul că moldovenii nu au câștigat deocamdată niciun meci în...

AUDIO / Florin Maxim: ”Trebuie să punem puncte, în bagaje”