Ascultă Radio România Timișoara Live • 

România revine în circuitul turneelor WTA, dar nu cu un turneu în București

România va avea în acest an din nou un turneu în circuitul profesionist feminin de tenis (WTA), Winners Open, la Cluj-Napoca, în august, au anunţat, marţi, organizatorii, echipa Sports Festival. Primul turneu WTA din istoria oraşului Cluj-Napoca va avea loc între 1 şi 8 august, la Winners Sports Club, în aer liber, pe zgură.

România revine în circuitul turneelor WTA, dar nu cu un turneu în București

Articol de Adrian Schindarli, 4 mai 2021, 13:23

După o primă ediţie în 2020 (cu premii de 30.000 de dolari), Winners Open va primi în luna august peste 60 de jucătoare din circuitul WTA. Competiţia se va disputa pe zgură, va avea probe de simplu şi dublu, premii de 235.000 de dolari şi 250 de puncte în clasamentul WTA, fiind organizată în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis şi cu sprijinul managerului sportiv Cosmin Hodor. Turneul va avea difuzare şi vizibilitate globală în peste 150 de ţări, se arată în comunicat trimis agenției Agerpres. „În ultimii ani s-a mai tatonat ideea de a aduce un turneu WTA la Cluj, în BT Arena”, au dezvăluit organizatorii.

La Cluj s-a stabilit deja un record de audienţă la un meci de tenis în sală, record atins de două ori în ultimii ani: 10.000 de spectatori la Fed Cup 2018, la meciul dintre România şi Elveţia şi al doilea sold-out a fost la meciul demonstrativ din cadrul Sports Festival 2019 care i-a avut protagonişti pe Simona Halep/Marius Copil şi Daniela Hantuchova (Slovacia)/Fabio Fognini (Italia). Perioada impune măsuri sporite de siguranţă, astfel că turneul se va desfăşura în aer liber, la Winners Sports Club.

‘Sunt extraordinar de încântat că vom avea un turneu WTA la Cluj! Este o oportunitate uriaşă atât pentru noi ca organizatori, cât şi pentru Cluj-Napoca şi mă bucur că facem parte din marea familie a tenisului profesionist. Am muncit mult în ultimul an la acest proiect. Winners Open va fi singurul turneu din Europa la începutul lunii august şi cred că va fi atractiv pentru foarte multe jucătoare de top. Am depus foarte multă pasiune în proiectele din care fac parte, Winners Sports Club şi Sports Festival, iar acest turneu le uneşte şi le ridică ştacheta şi mai sus’, a declarat fostul tenisman Patrick Ciorcilă, directorul turneului Winners Open.

‘Este o veste excepţională pentru oraşul nostru că în luna august vom avea aici, acasă, un turneu de tenis de talie mondială! Cluj-Napoca şi-a dobândit treptat statutul de oraş al sportului, atât prin prisma acestor competiţii sportive internaţionale de anvergură, cât şi prin investiţiile în infrastructura sportivă şi sprijinul oferit federaţiilor sportive sau organizaţiilor clujene din domeniul sportului. Toţi aceşti factori contribuie la dezvoltarea ramurilor sportive profesioniste din oraş, dar şi a sportului de masă, dedicat publicului larg. Această competiţie va reuşi cu siguranţă să pună Clujul pe harta internaţională a tenisului feminin şi ne va oferi oportunitatea să vedem în teren jucătoare din elita tenisului mondial. Felicit pe această cale echipa care stă în spatele acestui turneu unic în istoria oraşului şi le doresc mult succes în a aduce în comunitatea clujeană esenţa tenisului de cea mai înaltă calitate’, a spus, la rândul său, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

În 2020, Winners Open a fost primul turneu de tenis cu premii în bani şi fără puncte din România organizat după cele trei luni de izolare din anul 2020 (2-5 iulie). Competiţia a fost atractivă pentru şase nume mari ale tenisului românesc: Irina Begu, Irina Bara, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian, Georgia Crăciun şi Miriam Bulgaru. Gabriela Ruse a câştigat marele premiu de 10.000 de dolari şi a avut şansa să joace un meci demonstrativ de dublu mixt cu Simona Halep, Horia Tecău şi Marius Copil.

Ultimul turneu WTA desfăşurat în România a fost Bucharest Open, în 2019, când kazaha Elena Rîbakina a învins-o în finală pe Patricia Ţig, la Arenele BNR din Capitală.

FC Bihor cedează în superioritate numerică la Slatina
Sport duminică, 19 octombrie 2025, 15:47

FC Bihor cedează în superioritate numerică la Slatina

În epilogul rundei a 10-a din Liga a II-a de fotbal, FC Bihor a fost învinsă cu 2-0 în deplasare de CSM Slatina. Gazdele au deschis scorul în...

FC Bihor cedează în superioritate numerică la Slatina
Băieții, calificați și ei în finala Campionatelor Europene!
Sport duminică, 19 octombrie 2025, 09:47

Băieții, calificați și ei în finala Campionatelor Europene!

Compatrioții noștri au învins Slovenia cu 3-0, sâmbătă seara, în semifinale, la Zadar (Croaţia). Iulian Chiriţă l-a învins pe Darko...

Băieții, calificați și ei în finala Campionatelor Europene!
România, în finala europeană de tenis de masă!
Sport sâmbătă, 18 octombrie 2025, 19:38

România, în finala europeană de tenis de masă!

România a depășit Olanda, în semifinalele turneului continental, ce se dispută în Croația. Azi, fetele noastre s-au impus cu 3-0 în...

România, în finala europeană de tenis de masă!
AUDIO / Victorii externe pentru Corvinul și Reșița, eșec usturător pentru Dumbrăvița
Sport sâmbătă, 18 octombrie 2025, 14:24

AUDIO / Victorii externe pentru Corvinul și Reșița, eșec usturător pentru Dumbrăvița

Trei dintre vesticele din Liga a II-a au evoluat astăzi, în etapa a 10-a a campionatului – toate în deplasare. Corvinul îți consolidează...

AUDIO / Victorii externe pentru Corvinul și Reșița, eșec usturător pentru Dumbrăvița
Sport joi, 16 octombrie 2025, 15:53

AUDIO / Încă un jucător indisponibil la UTA; Mihalcea e totuși încrezător

Meciul e programat duminică după amiază, de la ora 17,30 și face parte din runda a 13-a. Maghiarul Daniel Zsori a fost anunțat indisponibil de...

AUDIO / Încă un jucător indisponibil la UTA; Mihalcea e totuși încrezător
Sport joi, 16 octombrie 2025, 09:26

CSM Oradea, învinsă în bazinul campioanei Europei

Poloiștii de la CSM Oradea și-au început aseară aventura în Liga Campionilor. Campioana României a cedat cu 19-11 în bazinul deținătoarei...

CSM Oradea, învinsă în bazinul campioanei Europei
Sport miercuri, 15 octombrie 2025, 21:09

AUDIO / Start ”cu dreptul” pentru Oradea, în FIBA Europe Cup

Gazdele au condus în cea mai mare parte a timpului, cu excepția câtorva momente din primul sfert. Până la pauza mare, cea mai mare diferență...

AUDIO / Start ”cu dreptul” pentru Oradea, în FIBA Europe Cup
Sport marți, 14 octombrie 2025, 20:59

România U21, victorie cu Cipru în Gruia

Naționala U21 a României a obținut o victorie importantă în preliminariile Campionatului European din 2027. Selecționata pregătită de Costin...

România U21, victorie cu Cipru în Gruia