Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Universitatea Craiova a cucerit în premieră Supercupa României

Universitatea Craiova a cucerit în premieră Supercupa României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu 4-2 la loviturile de departajare, sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci în care scorul a fost 0-0 după cele 90 de minute regulamentare. Portarul Mirko Pigliacelli a fost eroul Universităţii, italianul apărând penalty-urile executate de Adrian Păun şi Billel Omrani.

Universitatea Craiova a cucerit în premieră Supercupa României

Articol de Adrian Schindarli, 11 iulie 2021, 08:56

Pentru deţinătoarea Cupei României au înscris Gustavo Vagenin, Valerică Găman, Alexandru Cicâldău şi Jovan Markovic , în timp ce de la campioni au transformat Jonathan Rodriguez şi Valentin Costache. Meciul care inaugurează nou sezon competiţional intern a fost unul de un nivel bun, chiar dacă ocaziile clare de gol au fost destul de puţine, cele două formaţii fiind mai preocupate se nu se expună unor riscuri decât să construiască atacuri periculoase.

Universitatea a făcut o primă repriză mai bună, a avut o posesie a mingii superioare şi a încercat să găsească unele culoare spre poarta lui Arlauskis, notează Agerpres. Vătăjelu a încercat un şut de la 22 de metri (2), dar a fost blocat de un fundaş. La prima acţiune periculoasă a ardelenilor, Debeljuh (10), a fost deposedat in extremis de M. Constantin. Campionii au mai avut o situaţie bună, dar Sigurjonsson (13) a şutat de la 18 metri, pe lângă. Apoi, Debeljuh (21) a ratat reluarea din doar 3 metri, la centrarea lui Deac.

Universitatea a fost aproape de gol prin Marius Constantin (25), care a reluat la colţul lung cu capul, dar Koljic nu a ajuns la minge. Atacantul bosniac nu a ajuns nici la centrarea lui Cîmpanu (34), în faţa porţii.

CFR a mai avut o oportunitate în finalul primei reprize, când Debeljuh (41) a trimis cu capul pe lângă, după lovitură liberă executată de Deac.

În repriza secundă, ardelenii au fost mai activi şi au ratat câteva ocazii, în timp ce Universitatea nu a tras niciun şut pe poartă.

Omrani (53) a şutat din marginea careului, dar Mateiu a blocat, apoi Petrila (54) a tras pe lângă din careu. Costache a ratat o situaţie foarte bună (72), reluând cu capul pe lângă poartă de la 11 metri, la centrarea lui Camora.

Unica şansă a Craiovei după pauză a fost lovitura de cap a lui Bălaşa (83), peste poartă, la un corner.

Până la final nimeni nu a mai riscat, iar antrenorul Universităţii, grecul Marinos Ouzounidis a părut pregătit pentru momentul loviturilor de departajare (la Supercupă nu se joacă prelungiri, n. red.), efectuând trei schimbări special pentru şuturile din punctul fatidic – Gustavo, Găman şi Markovic. Mişcarea i-a dat dreptate, toţi trei au transformat (Markovic cu şansă, Arlauskis respingând şutul în poartă), iar Universitatea a câştigat.

Universitatea Craiova este a zecea echipă care câştigă Supercupa României. Universitatea a mai jucat o Supercupă, pierzând-o chiar la Craiova, în 2018, 0-1 cu CFR Cluj.

CFR Cluj, care are patru trofee în palmares, a jucat ultimele patru ediţii ale competiţiei, câştigând două şi pierzând alte două.

FC CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova 0-0; 2-4, la loviturile de departajare
Au executat în ordine loviturile de departajare: Gustavo Vagenin 0-1 (gol), Jonathan Rodriguez 1-1 (gol), Valerică Găman 1-2 (gol), Adrian Păun 1-2 (ratare – apără Mirko Pigliacelli), Alexandru Cicâldău 1-3 (gol), Valentin Costache 2-3 (gol), Jovan Markovic 2-4 (gol), Billel Omrani 2-4 (ratare – apără Mirko Pigliacelli).
Bucureşti, Arena Naţională
Supercupa României

Au evoluat echipele:
CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis – 4. Cristian Manea, 29. Rachid Bouhenna, 6. Daniel Graovac, 45. Mario Camora (căpitan) – 5. Jonathan Rodriguez, 8. Runar Mar Johansson (7. Adrian Păun, 46) – 11. Alexandru Chipciu (18. Valentin Costache, 70), 10. Ciprian Deac, 27. Claudiu Petrila – 22. Gabriel Debeljuh (9. Billel Omrani, 46). Antrenor: Marius Şumudică.
Rezerve neutilizate: 34. Cristian Bălgrădean – 14. Iasmin Latovlevici, 21. Anas Tahiri, 28. Ovidiu Hoban, 75. Adrian Mihai Gîdea, 92. Mike Cestor.
Universitatea: 13. Mirko Pigliacelli – 29. Antoine Conte (18. Ştefan Vlădoiu, 83), 23. Marius Constantin, 4. Mihai Bălaşa, 5. Bogdan Vătăjelu – 16. Dan Nistor, 8. Alexandru Mateiu (22. Gustavo Vagenin, 90+3)- 28. Alexandru Cîmpanu (6. Vladimir Screciu, 72), 10. Alexandru Cicâldău (căpitan), 9. Andrei Ivan (25. Valerică Găman, 90+3) – 19. Elvir Koljic (20. Jovan Markovic, 90+3). Antrenor: Marinos Ouzounidis.
Rezerve neutilizate: 1. David Lazar – 15. Ovidiu Bic, 21. Matteo Fedele, 39. Ionuţ Mitran.

Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea), Ferencz Tunyogi (Zalău); arbitru de rezervă: Sorin Costreie (Buftea)
Observator CCA: Constantin Gheorghe (Suceava)
Cartonaşe galbene: Mateiu (69), Petrila (88), Cicâldău (90+2).

AUDIO / Petrolul – Corvinul, duel în elită după 35 de ani
Fotbal sâmbătă, 5 septembrie 2026, 11:31

AUDIO / Petrolul – Corvinul, duel în elită după 35 de ani

În etapa a 8-a a Superligii de fotbal, mâine se vor afla față în față Petrolul Ploiești și Corvinul Hunedoara. Duelul va avea loc începând...

AUDIO / Petrolul – Corvinul, duel în elită după 35 de ani
AUDIO / CSM Deva pleacă neînvinsă de la Șag pentru a doua săptămână la rând
Fotbal sâmbătă, 5 septembrie 2026, 11:05

AUDIO / CSM Deva pleacă neînvinsă de la Șag pentru a doua săptămână la rând

Timișul Șag şi CSM Deva au remizat ieri, 1-1, într-a doua etapă a Ligii a III-a la fotbal. Angelo Radu (17) a deschis scorul pentru gazde, iar...

AUDIO / CSM Deva pleacă neînvinsă de la Șag pentru a doua săptămână la rând
Mutare importantă pentru FC Bihor pe finalul perioadei de mercato
Fotbal vineri, 4 septembrie 2026, 18:19

Mutare importantă pentru FC Bihor pe finalul perioadei de mercato

Divizionara secundă FC Bihor își întărește compartimentul ofensiv prin transferul unui fotbalist care a lăsat o impresie bună la Reșița. E...

Mutare importantă pentru FC Bihor pe finalul perioadei de mercato
AUDIO / UTA caută a treia victorie în șapte zile
Fotbal vineri, 4 septembrie 2026, 15:22

AUDIO / UTA caută a treia victorie în șapte zile

Etapa a 8-a a Superligii de fotbal programează o întâlnire extrem de importantă pe stadionul „Francisc Neuman”. UTA primește vizita ultimei...

AUDIO / UTA caută a treia victorie în șapte zile
Fotbal vineri, 4 septembrie 2026, 10:25

AUDIO / Toate în deplasare! Poli, Reșița, Bihor și Dumbrăvița joacă departe de casă

În Liga a II-a, deschiderea rundei a 6-a va avea loc astăzi, cu meciul CSM Slatina – Chindia Târgoviște (17.30). Vesticele vor evolua câte...

AUDIO / Toate în deplasare! Poli, Reșița, Bihor și Dumbrăvița joacă departe de casă
Fotbal joi, 3 septembrie 2026, 22:21

AUDIO / Poli a rezistat 85 de minute în fața Rapidului

În ultimul meci al primei etape a grupelor Cupei României, a fost Politehnica Timișoara – Rapid București 0-2. Chiar dacă Poli a organizat...

AUDIO / Poli a rezistat 85 de minute în fața Rapidului
Fotbal joi, 3 septembrie 2026, 10:11

Naționala de fotbal în sală se reunește la Timișoara

Naționala de fotbal în sală a României se reunește, săptămâna viitoare, la Timișoara. Tricolorii se vor aduna pe Bega marți, 8 septembrie,...

Naționala de fotbal în sală se reunește la Timișoara
Fotbal joi, 3 septembrie 2026, 08:31

UTA își întărește linia mediană, șubrezită de accidentări

Prim-divizionara de fotbal UTA a oficializat două transferuri după meciul de Cupa României disputat la Lupeni. Arădenii l-au anunțat, mai...

UTA își întărește linia mediană, șubrezită de accidentări