Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Joc de imaginație, concurs organizat de Muzeul Național de Artă din Timișoara pentru copiii talentați

Joc de imaginație, concurs organizat de Muzeul Național de Artă din Timișoara pentru copiii talentați

Articol de Radio Timișoara, 8 august 2021, 08:33

Muzeul Naţional de Artă Timişoara a lansat, în cadrul proiectului „Zilele Judeţului Timiş”, apelul de participare la expoziţia şi concursul pe tema „mnArTimiş – Joc de imaginaţie” adresat copiilor cu vârste cuprinse între 5 – 15 ani, la secţiunile: artă vizuală şi scriere creativă.

Au participat copii din localităţile judeţului Timiş, atât din mediul urban, cât şi din cel rural. Toţi copiii au primit diplome de participare, cărţi şi albume de artă din partea muzeului, iar premianţilor li s-au oferit şi materiale de creaţie, pentru a fi încurajaţi să continue dialogul activ cu arta.

Echipa de organizare a concursului a fost alcătuită din: Mihaela Irimescu, Daniel Dăian şi Andreea Foanene, cu toţii muzeografi ai MNArT.

Proiectul „mnArTimiş- Joc de imaginaţie” a avut ca obiectiv promovarea patrimoniului material şi imaterial specific zonei noastre, văzut prin ochii copiilor. Astfel, organizatorii i-au invitat pe copii să realizeze „lucrări inspirate din vizitele la muzeu, vizite de documentare sau imagini ale amintirilor vizitelor la muzeu”.

Andreea Foanene, artist vizual şi curator, muzeograf al MNArT, în exclusivitate pentru Radio Timişoara, cu impresii despre lucrările micuţilor artişti:

“Ştim cât este de important pentru micuţii iubitori de artă să viziteze un muzeu, să dobândească noi cunoştinţe, să descopere comorile unui palat baroc. Felul în care un copil vede exponatele unui muzeu este un mod unic, proaspăt şi plin de emoţie în care el se raportează la lume, la realitate, la istorie, la viaţă. Cunoaşterea unui muzeu ne ajută să creştem, să înţelegem mai multe stiluri artistice, să conectăm noţiuni de arhitectură, pictură, sculptură, modă, etc. Nu de puţine ori, pe parcursul tururilor ghidate din cadrul activităţilor educaţionale de la muzeu, am observat cum copiii pun întrebări la care mulţi nu ne-am fi gândit. Dezinhibiţia lor, felul lor particular de a vedea lumea, interesul lor pentru detalii, reprezintă un punct de vedere pe care noi am dorit să-l vedem transformat în operă de artă. De aceea am propus, în cadrul Zilelor Judeţului Timiş, concursul „mnArTimiş- Joc de imaginaţie”, concurs care a întrunit multe lucrări expresive şi puternice. Aceste lucrări au luat forma unei expoziţii care a fost vernisată pe data de 27 iulie 2021, în curtea MNArT de pe str. Florimund de Mercy nr. 6. Concursul şi expoziţia au reprezentat pentru noi o ocazie de a cunoaşte copii extraordinar de talentaţi şi pasionaţi de artă. Au existat copii care au venit cu părinţii sau cu bunicii, în documentare la muzeu şi au existat micuţi care s-au inspirat din imaginile pe care le-am pus la dispoziţie în format digital. Au fost micuţi care au concentrat toate ideile creative într-o imagine expresivă, dar am avut şi copii care au propus 10, 12 lucrări! Aproape o expoziţie personală! Am fost uimiţi, încântaţi şi foarte interesaţi de creaţiile micilor artişti.”

Rezultatele Concursului „mnArTimiș – Joc de imaginaţie”, organizat de Muzeul Naţional de Artă Timişoara în cadrul proiectului Ziua Judeţului Timiş. Manifestări prilejuite de Ziua Judeţului Timiş:

Grupa 5 – 10 ani

Premiul I: Iulia-Maria Ciocani (7 ani, Colegiul Naţional Pedagogic “Carmen Sylva” din Timişoara)

Premiul II: Tudor Popa

Premiul III: Antonia Şeica

Grupa 11 – 15 ani

Premiul I: Casian Pacatiuş (11 ani, Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timişoara)

Premiul II: Iasmina Frujin

Premiul III: Ioana Szigeti

Premiul special pentru Literatură:

Ilinca Petra Ştef (10 ani, Şcoala Gimnazială nr. 30 din Timişoara, îndrumător înv. Adela Pal). Secţiunea poveşti/compuneri: lucrarea intitulată “La muzeu”

Diplome de participare:

Elena Popa, Alexandra Girbea, Ana Petrariu, Sara Lizabet Iftimie, Sofia Sârbi, Anamaria Iftode, Alexandru Ştefan Rigo.

“Le mulţumim copiilor pentru lucrările trimise, dar şi părinţilor. Părerea unor copii reprezintă o perspectivă proaspătă, plină de viaţă, plină de energie şi plină de inspiraţie. Faptul că voi, copiii creatori, artişti, aţi intrat într-un dialog real cu lucrările de pe simezele Muzeului de Artă din Timişoara, lucrări din colecţiile care reprezintă patrimoniul Muzeului de Artă, reprezintă o provocare şi o bucurie! Faptul că aţi creat plecând de la ceea ce v-a impresionat în vizitele de la muzeu sau în documentările pe care le-aţi avut, fie pe Internet, fie, poate, cu ajutorul unor recomandări de la prieteni, de la familie, reprezintă, deopotrivă, un punct de început, sperăm, în relaţia noastră, a muzeului cu tinerii artişti. Un muzeu nu reprezintă numai partea muzeificabilă, cea de patrimoniu care ne ajută să privim înapoi, ci şi această parte educaţională, deschisă către viitor şi dedicată vouă, copiilor. Am inaugurat mai mult decât un concurs. Am inaugurat o expoziţie veritabilă, frumoasă, o expoziţie în care fiecare dintre voi şi-a adus aportul într-un mod particular şi foarte creativ. Noi am fost uimiţi şi a trebuit să gândim un tip de raportare la locul întâi, locul doi sau trei, dar ceea ce contează mai mult decât orice este participarea voastră şi faptul că aţi intrat în acest dialog cu Muzeul. Ne dorim să fim tot mai deschişi relaţiei cu tinerii şi dacă veţi urmări site-ul nostru de promovare, pagina de facebook a Muzeului de Artă din Timişoara, veţi decoperi şi alte activităţi dedicate copiilor, concursuri, proiecte frumoase în care sperăm să ne întâlnim” a spus Andreea Foanene, muzeograf al MNArT , în cadrul festivităţii de premiere.

(imagini de la vernisaj, credite foto: Muzeul Naţional de Artă Timişoara)

 

Concursul Euroregional de Corzi Grave BANATISSIMO – excelență şi interpretare muzicală de înaltă ţinută
Cultură joi, 7 mai 2026, 18:50

Concursul Euroregional de Corzi Grave BANATISSIMO – excelență şi interpretare muzicală de înaltă ţinută

Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara organizează, în perioada 8 – 10 mai 2026, cea de-a șaptea ediție a Concursului Euroregional de Corzi...

Concursul Euroregional de Corzi Grave BANATISSIMO – excelență şi interpretare muzicală de înaltă ţinută
„Șefele”, din nou pe scena Teatrului German din Timișoara într-o reprezentație specială
Cultură miercuri, 6 mai 2026, 07:29

„Șefele”, din nou pe scena Teatrului German din Timișoara într-o reprezentație specială

Noua reprezentație aduce din nou pe scenă textul provocator semnat de Werner Schwab, o incursiune intensă în universul a trei femei aflate la...

„Șefele”, din nou pe scena Teatrului German din Timișoara într-o reprezentație specială
Ion Rizea preia interimar conducerea Teatrului Național din Timișoara
Cultură luni, 4 mai 2026, 11:23

Ion Rizea preia interimar conducerea Teatrului Național din Timișoara

Schimbare importantă la vârful uneia dintre cele mai prestigioase instituții culturale din vestul țării. Începând de vineri, 1 mai, actorul...

Ion Rizea preia interimar conducerea Teatrului Național din Timișoara
Festivalul Filmului European ajunge la Timișoara: trei zile de proiecții speciale la Cinema Studio
Cultură duminică, 3 mai 2026, 09:17

Festivalul Filmului European ajunge la Timișoara: trei zile de proiecții speciale la Cinema Studio

Festivalul Filmului European revine la Timișoara cu o serie de proiecții speciale dedicate cinematografiei europene contemporane. Evenimentul, care...

Festivalul Filmului European ajunge la Timișoara: trei zile de proiecții speciale la Cinema Studio
Cultură sâmbătă, 2 mai 2026, 08:02

„Balul Cenușăresei”, premieră la Timișoara de Ziua Copilului

Timișorenii sunt invitați să sărbătorească Ziua Copilului într-un decor de poveste, la premiera musicalului „Balul Cenușăresei”,...

„Balul Cenușăresei”, premieră la Timișoara de Ziua Copilului
Cultură miercuri, 29 aprilie 2026, 12:47

Repetiții generale cu public tânăr, proiect la Opera din Timișoara

Un nou proiect dedicat tinerilor ar putea transforma modul în care publicul descoperă arta spectacolului la Opera din Timișoara. Mihaela Marcu,...

Repetiții generale cu public tânăr, proiect la Opera din Timișoara
Cultură miercuri, 29 aprilie 2026, 11:36

Teodor Baconschi: „Mi-am găsit liberatea inspirat de timișoreni”

„Libertate în comunitate” a fost tema conferinței care i-a adus la Timișoara pe Teodor Baconschi și Vasile Bănescu. A fost vorba despre o...

Teodor Baconschi: „Mi-am găsit liberatea inspirat de timișoreni”
Cultură luni, 27 aprilie 2026, 17:55

Ziua Porților Deschise la Opera din Timișoara: zeci de vizitatori au descoperit culisele spectacolelor

Zeci de persoane au participat la tururile ghidate organizate de Opera Națională din Timișoara, cu ocazia Zilei Porților Deschise. Evenimentul a...

Ziua Porților Deschise la Opera din Timișoara: zeci de vizitatori au descoperit culisele spectacolelor