Ascultă Radio România Timișoara Live • 

România, în grupă cu Norvegia la Campionatul Mondial de handbal feminin

Naţionala feminină de handbal a României a fost repartizată în Grupa C, alături de Norvegia şi două echipe asiatice, la Campionatul Mondial din 2021, care va fi găzduit de Spania, potrivit tragerii la sorţi efectuate aseară, la Castellon (Spania).

România, în grupă cu Norvegia la Campionatul Mondial de handbal feminin

Articol de Gabriel Toth, 13 august 2021, 08:40

Norvegia este campioana europeană en titre şi medaliată cu bronz la JO de la Tokyo, scrie Agerpres.

Asia va avea şase reprezentante la Mondialul spaniol, care vor fi decise la Campionatul Asiei, programat în Iordania, în perioada 15-25 septembrie.

România e singura echipă care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial feminin, câştigând titlul mondial în 1962, argintul în 1973 şi 2005, precum şi bronzul în 2015. La ultima ediţie, desfăşurată în 2019, în Japonia, România s-a clasat pe locul 12.

Franţa, campioana olimpică, va evolua în Grupa A, iar Olanda, campioana mondială, va juca în Grupa D. Primele trei clasate din fiecare grupă se vor califica în grupele principale.

Componenţa grupelor pentru turneul final care va avea loc între 2 şi 19 decembrie:
Grupa A: Franţa, Muntenegru, Angola, Slovenia;
Grupa B: Rusia, Serbia, Camerun, Polonia;
Grupa C: Norvegia, România, Asia3, Asia4;
Grupa D: Olanda, Suedia, reprezentanta Americii de Nord şi Caraibilor, Asia5;
Grupa E: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia;
Grupa F: Danemarca, Asia1, Tunisia, Congo;
Grupa G: Croaţia, Asia2, America de Sud şi Centrală 1, America de Sud şi Centrală 3;
Grupa H: Spania, Austria, America de Sud şi Centrală 2, Asia6.

SCM Politehnica, deplasare pe terenul actualului lider
Handbal joi, 24 septembrie 2026, 09:15

SCM Politehnica, deplasare pe terenul actualului lider

Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara. Alb-violeții joacă pe terenul...

SCM Politehnica, deplasare pe terenul actualului lider
Adversar din Lituania pentru SCM Politehnica Timișoara
Handbal marți, 22 septembrie 2026, 14:12

Adversar din Lituania pentru SCM Politehnica Timișoara

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-a aflat primul adversar din actuala ediție a EHF European Cup. Alb-violeții intră în...

Adversar din Lituania pentru SCM Politehnica Timișoara
SCM Politehnica a condus aproape permanent și a bătut vicecampioana / AUDIO
Handbal sâmbătă, 12 septembrie 2026, 07:03

SCM Politehnica a condus aproape permanent și a bătut vicecampioana / AUDIO

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au învins vicecampioana HC Buzău, în etapa a doua a Ligii Naționale. La prima apariție oficială...

SCM Politehnica a condus aproape permanent și a bătut vicecampioana / AUDIO
SCM Politehnica începe campionatul cu o remiză
Handbal duminică, 6 septembrie 2026, 07:51

SCM Politehnica începe campionatul cu o remiză

În runda inaugurală a Ligii Zimbrilor, SCM Politehnica Timișoara a înregistrat o remiză, în deplasare, la Turda. A fost 21-21, după ce...

SCM Politehnica începe campionatul cu o remiză
Handbal sâmbătă, 5 septembrie 2026, 11:14

AUDIO / Patru vestice așteaptă startul ligii secunde de handbal masculin

Patru echipe masculine de handbal din aria Radio Timișoara vor juca în Liga a II-a. Toate au fost repartizate în Seria C, compusă din opt echipe....

AUDIO / Patru vestice așteaptă startul ligii secunde de handbal masculin
Handbal vineri, 4 septembrie 2026, 10:33

Cortina se ridică pentru handbaliștii de la SCM Politehnica

A început noul sezon al Ligii Naționale de handbal masculin, iar SCM Politehnica Timișoara joacă mâine. Alb-violeții vor evolua pe terenul...

Cortina se ridică pentru handbaliștii de la SCM Politehnica
Handbal joi, 27 august 2026, 09:18

SCM Politehnica a învins Iranul

SCM Politehnica Timișoara a jucat un ultim meci de verificare înaintea startului din Liga Națională de handbal. Alb-violeții au învins...

SCM Politehnica a învins Iranul
Handbal vineri, 21 august 2026, 19:38

Start ca din pușcă, final la minus zece

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au pierdut semifinala Supercupei României. Ei au fost învinși astăzi, la Bistrița, de campioana...

Start ca din pușcă, final la minus zece