Festivalul Cârnatului Proaspăt şi Salamului Uscat, la Nădlac
7 mai 2022 @ 10:00 –
Prima parte a zilei este dedicată festivalului-concurs pentru prepararea celui mai bun produs proaspăt, la care participă 30 de echipe din Nădlac și Pecica, dar și din Ungaria, Slovacia și Serbia.
Articol de Dana Florea, 7 mai 2022, 10:00

Festivalul Cârnatului Proaspăt şi Salamului Uscat va fi găzduit sâmbătă, 7 mai 2022, în parcul mare al oraşului Nădlac.
Prima parte a zilei, începând cu ora 10.00, este dedicată festivalului-concurs pentru prepararea celui mai bun produs proaspăt. În competiţie sunt înscrise 30 de echipe formate din câte 4 membri fiecare, atât din Nădlac și Pecica, cât și din Ungaria, Slovacia și Serbia.
Pe tot parcursul festivalului, atmosfera va fi întreţinută de formaţii locale și din Bratislava, iar la finalul zilei este programat un bal. Comercianţi vor pune la dispoziţia doritorilor produse tradiționale locale: găluște dospite nădlăcane, găluște tradiționale slovăceşti și vinuri.
Evenimentul este organizat de Primăria Oraşului Nădlac şi Uniunea Democrată a Slovacilor şi Cehilor din România.
Mai multe evenimente din partea de vest a ţării.
(Foto: pixabay.com)