Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Trenurile dintre Deva și Târgu Jiu, oprite din cauza reparațiilor la calea ferată

Toate trenurile care circulă între Deva şi Târgu Jiu vor fi oprite, săptămâna aceasta, iar călătorii transbordaţi cu autobuze între cele două staţii.
Motivul este legat de reparaţiile care au loc la infrastructura căii ferate pe acest tronson.
Astfel, toţi călătorii care pleacă cu trenul de dimineaţă de la Deva şi vor să ia garnitura 1824, Deva-Bucureşti, vor circula până la Târgu Jiu cu autobuzul. Acesta este pus la dispoziţie de CFR Călători şi ia oamenii din staţiile Deva, Simeria, Simeria Triaj, Călan Băi, Călan, Subcetate, Pui, Baru Mare, Crivadia, Băniţa, Petroşani, Valea Sadului, până în Târgu Jiu, de unde iau o nouă garnitură de tren. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu călătorii trenului 1823, care face acest traseu între Bucureşti şi Deva.
Lucrările la infrastructura feroviară se vor încheia în 5 iunie. Călătorii care pleacă sau ajung în aceste staţii sunt avertizaţi că vor călători o bucată de drum în microbuzele puse la dispoziţie de CFR Infrastructură.

Trenurile dintre Deva și Târgu Jiu, oprite din cauza reparațiilor la calea ferată
Foto: arhivă

Articol de Radio Timișoara, 24 mai 2022, 18:02 / actualizat: 24 mai 2022, 23:09

 

Lucrări pe Bulevardul Republicii. Se reabilitează sensul dinspre Jiul spre Gara de Nord
Trafic miercuri, 7 octombrie 2026, 17:25

Lucrări pe Bulevardul Republicii. Se reabilitează sensul dinspre Jiul spre Gara de Nord

Lucrările de reabilitare a Bulevardului Republicii continuă la Timișoara. După ce, în această vară, a fost refăcut sensul de mers dinspre...

Lucrări pe Bulevardul Republicii. Se reabilitează sensul dinspre Jiul spre Gara de Nord
Lucrări pe autostrada A1, în județul Arad. Circulația se desfășoară pe o singură cale
Trafic duminică, 4 octombrie 2026, 19:54

Lucrări pe autostrada A1, în județul Arad. Circulația se desfășoară pe o singură cale

Potrivit DRDP Timișoara, pe tronsonul respectiv sunt executate lucrări la îmbrăcămintea asfaltică, care includ frezarea carosabilului,...

Lucrări pe autostrada A1, în județul Arad. Circulația se desfășoară pe o singură cale
Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara, pentru lucrări la rețeaua de gaze
Trafic sâmbătă, 3 octombrie 2026, 08:35

Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara, pentru lucrări la rețeaua de gaze

Mai multe străzi din Timișoara vor avea traficul rutier și pietonal restricționat în perioada următoare, pentru lucrări de înlocuire a...

Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara, pentru lucrări la rețeaua de gaze
Apă caldă
Trafic miercuri, 30 septembrie 2026, 07:09

Furnizarea apei calde și a apei reci, întreruptă în zona Take Ionescu

Furnizarea apei calde de consum și a apei reci furnizate prin hidrofor va fi întreruptă temporar miercuri, 30 septembrie, între orele 8.00 și...

Furnizarea apei calde și a apei reci, întreruptă în zona Take Ionescu
Trafic miercuri, 30 septembrie 2026, 06:05

Modificări în circulația mai multor linii STPT, de la 1 octombrie

Mai multe linii de transport public din Timișoara și zona metropolitană vor avea programe de circulație modificate începând de joi, 1...

Modificări în circulația mai multor linii STPT, de la 1 octombrie
Trafic marți, 29 septembrie 2026, 17:27

Restricții de trafic în Timișoara, de la 1 octombrie. Mai multe străzi vor fi închise pentru lucrări și evenimente

Circulația rutieră va fi restricționată în mai multe zone din oraș încă de la 1 octombrie. Comisia de circulaței a primăriei a aprobat...

Restricții de trafic în Timișoara, de la 1 octombrie. Mai multe străzi vor fi închise pentru lucrări și evenimente
Trafic duminică, 27 septembrie 2026, 11:39

Restricție permanentă pentru camioane pe un drum județean din zona Făget

O restricție permanentă de tonaj a fost instituită pe DJ 682, între orașul Făget și limita administrativă dintre județele Timiș și Arad....

Restricție permanentă pentru camioane pe un drum județean din zona Făget
Trafic duminică, 27 septembrie 2026, 07:01

Restricții de trafic în Timișoara. Mai multe străzi intră în șantier

La solicitarea societății Aquaeduct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat o serie de restricții de trafic...

Restricții de trafic în Timișoara. Mai multe străzi intră în șantier