Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Starea celor doi supraviețuitori ai accidentului aviatic este relativ staţionară

Starea de sănătate a celor doi militari, care au supravieţuit accidentului aviatic de la Mălâncrav, internaţi la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri este staţionară, a declarat pentru Agerpres, duminică, directorul unităţii medicale, Cristian Niţescu.

Starea celor doi supraviețuitori ai accidentului aviatic este relativ staţionară
Foto: c: gandul.info/mediafax foto

Articol de Carla Chiu, 23 noiembrie 2014, 13:11

Starea de sănătate este relativ staţionară, nu s-a schimbat mare lucru faţă de ieri. Nu aş putea să spun că este mai bine sau mai rău.

Potrivit acestuia, pacientul cu arsuri mai grave va fi operat în cursul zilei de luni, iar cel de-al doilea cel mai probabil va suferi o intervenţie chirurgicală în care se vor pune grefe de piele, în zilele următoare.

Cel de-al doilea pacient va mai fi evaluat şi probabil că va suferi o intervenţie chirurgicală în zilele următoare, cu grefe de piele, în special la mâini.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, dr. Adrian Stănculea, a precizat, sâmbătă, că cei doi militari au suferit arsuri pe aproximativ 40% din suprafaţa corpului.

Unul dintre ei are un traumatism facial şi 30% din arsură e de gradul 3. Al doilea are mai puţină arsură profundă şi o fractură de radius.

Prim-procurorul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, col. Viorel Siserman, a declarat că epava elicopterului prăbuşit în judeţul Sibiu urmează să fie dusă la baza aeriană de la Câmpia Turzii, unde va fi examinată de specialişti. El a adăugat că deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului, dar că este posibil să fie vorba inclusiv de o cedare a elicopterului.

Cauzele sunt bănuite. Sunt examinate absolut toate circumstanţele care ar fi putut duce la această catastrofă, toate împrejurările posibile. Poate să fie şi condiţii meteo, poate să fie şi o cedare a aparatului din punct de vedere tehnic. Se vor face verificări cu privire la absolut tot ce ţine de plecarea aeronavei, care trebuia să plece în stare perfectă, examinată. Nu putem exclude nici greşeala de pilotaj. Să vedem, urmează să fie decriptată cutia neagră, înregistratorul de bord, totul este verificat, să vedem ce s-a întâmplat acolo. Cutia neagră este recuperată, dar conţinutul ei, transcriptul, deocamdată nu-l avem.

Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri dimineaţa, pe raza localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu. Elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.

Sursa foto: gandul.info/mediafax foto

Tânăr de 25 de ani, mort după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 18 octombrie 2026, 13:06

Tânăr de 25 de ani, mort după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp

Accidentul s-a produs în jurul orei 7:30, pe raza localității Pricaz. Potrivit primelor cercetări, tânărul nu ar fi adaptat viteza la...

Tânăr de 25 de ani, mort după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp
Incendiu la o locuință din Gottlob. Patru persoane au suferit atacuri de panică
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 17 octombrie 2026, 19:10

Incendiu la o locuință din Gottlob. Patru persoane au suferit atacuri de panică

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, fiind sprijiniți de Serviciul Voluntar...

Incendiu la o locuință din Gottlob. Patru persoane au suferit atacuri de panică
Șofer de autobuz din Lupeni, cercetat penal după ce a fost prins băut la volan
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură vineri, 16 octombrie 2026, 14:24

Șofer de autobuz din Lupeni, cercetat penal după ce a fost prins băut la volan

Un șofer de autobuz în vârstă de 63 de ani este cercetat penal după ce a fost depistat băut la volan, în timp ce conducea un vehicul de...

Șofer de autobuz din Lupeni, cercetat penal după ce a fost prins băut la volan
Șapte persoane au ajuns la spital în urma unui accident pe A1, în județul Arad
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură vineri, 16 octombrie 2026, 10:24

Șapte persoane au ajuns la spital în urma unui accident pe A1, în județul Arad

12 persoane au fost implicate în accidentul produs pe autostrada A1, în județul Arad, iar șapte dintre acestea au fost transportate la spital...

Șapte persoane au ajuns la spital în urma unui accident pe A1, în județul Arad

Incendiu la o locuință din Lovrin. O femeie a suferit un atac de panică

Pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare au fost solicitați să intervină în jurul orei 8:10, după izbucnirea incendiului într-o...

Incendiu la o locuință din Lovrin. O femeie a suferit un atac de panică
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură miercuri, 14 octombrie 2026, 15:57

Cinci persoane, reținute pentru trafic de droguri în Timișoara

Cinci persoane cu vârste între 26 și 37 de ani, cercetate pentru trafic de droguri și operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive, au fost...

Cinci persoane, reținute pentru trafic de droguri în Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură marți, 13 octombrie 2026, 17:04

Tânăr prins la Nădlac cu şapte kilograme de canabis, după ce a venit cu o cursă din Spania

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost prins de poliţişti după ce ar fi introdus în ţară şapte kilograme de canabis, cu intenţia de a le...

Tânăr prins la Nădlac cu şapte kilograme de canabis, după ce a venit cu o cursă din Spania
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură marți, 13 octombrie 2026, 10:36

Scandal în toiul nopții, pe Calea Dorobanților din Timișoara

Patru bărbați, cu vârste între 18 și 56 de ani, au fost amendați cu un total de 8.000 de lei după un scandal izbucnit în curtea unui imobil...

Scandal în toiul nopții, pe Calea Dorobanților din Timișoara