Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Revine “Vatra de olari” la Jupânești

Duminică, 28 august, de la ora 11:00, în Poiana Olarilor de la marginea satului Jupâneşti, județul Timiș, va avea loc Târgul Olarilor din zona Făgetului.

Revine “Vatra de olari” la Jupânești

Articol de Daniela Bacila, 22 august 2022, 14:59

Manifestarea intitulată sugestiv ”Vatra de olari”, ajunge la ediția cu numărul 41. Este organizată de Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură din Făget cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

Tradiţionala manifestare urmărește să păstreze și să transmită an de an meșteșugul olăritului cu specificul zonei, ceramica roșie decorată simplu. Întreruptă timp de doi ani, va fi reluată la sfârșitul acestei săptămâni.

Expoziții cu vânzare, gastronomie tradițională, decernarea Diplomei și Trofeului Festivalului “Lada cu zestre”, secțiunea Laureați, lui Alin Andraș, cântece și jocuri populare cu Nicu Novac, Mircea Cârțișorean, Sebastian Râmneanțu și alți tineri interpreți din zonă, cu Ansamblul “Făgețeana” al Casei de Cultură din Făget și Ansamblul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului alcătuiesc ingredientele unei sărbători menite să pună în valoare frumusețea și valoarea zonei. Programul artistic va fi prezentat de Felicia Stoian.

Mircea Cârțișorean, referent cultural al Primăriei și Casei de Cultură Făget ne va aduce detalii, miercuri, 24 august, în jurul orei 10:15, la emisiunea “Din suflet pentru tine”.

 

Daniela Băcilă

Selecțiuni de la Festivalul „Doina Aninei”, ediția a V-a
Folclor și tradiţii miercuri, 12 august 2026, 13:09

Selecțiuni de la Festivalul „Doina Aninei”, ediția a V-a

Joi, 13 august, la emisiunea „Din suflet pentru tine” aducem în undă înregistrări de la Festivalul-Concurs „Doina Aninei”. Manifestarea...

Selecțiuni de la Festivalul „Doina Aninei”, ediția a V-a
Traian Jurchela în direct la Radio Timișoara, de ziua lui, 77 de ani!
Folclor și tradiţii marți, 4 august 2026, 12:34

Traian Jurchela în direct la Radio Timișoara, de ziua lui, 77 de ani!

După 7 ani, Traian Jurchela revine în direct la Radio Timișoara chiar de ziua lui. Miercuri, 5 august, artistul îndrăgit și atât de apreciat...

Traian Jurchela în direct la Radio Timișoara, de ziua lui, 77 de ani!
Au început înscrierile pentru Festivalul – Concurs “Efta Botoca”
Folclor și tradiţii luni, 3 august 2026, 13:27

Au început înscrierile pentru Festivalul – Concurs “Efta Botoca”

Competiția din cadrul Festivalului “Efta Botoca” este destinată instrumentiștilor. La ediția a VI-a sunt așteptați soliști instrumentiști...

Au început înscrierile pentru Festivalul – Concurs “Efta Botoca”
Festivalul „Doina Aninei” la Zilele Orașului Anina
Folclor și tradiţii miercuri, 29 iulie 2026, 13:15

Festivalul „Doina Aninei” la Zilele Orașului Anina

Sâmbătă și duminică, 1 și 2 august, pe platoul Bucegi din Anina se vor derula o serie de evenimente incluse în Zilele Orașului Anina....

Festivalul „Doina Aninei” la Zilele Orașului Anina
Folclor și tradiţii luni, 27 iulie 2026, 14:43

Paula Hriscu – în studioul Radio Timișoara

Joi, 30 iulie, de la ora 10:00, în partea a doua a emisiunii „Din suflet pentru tine”, Radio România Timișoara vă invită la o întâlnire cu...

Paula Hriscu – în studioul Radio Timișoara
Folclor și tradiţii sâmbătă, 27 iunie 2026, 14:00

Emisiunea ”Dimineţile satului” a fost de Sânziene la Salbek

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 28 iunie, transmisă  între orele 7 și 9, vă invită la Petriş, în judeţul Arad, pentru o...

Emisiunea ”Dimineţile satului” a fost de Sânziene la Salbek
Folclor și tradiţii vineri, 26 iunie 2026, 12:55

Sărbătoarea folclorului mondial – “Festivalul Inimilor”, la Timișoara

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează cea de-a 35-a ediție a Festivalului Inimilor. Se va desfășura în perioada 1-5 iulie 2026....

Sărbătoarea folclorului mondial – “Festivalul Inimilor”, la Timișoara
Folclor și tradiţii marți, 23 iunie 2026, 11:29

Sărbătoarea Sânzienelor cu Roxana Rozovlean și Grupul vocal “Icoane bănățene”

O ediție specială a emisiunii „Din suflet pentru tine” de Sărbătoarea Sânzienelor, la Radio Timișoara. În prima parte, semnificațiile și...

Sărbătoarea Sânzienelor cu Roxana Rozovlean și Grupul vocal “Icoane bănățene”