Ascultă Radio România Timișoara Live • 

O persoană solicită în instanţă anularea vânzării Termocentralei Mintia

Primul termen al procesului prin care o persoană fizică a contestat şi a solicitat anularea licitaţiei prin care Termocentrala Mintia a fost vândută grupului Mass Global Energy Rom pentru suma de 91 milioane de euro a avut loc la Tribunalul Hunedoara.
Constanţa Ştefana Hoşman, din Bucureşti, a contestat licitaţia şi s-a adresat Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor apreciind că preţul de vânzare al termocentralei este subevaluat. Contestaţia a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Hunedoara.
Instanţa a dispus acordarea unui termen de judecată pentru data de 19 decembrie.
Avocatul Constanţei Hoşman a cerut ca firma de insolvenţă care administrează CEH să depună la dosar contractul de vânzare-cumpărare al Termocentralei Mintia, precum şi actele care au stat la baza licitaţiei.
În replică, avocatul firmei de insolvenţă a spus că la dosar a fost depus procesul-verbal de licitaţie, menţionând că un contract de vânzare-cumpărare se va încheia după ce preţul va fi plătit integral.
Termocentrala Mintia a fost cumpărată, pe 26 august, cu 91,23 milioane de euro, fără TVA, de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitaţiei publice.

O persoană solicită în instanţă anularea vânzării Termocentralei Mintia
Foto: Foto: rador.ro/romania-actualitati.ro

Articol de Radio Timișoara, 7 noiembrie 2022, 20:15 / actualizat: 8 noiembrie 2022, 7:19

Lucrări pentru demolarea vechiului stadion Corvinul: canalul de canalizare va fi mutat
joi, 17 septembrie 2026, 07:57

Lucrări pentru demolarea vechiului stadion Corvinul: canalul de canalizare va fi mutat

Compania regională de apă Apa Prod Deva a început lucrările pentru devierea canalului colector de canalizare menajeră care trece pe sub actualul...

Lucrări pentru demolarea vechiului stadion Corvinul: canalul de canalizare va fi mutat
Timișorenii rămân fără apă caldă. Colterm intervine la rețeaua de termoficare
joi, 17 septembrie 2026, 07:24

Timișorenii rămân fără apă caldă. Colterm intervine la rețeaua de termoficare

Potrivit Colterm, întreruperea furnizării apei calde este programată în intervalul 09:00 – 14:00, timp în care echipele companiei vor...

Timișorenii rămân fără apă caldă. Colterm intervine la rețeaua de termoficare
Oradea, victorie clară în startul calificărilor Champions League
joi, 17 septembrie 2026, 06:22

Oradea, victorie clară în startul calificărilor Champions League

Echipa bihoreană a învins, miercuri seara, la Samokov, campioana Ciprului, Petrolina AEK Larnaca, cu 95-87. Orădenii au început mai greu partida,...

Oradea, victorie clară în startul calificărilor Champions League
Trei bărbați, cercetați pentru trafic de canabis în Jimbolia
miercuri, 16 septembrie 2026, 20:14

Trei bărbați, cercetați pentru trafic de canabis în Jimbolia

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au...

Trei bărbați, cercetați pentru trafic de canabis în Jimbolia
miercuri, 16 septembrie 2026, 19:59

Starea Uniunii Europene: Ursula von der Leyen anunță prioritățile UE pentru economie, climă și inteligență artificială

Ziua de miercuri a început la Strasbourg cu o declaraţie de presă a preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, pe marginea...

Starea Uniunii Europene: Ursula von der Leyen anunță prioritățile UE pentru economie, climă și inteligență artificială
miercuri, 16 septembrie 2026, 19:43

A început golirea controlată a lacului Trei Ape

Lacul Trei Ape, din județul Caraș-Severin, a ajuns la un grad de umplere sub 30%. Administratorul acumulării a început golirea controlată a apei...

A început golirea controlată a lacului Trei Ape
miercuri, 16 septembrie 2026, 18:09

Bărbat de 61 de ani, găsit împușcat în cap într-un apartament din Timișoara

Polițiștii Secției 4 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați, în jurul orei 13:30, după ce un bărbat de 61 de ani nu a mai putut fi...

Bărbat de 61 de ani, găsit împușcat în cap într-un apartament din Timișoara
miercuri, 16 septembrie 2026, 14:50

AUDIO / Puncte importante în confruntarea UTA – Sepsi

Bătrâna Doamnă își propune să ia toate punctele, pe stadionul ”Francisc Neuman”, contra celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Antrenorul...

AUDIO / Puncte importante în confruntarea UTA – Sepsi