Prima pagină » Obiceiul colindatului în Banatul montan

Obiceiul colindatului în Banatul montan

Semnificații multiple și profunde au obiceiurile colindatului în miraculosul Banat montan. Deși toți colindătorii, pițărăii, anunțau nașterea Mântuitorul lui Isus Cristos, pregătirea și rânduiala era uneori diferită de la un sat la altul.
La Globu Craiovei, în satul copilărie doamnei profesor Icoana Budescu Cristescu, era un adevărat ritual în pregătirea colindatului.
“Bunicul meu și cu Buna mergeau și găseau alun și tăiau colinda. Aveau un ritual când tăiau colinda trebuia să o taie într-un anumit fel ca să nu supere acest pom. Își făceau cruce și ziceau <acuma trebuie să te tai, dar te voi împodobi ca să duci vestea că s-a născut Cristos>. Colinda eram părțită în trei părți copilăria, tinerețea și maturitatea. Apoi ea era dată în sănătatea copiilor, și atunci în seara de Moș Ajun, mergeam prin case și duceam bucuria nașterii”, spune profesor Icoana Budescu Cristescu.
Erau vremuri în care colindătorii își umpleau traista cu colaci, cârnați, mere și nuci că-s mai dulci. Și bucuria copiilor era greu de descris în cuvinte. Rar când se strecura în palma micuților câte un bănuț. Satul acelor vremuri avea viață și era o adevărată familie pentru locuitorii lui, își amintește domnul Ilie Stoinel, învățător pensionar care a copilărit în Valea Almăjului.
În satele Almăjului, fiecare casă își aștepta colindătorii cu bradul împodobit în fereastră. Și nu era o treabă lesne de îndeplinit pentru că necesita multă imaginație și îndemânare.
“La orice casă se vedea în geam un brăduleț mai mic sau mai mare, foarte frumos împodobit cu diferite ornamente. Acestea nu erau din comerț ci erau făcute în casă. Mamele copiilor, bunicii, bunicile improvizau. Împodobeau pomul în primul rând cu dulciuri făcute în casă. Erau sub formă de steluțe, de inimioară, de floricele. Toate erau pudrate, învelite cu zahăr. Mai puneau pe pomul de Crăciun mere, nuci învelite în staniol și bunicii, în priceperea lor, agățau pe pom diferite jucării cioplite în lemn. Țin minte că bunicul meu mi-a cioplit din lemn o pârâietoare. Așa-i ziceam noi unei moriști care se învârtea cu o limbă pe un cilindru zimțat și scotea un sunet. Era bucuria copiilor”, spune Ilie Stoinel.
Obiceiuri frumoase ale copilăriei care au dat Crăciunului o strălucire și un farmec aparte într-o lume simplă și curată a satului cărășan din acele vremuri. Obiceiuri care, din păcate, riscă să se piardă în vâltoarea lumii moderne, dominată de electronică, viteză, bani și comercial. Ei bine, în toată această lume nebună, obiceiurile sunt o adevărată ancoră a identității noastre, consideră doamna profesor Icoana Budescu-Cristescu.
“Noi, românii, vom exista prin diversitatea noastră culturală, etnografică, folclorică și mai ales să ne păstrăm tradițiile, obiceiurile și minunatul nostru port popular”, spune Icoana Budescu Cristescu.