Ascultă Radio România Timișoara Live • 

A X-a ediție a Festivalului “Drăgan Muntean” s-a încheiat. Rezultatele concursului

A X-a ediție a Festivalului “Drăgan Muntean” s-a încheiat. Rezultatele concursului

Articol de Radio Timișoara, 22 aprilie 2023, 07:44

Fiecare dintre cele trei zile ale Festivalului de la Deva a adus momentele sale de încântare, emoție, speranță, bucurie, sărbătoare. N-a lipsit dorul nestins de Drăgan Muntean, chiar și după 21 de ani de la plecarea lui, durerea și neputința pentru câte ar mai fi făcut în aceste două decenii. Mare parte dintre concurenți nici nu erau născuți când Drăgan a luat calea zenitului.
Cei 25 de tineri interpreți care au intrat în competiție s-au remarcat prin glasuri bine timbrate, interpretări îngrijite, studiate sau native, repertoriu ales cu grijă, costume valoroase, prezență scenică ce nu le-a arătat vârsta sau emoția, iar departajarea lor n-a fost deloc ușoară. Experiența celor care au mai participat la alte festivaluri și-a spus cuvântul, specificul zonal surprins de unii mai pregnant, de alții mai puțin convingător, potențialul întrezărit în evoluția lor pe parcursul anilor au dus la un clasament care, poate pe unii i-a dezamăgit pe moment, dar pe termen lung vor culege roadele, vor învăța din greșeli, vor ține cont de sfaturile specialiștilor, așa cum au făcut și alte generații înaintea lor.

Festivalul „Drăgan Muntean” are momentele sale bine conturate, fiecare cu importanța lui. Publicul de la Deva știe să aprecieze, să încurajeze acești tineri, să-și primească vedetele cu aplauze și căldură, să se bucure de frumusețea dansurilor și să răsplătească așa cum merită Orchestra Ansamblului profesionist „Drăgan Muntean” condusă de prof. George Cîlțea, care a asigurat acompaniamentul întregului festival, purtându-ne prin toate zonele folclorice ale țării.
Bogdan Toma, conștient de responsabilitatea pe care și-a asumat-o ca demn urmaș al lui Drăgan Muntean, rămâne la fel de iubit de pădureni, hunedoreni și de publicul din întreaga țară. Bănățenii sunt primiți cu aplauze întotdeauna la Deva, motiv pentru care Liliana Laichici și Adrian Stanca au pregătit momente artistice de excepție.
Olguța Berbec rămâne una dintre artistele care demonstrează colegilor din generația ei că se poate face succes cu apariții de calitate, rafinate, fără să se abată de la filonul tradițional. Prestanța lui Ovidiu Olari este aceeași de când s-a lansat sub oblăduirea marilor artiști.
Deoarece întotdeauna este mai dificil să-i impresionezi pe cei de acasă, hunedorenii și-au adus cântecele într-o formă de zile mari. Mariana Anghel, Mariana Deac, Ciprian Roman și Cristian Fodor, toți deodată pe scenă, au făcut publicul să vibreze la unison, mesajul artistic atingând cele mai pretențioase sau sensibile inimi.
Rezultatele concursului:
Marele Premiu, Trofeul Festivalului a ajuns în județul Vaslui: Delia Gandore
Premiul I: Didi Ionuț Cojocariu – Suceava
Premiul al II-lea: Vlad Mihai Lință – Hunedoara
Premiul al III-lea: Dorinel Gavriluț Pârvoni – Timiș
Mențiuni: Ana Maria Deaconu – Olt
Camelia Alexandra Tămaș – Cluj
Alexandra Pițu – Giurgiu
Premiul special al Asociației Pădurenilor: Roberta Buzurin – Olt
În curând vă vom prezenta înregistrări din concurs.
Organizatorul manifestării – Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara cu sprijinul Consiliului Județean. Exigența și seriozitatea lui Ciprian Roman, managerul Instituției, sunt cunoscute și apreciate. Conduita profesională și faptul că nu face rabat de la calitate plasează acest festival între cele mai apreciate la nivel național.
Vineri, 21 aprilie, de la ora 11:00, la Castelul Corvinilor a avut loc lansarea volumului: “Hundeoara – tărâm binecuvântat” semnat de Vasile – Cosmin Nicula.

A consemnat, Daniela Băcilă
Foto: Daniela Băcilă și C.C.A. Hunedoara

Ioan Gheorghe Oltean, reper al culturii făgețene, la 75 de ani!
Folclor și tradiţii marți, 28 aprilie 2026, 12:17

Ioan Gheorghe Oltean, reper al culturii făgețene, la 75 de ani!

Viața folclorică a Banatului are slujitorii ei de nădejde. Ioan Gheorghe Oltean este cu certitudine unul dintre ei. Dedicat culturii...

Ioan Gheorghe Oltean, reper al culturii făgețene, la 75 de ani!
Ziua Internațională a Dansului marcată de Ansamblul “Doina Timișului”
Folclor și tradiţii luni, 27 aprilie 2026, 12:25

Ziua Internațională a Dansului marcată de Ansamblul “Doina Timișului”

Studenții timișoreni de la Ansamblul folcloric “Doina Timișului” vă invită miercuri, 29 aprilie, de la ora 18:30, la Casa de Cultură a...

Ziua Internațională a Dansului marcată de Ansamblul “Doina Timișului”
Viorel Nistor, personalitate marcantă a dansului popular românesc, s-a stins…
Folclor și tradiţii vineri, 17 aprilie 2026, 10:52

Viorel Nistor, personalitate marcantă a dansului popular românesc, s-a stins…

Lumea folclorului arădean e mai săracă. Maestrul coregraf Viorel Nistor a trecut la cele veșnice după trei luni de luptă acerbă cu boala...

Viorel Nistor, personalitate marcantă a dansului popular românesc, s-a stins…
Festivalul “Drăgan Muntean” la Deva, ultimele pregătiri
Folclor și tradiţii miercuri, 15 aprilie 2026, 11:00

Festivalul “Drăgan Muntean” la Deva, ultimele pregătiri

Ediția a XIII-a a Festivalului-Concurs Național de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean” va avea loc...

Festivalul “Drăgan Muntean” la Deva, ultimele pregătiri
Folclor și tradiţii marți, 31 martie 2026, 10:55

Două premii ale Festivalului „Crizantema de Argint” de la Chișinău au ajuns la Timișoara

Timișoreanca Ana-Maria Stănoia câștigă premiul I la secțiunea de interpretare a Festivalului de romanțe „Crizantema de Argint” de la...

Două premii ale Festivalului „Crizantema de Argint” de la Chișinău au ajuns la Timișoara
Folclor și tradiţii miercuri, 25 martie 2026, 12:44

Spectacol cu Ansamblul “Timișul” de Floriile catolice, la Timișoara

“Azi la noi cântă tot natul” este spectacolul pregătit de Ansamblul “Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. Se va...

Spectacol cu Ansamblul “Timișul” de Floriile catolice, la Timișoara
Folclor și tradiţii miercuri, 18 martie 2026, 11:40

Ion Luca Jurjescu – gugulanul pătimaș de la Teregova | VIDEO

Ion Luca Jurjescu revine la Radio Timișoara după mai bine de 15 ani. Avem mulți interpreți valoroși pe care ne-am dori să-i vedem mai des în...

Ion Luca Jurjescu – gugulanul pătimaș de la Teregova | VIDEO
Folclor și tradiţii marți, 10 martie 2026, 11:18

Selecțiuni de la Festivalul –Concurs “Gelu Stan” ediția a VIII-a

Joi, 12 martie, la emisiunea “Din suflet pentru tine” vă prezentăm laureații Festivalului “Gelu Stan”. Așa prelungim noi o manifestare de...

Selecțiuni de la Festivalul –Concurs “Gelu Stan” ediția a VIII-a