Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Acţiune câştigată în instanţă de Primăria Timișoara pentru terenul pe care se află Liceul de Muzică

Acţiune câştigată în instanţă de Primăria Timișoara pentru terenul pe care se află Liceul de Muzică

Articol de Radio Timișoara, 8 mai 2023, 19:50 / actualizat: 9 mai 2023, 8:59

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis acţiunea formulată de Primăria Timişoara cu privire la terenul pe care este situat Colegiul Naţional de Artă ‘Ion Vidu’.

Potrivit municipalității, acest lucru va permite deblocarea investiţiilor avute în vedere de către municipalitate pentru a fi derulate în această unitate de învăţământ.

Litigiul a vizat terenul de 648 metri pătraţi şi a fost demarat în contradictoriu cu persoanele care au solicitat retrocedarea terenului, în baza Legii nr. 10 din 2002.

Primăria anunță că are în vedere solicitările formulate de conducerea şcolii cu privire la necesitatea efectuării unor lucrări de investiţii atât la acoperiş cât şi pentru reabilitarea sălii de spectacol, dar din cauza litigiului, până în prezent nu a fost posibilă alocarea unor sume pentru aceste demersuri. Odată cu reglementarea situaţiei juridice a terenului, municipalitatea va identifica soluţii pentru remedierea problemelor semnalate de reprezentanţii şcolii, menţionează un comunicat al Primăriei Timişoara.

Primăria Lugoj le cere operatorilor să elibereze stâlpii supraîncărcați de cabluri
Administrație & politică miercuri, 12 noiembrie 2025, 08:05

Primăria Lugoj le cere operatorilor să elibereze stâlpii supraîncărcați de cabluri

Primăria Lugoj cere operatorilor de comunicații să elibereze stâlpii supraîncărcați de cabluri. Primarul Călin Dobra spune că „în lipsa...

Primăria Lugoj le cere operatorilor să elibereze stâlpii supraîncărcați de cabluri
Primăria Timișoara câștigă definitiv procesul privind clădirea de pe Loga 52
Administrație & politică marți, 11 noiembrie 2025, 18:28

Primăria Timișoara câștigă definitiv procesul privind clădirea de pe Loga 52

Primăria Timișoara anunță că a câștigat definitiv procesul privind evacuarea familiei care a ocupat ilegal clădirea de pe Loga 52. Tribunalul...

Primăria Timișoara câștigă definitiv procesul privind clădirea de pe Loga 52
Primăria Timișoara suplimentează bugetul pentru achiziția a zece noi troleibuze
Administrație & politică marți, 11 noiembrie 2025, 17:57

Primăria Timișoara suplimentează bugetul pentru achiziția a zece noi troleibuze

Primăria Timişoara a anunţat că suplimentează cu 9,3 milioane de lei bugetul alocat cumpărării a zece troleibuze noi. Vehiculele sunt...

Primăria Timișoara suplimentează bugetul pentru achiziția a zece noi troleibuze
Primarul Timișoarei acuză un angajat al ISC că îl insultă în online și îl amendează în timpul serviciului
Administrație & politică marți, 11 noiembrie 2025, 17:03

Primarul Timișoarei acuză un angajat al ISC că îl insultă în online și îl amendează în timpul serviciului

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îl acuză pe un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcții Timișoara că desfășoară o campanie...

Primarul Timișoarei acuză un angajat al ISC că îl insultă în online și îl amendează în timpul serviciului
Administrație & politică marți, 11 noiembrie 2025, 08:02

Progres pe Autostrada A1 Margina – Holdea: a fost străpunsă o nouă galerie de tunel

O nouă galerie a ansamblului de tuneluri de pe secțiunea de autostradă Margina – Holdea (A1) a fost străpunsă, a anunțat directorul CNAIR,...

Progres pe Autostrada A1 Margina – Holdea: a fost străpunsă o nouă galerie de tunel
Administrație & politică luni, 10 noiembrie 2025, 19:24

Percheziții în cazul demolării stadionului “Dan Păltinișanu” din Timișoara

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au făcut mai multe percheziții într-un dosar penal care vizează demolarea...

Percheziții în cazul demolării stadionului “Dan Păltinișanu” din Timișoara
Administrație & politică luni, 10 noiembrie 2025, 16:53

Sistemul EES a devenit functional în vămile Jimbolia și Lunga

Sistemul european de control la frontieră a fost activat și în vămile Jimbolia și Lunga din județul Timiș. Tot de astăzi, sistemul...

Sistemul EES a devenit functional în vămile Jimbolia și Lunga
Administrație & politică luni, 10 noiembrie 2025, 13:12

Juridic | Cum pot obține cuponul de pensie?

”Cum pot obține cuponul de pensie de urmaș după tată pentru fiul meu? Am mers la Casa de Pensii să solicit cuponul, am fost trimisă la...

Juridic | Cum pot obține cuponul de pensie?