Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Alpinistul și negociatorul implicați în salvarea bărbatului ce amenința de 24 de ore că se aruncă în gol. “A fost o misiune deosebit de delicată”

Operațiunea de salvare a bărbatului care timp de aproape 24 de ore a amenințat că se aruncă în gol de la etajul al șaptelea al unui bloc din Calea Șagului din Timișoara este considerată un exemplu de colaborare între instituții, spun cei implicați.
Bărbatul a stat aproape 24 de ore pe pervazul geamului, până când un alpinist de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a coborât în rapel și l-a împins în interiorul locuinței.
“Eu execut serviciul la Detașamentul 1, sunt șef gardă intervenție, alpinist de intervenție, iar după raport și schimbarea gărzii, comandantul m-a chemat la dânsul și mi-a transmis că am o misiune de îndeplinit și trebuie să merg la Detașamentul 2 în sprijin, pentru a ajuta colegii să-l dea jos pe cel care amenință că se sinucidă”, spune Alin Vicol, pompier-alpinist.
“Sunt alpinist de aproape 30 de ani. Nu era ceva deosebit. Am luat încă un coleg cu mine, domnul plutonier adjutant Lalici, nu putem să lucrăm singuri, suntem o echipă. Ne-am deplasat la adresă, iar împreună cu comandanții de dispozitiv și negociatorii de la IPJ s-a luat decizia ca, în momentul în care va fi distras și atras către fereastră, să intervenim și să-l împingem în interior. Ulterior am obturat și fereastra, iar din interior negociatorii și cei de la poliție au intervenit și l-au imobilizat. Vă dați seama, că 24 ore să nu doarmă, a fost extenuat(…). S-a speriat când m-a văzut, sper să nu îmi poarte pică, eu am vrut să-l ajut. Eu nu am mai stat acolo, au stat cei de la poliție și, da, omul era speriat, vă dați seama, când m-a văzut coborând de sus. A fost o misiune deosebit de delicată, pentru că, în orice moment, dacă el mă simțea deasupra lui, putea să se arunce sau să facă altceva sau putea să mă prindă și să cădem amândoi. Vă dați seama, eu am fost asigurat, ne-am luat toate măsurile, deci riscurile erau aproape zero. Dar știți, nu poate să garanteze nimeni, iar reușita, știți cum era, jumătate-jumătate, fifty-fifty, puteam să-l prind sau să nu-l prind. Am avut noroc, l-am prins, sper să fie așa în continuare”, mai povestește Alin Vicol.
Încă de ieri o echipă de specialiști a încercat să negocieze cu bărbatul, pentru a-l ține în viață.
“Misiunea pe care tocmai am am încheiat-o a fost o demonstrație de conlucrare perfectă între instituțiile statului. Noi am fost solicitați ieri să intervenim la o persoană care amenința cu suicidul, aceasta fiind pe o fereastră la etajul șapte al unui bloc de pe o arteră principală din Timișoara. Ne-am prezentat la fața locului și am derulat procedurile specifice pentru a rezolva situația de criză”, spune Gabriel Zaharia, negociator.
“Persoana nu a fost cooperantă. A fost o negociere foarte dificilă, poate cea mai dificilă negociere din ce știu din experiența mea. Nu a cooperat. A fost tot timpul foarte reticent. A trebuit să muncim, să aplicăm tehnici specifice de negociere, să îi câștigăm încrederea, să reușim de fapt s-o păstrăm în viață. Ăsta a fost scopul nostru principal, să o păstrăm în viață, iar misiunea să se termine cu bine, să putem ieși cu fața curată, să spunem așa, din această situație de criză, iar persoana să fie bine, în regulă. Vă dați seama că prezența noastră în general nu este acceptată. Oamenii în situațiile acestea nu te acceptă, dar noi aplicăm proceduri specifice, avem tehnici specifice și încet-încet am reușit să intrăm, să comunicăm cu persoana în sensul în care să-l păstrăm cât mai mult în viață”, mai spune Gabriel Zaharia.
Bărbatul care amenința că se aruncă de la etajul al șaptelea al unui bloc din Calea Șagului Timișoara a fost dus la o clinică de psihiatrie și va fi supus unei expertize.

Alpinistul și negociatorul implicați în salvarea bărbatului ce amenința de 24 de ore că se aruncă în gol. “A fost o misiune deosebit de delicată”

Articol de Radio Timișoara, 9 iunie 2023, 13:46

Foto: Florin Galescu

Percheziții în Arad și Timiș într-un dosar de furt de 20.000 de euro
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 1 noiembrie 2026, 21:17

Percheziții în Arad și Timiș într-un dosar de furt de 20.000 de euro

Polițiștii și procurorii au desfășurat, în 31 octombrie, o amplă acțiune în județele Arad și Timiș, într-un dosar de furt calificat....

Percheziții în Arad și Timiș într-un dosar de furt de 20.000 de euro
Copil de 3 ani, rănit de un monument funerar într-un cimitir din Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 1 noiembrie 2026, 20:19

Copil de 3 ani, rănit de un monument funerar într-un cimitir din Timișoara

Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost alertați duminică, printr-un apel la 112, de către tatăl copilului. Bărbatul a...

Copil de 3 ani, rănit de un monument funerar într-un cimitir din Timișoara
Pieton de 71 de ani, lovit de o mașină pe Calea Aradului din Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 1 noiembrie 2026, 13:20

Pieton de 71 de ani, lovit de o mașină pe Calea Aradului din Timișoara

Un bărbat în vârstă de 71 de ani a ajuns la spital, duminică dimineață, după ce a fost lovit de un autoturism pe Calea Aradului din...

Pieton de 71 de ani, lovit de o mașină pe Calea Aradului din Timișoara
Un tânăr de 28 de ani a murit într-un accident pe DN 6, la ieșirea din Jupa
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 31 octombrie 2026, 15:47

Un tânăr de 28 de ani a murit într-un accident pe DN 6, la ieșirea din Jupa

Accidentul s-a produs, la kilometrul 461 al DN 6, în afara localității Jupa, județul Caraș-Severin. Potrivit Inspectoratului de Poliție...

Un tânăr de 28 de ani a murit într-un accident pe DN 6, la ieșirea din Jupa
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 31 octombrie 2026, 07:40

Trupul unui bărbat, găsit în râul Bega, la ieșirea din Timișoara

Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost scos din râul Bega, la ieșirea din Timișoara, după ce a fost observat de un biciclist care circula...

Trupul unui bărbat, găsit în râul Bega, la ieșirea din Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură vineri, 30 octombrie 2026, 13:28

Incendiu la un autotren, pe autostrada A1, în zona Orțișoara

Alarma a fost dată, în jurul orei 12:25. La locul intervenției au fost mobilizate echipaje de la Detașamentele 1 și 2 Pompieri Timișoara și de...

Incendiu la un autotren, pe autostrada A1, în zona Orțișoara

Accident grav pe autostrada A1, în zona Belinț

Un accident rutier în care au fost implicate un microbuz, un autoturism, o autobasculantă și un TIR s-a produs în această seară, pe autostrada...

Accident grav pe autostrada A1, în zona Belinț
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură miercuri, 28 octombrie 2026, 10:17

Accident pe Calea Lugojului din Făget: o femeie a ajuns la spital

Potrivit polițiștilor, femeia se afla la volanul unui autoturism și, la plecarea dintr-o parcare, ar fi efectuat manevra de întoarcere fără să...

Accident pe Calea Lugojului din Făget: o femeie a ajuns la spital