Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Lucrări întârziate la Turnul de Apă din Iosefin

Proiectul de transformare a Turnului de Apă din Iosefin într-un spectaculos centru cultural al Timișoarei mai are de așteptat. Primăria Timișoara a reziliat contractul cu firma care a câștigat licitația, după ce lucrările au fost întârziate mult și nejustificat.
Începută în toamna anului 2021, investiția ar fi trebuit finalizată în această lună, pentru a fi dată în folosință în anul Capitalei Culturale a Europei. Administrația nu a acceptat prelungirea termenului, spune viceprimarul Ruben Lațcău.
“Contractul a ajuns la capăt, iar constructorul nostru nu și-a definit obligația, adică să finalizeze lucrarea. În mod evident, constructorul nu a lucrat pentru că de asta s-a terminat timpul contractual fără ca lucrarea să fie finalizată. Au fost invocate, de-a lungul timpului diverse motive, dar este evident că nu a existat nici capacitatea și nici voința ca această lucrare să fie finalizată. Cu siguranță îi vom acționa în instanță. Am contractat deja o expertizare a căror care au fost puse în operă. Expertiza este în lucru și ne propunem ca, până la sfârșitul acestei luni, să demarăm lictația pentru actualizare proiect și realizare a execuției. Dacă avem un constructor serios, eu cred că în șase luni de zile lucrarea poate să fie finalizată. Undeva la 50% suntem cu situația de lucrări după rezultatele preliminare pe care le avem în expertiză”, spune Ruben Lațcău.

Lucrări întârziate la Turnul de Apă din Iosefin

Articol de Radio Timișoara, 6 septembrie 2023, 17:06

În interiorul Turnului de Apă din Iosefin vor fi amenajate o cafenea, o sală de expoziţii, un spaţiu foaier, o sală pentru activităţi culturale şi un punct de belvedere. Proiectul de reabilitare este finanţat din fonduri norvegiene cu peste nouă milioane de lei, iar Primăria Timişoara şi Asociaţia Prin Banat contribuie cu peste două milioane de lei.

 

Aproape 200 de cereri pentru ajutorul de încălzire, depuse la Deva
Administaţie, instituţii publice duminică, 25 octombrie 2026, 18:02

Aproape 200 de cereri pentru ajutorul de încălzire, depuse la Deva

194 de cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și a suplimentului pentru energie au fost depuse la Deva în primele două...

Aproape 200 de cereri pentru ajutorul de încălzire, depuse la Deva
Stația de tratare a apei Bega din Timișoara, modernizată cu peste 110 milioane de lei
Administaţie, instituţii publice sâmbătă, 24 octombrie 2026, 18:50

Stația de tratare a apei Bega din Timișoara, modernizată cu peste 110 milioane de lei

Stația de tratare a apei Bega din Timișoara a fost modernizată în urma unei investiții de peste 110 milioane de lei, finanțată din fonduri...

Stația de tratare a apei Bega din Timișoara, modernizată cu peste 110 milioane de lei
STPT și-a crescut de șase ori profitul față de anul trecut
Administaţie, instituţii publice vineri, 23 octombrie 2026, 12:57

STPT și-a crescut de șase ori profitul față de anul trecut

Societatea de Transport Public Timișoara și-a majorat cu 26% veniturile în primele nouă luni ale anului, după ce în 2025 creșterea anuală a...

STPT și-a crescut de șase ori profitul față de anul trecut
Institutul Regional Oncologic Timișoara intră în etapa de construcție
Administaţie, instituţii publice vineri, 23 octombrie 2026, 12:36

Institutul Regional Oncologic Timișoara intră în etapa de construcție

Lucrările la viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara au început oficial, după emiterea ordinului de începere a șantierului. Investiția...

Institutul Regional Oncologic Timișoara intră în etapa de construcție
Administaţie, instituţii publice vineri, 23 octombrie 2026, 12:28

Parc de 59 de milioane de lei, aprobat în cartierul Aurel Vlaicu din Arad

Noul parc va fi amenajat pe strada Câmpul Liniștii, într-o zonă în care locuitorii cartierului Aurel Vlaicu nu dispun de suficiente spații...

Parc de 59 de milioane de lei, aprobat în cartierul Aurel Vlaicu din Arad
Administaţie, instituţii publice miercuri, 21 octombrie 2026, 20:18

Planurile primăriei pentru Piața Aurora: parcare și, ulterior, o școală

Piața Aurora din Timișoara ar putea fi demolată pentru amenajarea, în primă fază, a unei parcări. Consilierii locali au aprobat un proiect de...

Planurile primăriei pentru Piața Aurora: parcare și, ulterior, o școală
Administaţie, instituţii publice miercuri, 21 octombrie 2026, 16:44

Prefectul de Timiș, Paul Finta, și-a dat demisia

Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect al județului Timiș printr-o postare pe Facebook, în care a explicat că decizia vine în...

Prefectul de Timiș, Paul Finta, și-a dat demisia
Administaţie, instituţii publice miercuri, 21 octombrie 2026, 13:04

TermSet le cere asociațiilor de proprietari să verifice robineții înainte de a solicita pornirea încălzirii

TermSet Timișoara anunță că o parte dintre solicitările privind pornirea încălzirii au fost cauzate de robineții de alimentare închiși, nu...

TermSet le cere asociațiilor de proprietari să verifice robineții înainte de a solicita pornirea încălzirii