Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Radu Drăguşin: „Calificarea naţionalei la Cupa Mondială este următorul pas”

Fundaşul Radu Drăguşin a afirmat, joi, că, după prezenţa la EURO 2024, următorul pas pe care trebuie să-l facă echipa naţională de fotbal a României îl reprezintă calificarea la Cupa Mondială.

Radu Drăguşin: „Calificarea naţionalei la Cupa Mondială este următorul pas”

Articol de Adrian Schindarli, 24 noiembrie 2023, 07:36

„Noi eram siguri încă de la începutul campaniei că o să ne calificăm. Că am făcut-o de pe primul loc, cu cea mai bună apărare şi neînvinşi este rezultatul muncii noastre pe care am depus-o în fiecare zi şi ăsta este un lucru foarte important. Mi-am dorit foarte mult să ajungem la EURO şi uite că am reuşit. Nu mă gândesc neapărat la un adversar la EURO, ştim că acolo vor veni cele mai bune naţionale din Europa. Este mai puţin important să îţi doreşti să joci cu una sau alta. Cu siguranţă aştept să merg şi la un un Campionat Mondial, acesta este următorul pas şi sperăm să fim prezenţi şi acolo”

Radu Drăguşin

El a afirmat că a primit mii de mesaje de felicitare după victoria naţionalei cu Elveţia, scor 1-0, în urma căreia România a terminat preliminariile EURO 2024 pe prima poziţie în clasament: ‘Am primit mii de mesaje, majoritatea sunt de felul ‘vă mulţumim că ne-aţi făcut fericiţi şi sunt mândru că sunt român’. Acest lucru m-a emoţionat foarte tare şi m-a făcut să înţeleg că într-adevăr am realizat un lucru foarte important. Am primit mesaje şi din Italia, chiar şi mister Alberto Gilardino (antrenorul echipei Genoa, n. red.) m-a felicitat. Sunt fericiţi pentru mine şi pentru România. A fost un moment unic pentru mine când tot stadionul mi-a scandat numele, mi s-a făcut pielea de găină. E important, pentru că înseamnă că oamenii mă apreciază’.

Jucătorul echipei italiene Genoa spune că îşi doreşte un transfer la o echipă din campionatul Angliei, pe care îl urmăreşte, dar a precizat că deocamdată nu are vreo ofertă scrisă din partea cluburilor din Premier League.

„Pentru mine, cota de piaţă nu este un lucru care să mă motiveze, asta este treaba specialiştilor care stabilesc aceste cote. Pe mine nu mă influenţează în niciun fel. Anglia este campionatul care îmi place, care este pe placul meu. E un campionat pe care îl urmăresc şi sper ca într-un viitor să joc acolo. Dar acum sunt la Genoa şi singura echipă la care mi-am dorit întotdeauna să joc a fost echipa naţională. Nu a fost nicio ofertă scrisă de la cluburile din Anglia, sunt multe zvonuri, dar momentan nu este nimic scris. După EURO 2024 se poate întâmpla orice, dar am alte lucruri mai importante de făcut în acest moment. Voi lua o decizie atunci când va fi cazul”

Radu Drăguşin

Fundaşul a decis să investească banii pe care îi câştigă în fotbal, fiind conştient că viaţa de sportiv nu este una lungă şi că trebuie să-şi asigure viitorul.

‘Eu un început pentru mine mi-a dat încredere pentru că este un proiect de viitor. E o inovaţie pe piaţă de imobiliare. Încep uşor, uşor să investesc, pentru că viaţa de fotbalist este scurtă, am înţeles acest lucru şi trebuie să să fim siguri şi pe partea financiară, pentru că banii nu vor veni mereu’, a mai spus Drăguşin.

Naţionala de fotbal a României a câştigat Grupa I a preliminariilor EURO 2024, după ce a învins formaţia Elveţiei cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Tricolorii s-au impus prin golul marcat de Denis Alibec (50) şi au terminat grupa neînvinşi, urmând să se afle în urna a doua valorică la tragerea la sorţi din 2 decembrie pentru grupele turneului final din Germania.

România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.

România nu s-a mai calificat la Cupa Mondială din 1998. Următoarea ediţie va avea loc în 2026, în Statele Unite, Canada şi Mexic, prima cu 48 de echipe, faţă de 32 câte au fost până acum.

„Nu am nimic de ascuns: am găsit doar 3-4 jucători” / AUDIO
Fotbal marți, 23 iunie 2026, 07:23

„Nu am nimic de ascuns: am găsit doar 3-4 jucători” / AUDIO

CSM Reșița s-a reunit sub comanda lui Dorinel Munteanu, cu un lot încă în construcție. În această săptămână, antrenamentele se vor...

„Nu am nimic de ascuns: am găsit doar 3-4 jucători” / AUDIO
AUDIO / Reunire cu mulți tineri la CSC Dumbrăvița
Fotbal luni, 22 iunie 2026, 14:24

AUDIO / Reunire cu mulți tineri la CSC Dumbrăvița

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a început astăzi pregătirile pentru sezonul 2026/2027, al cincilea consecutiv la nivelul ligii secunde....

AUDIO / Reunire cu mulți tineri la CSC Dumbrăvița
Fundaş central din liga a doua a Franţei, pentru UTA
Fotbal duminică, 21 iunie 2026, 09:02

Fundaş central din liga a doua a Franţei, pentru UTA

În vârstă de 28 de ani, fotbalistul francez cu origini congoleze vine la Arad după experienţe importante în fotbalul francez. În sezonul...

Fundaş central din liga a doua a Franţei, pentru UTA
Baraj L3 | Victorii pentru CSM Deva şi Nera Bogodinţ
Fotbal duminică, 21 iunie 2026, 08:58

Baraj L3 | Victorii pentru CSM Deva şi Nera Bogodinţ

La Vinga, în judeţul Arad, CSM Deva s-a impus cu 1-0 în faţa celor de la Athletico, după un gol marcat de Mureşan, în minutul 68. Finalul de...

Baraj L3 | Victorii pentru CSM Deva şi Nera Bogodinţ
Fotbal duminică, 21 iunie 2026, 08:38

AUDIO | Corviniştii, spre Slovenia, pentru cantonamentul de vară

În ordine, corviniştii vor juca pe 24 iunie cu NK Brinje Grosuplje (nou-promovată în prima ligă din Slovenia), 1 iulie, când vor evolua...

AUDIO | Corviniştii, spre Slovenia, pentru cantonamentul de vară
Fotbal sâmbătă, 20 iunie 2026, 15:04

AUDIO | Victorie clară la primul amical al verii, pentru UTA

Tânărul Robert Baba a deschis scorul, în minutul 52, după o pasă venită de la Dragoş. Trei minute mai târziu s-a făcut 2-0 după reuşita...

AUDIO | Victorie clară la primul amical al verii, pentru UTA
Fotbal vineri, 19 iunie 2026, 19:25

CSC Dumbrăviţa s-a despărţit de o echipă întreagă

Alb-verzii nu mai contează astfel pe serviciile goalkeeperului Marian Brașoveanu (20 ani), precum nici pe cele ale jucătorilor de câmp Armin Mada...

CSC Dumbrăviţa s-a despărţit de o echipă întreagă
Fotbal vineri, 19 iunie 2026, 19:05

FC Bihor, reunire săptămâna ce vine şi cantonament în Slovenia

Până la reunirea programată pe 24 iunie la arena din localitate, gruparea de pe Crişul Repede a anunţat despărţirea de Andreas Chiriţoiu,...

FC Bihor, reunire săptămâna ce vine şi cantonament în Slovenia